Gay story

Posted: 2011/05/28 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Nu mi-a plăcut deloc cartea asta. Şi sunt foarte tranşant. Cu excepţia unui singur pasaj demn de ţinut minte (şi pe care îl voi reda mai jos), romanul lui Mishima („Confesiunile unei măşti”) e o plictisitoare povestire a modului în care autorul şi-a conturat identitatea sexuală în tinereţe.

Nu zic că subiectul n-ar putea fi tratat într-un mod fain. E de ajuns să menţionez că mie, de exemplu, mi-a plăcut ENORM „Straja dragonilor”, cărticica autobiografică a lui Negoiţescu, în care, cu o eleganţă şi precizie remarcabile, autorul reuşeşte să captiveze cititorul, făcându-l complice la tentativele soft-gay ale personajului-adolescent. Sau, mai rough, dacă ţineţi neapărat, e Burroughs, cu al său „Pederast”, numai bun de indignat puritanii. Eh, alte vremuri!

Ce vreau eu să zic: romanul lui Mishima, autor foarte valoros al Japoniei de secol XX, pierde mult prin pedanterie. Scriitorul vrea cu orice preţ să ne convingă de starea vicioasă de incertitudine prin care trece, însă felul lui de a reliefa frământările personajului-narator sunt „cuminţi”, tandre, fără vlagă. Sigur, ar trebui luate în considerare atât perioada în care romanul a apărut (1949), cât şi vârsta de atunci a scriitorului (24 de ani). Dar la mine nu funcţionează astfel de circumstanţe atenuante. Romanul, după umila mea părere, e slab. Există un pic de romantism în felul naiv prin care autorul o descrie pe Sonoko, femeia pe care crede c-o iubeşte, însă, graţie unui narcisism erodant, tânărul e mult mai preocupat de explicarea raţională a sentimentelor lui. Asta în totală discordanţă cu reacţiile hormonale pe care acelaşi tânăr le are atunci când priveşte trupul gol al vreunui bărbat. Metoda prin care Mishima îşi asumă homosexualitatea e aceea a conştientizării faptului că, în cazul femeilor, existe o pre-judecată (în sensul de apriorică) asupra oportunităţii şi puterii sentimentelor, pe când, în cazul bărbaţilor, atracţia sexuală subită e dureros de veridică şi revelatoare. Şi cam atât.

Aşa că, îmi pare rău, romanul nu m-a convins. Slab ca structură, subţire ca tematică şi insuficient dezvoltat, această carte a lui Yukio Mishima (deşi, în general, îmi place literatura japoneză) a fost o dezamăgire. Negoiţescu (o spun fără patriotism) e de câteva ori mai bun la astfel de chestii, sorry.

Totuşi, aşa cum spuneam la începutul textului, a existat un fragmenţel care m-a pus un pic pe gânduri. Nu ridicaţi din sprâncene. Chiar merită reflectat la: „Consecinţă a faptului că principiul meu de bază e imoralitatea – propria natură – acţiunile morale, relaţiile sincere dintre bărbat şi femeie, demersurile pe faţă care le însoţesc, faptul de a fi considerat un om virtuos, toate acestea sunt, dimpotrivă, savoarea ascunsă a imoralităţii, o savoare într-adevăr diabolică ce cochetează cu mine” (p.184).

(Yukio Mishima, Confesiunile unei măşti, 200 p., trad. de Emil Eugen Pop, ed. Humanitas, 2011)

Anunțuri
Comentarii
  1. dragos c spune:

    nu mai tin minte prea multe – am citit-o acum vreo 8 ani – dar nimic din ce-ai scris nu recunosc in carte. oricum, macar titlul e genial!

    iar cand spui mishima, spui templul de aur si trilogie „marea fertilitatii”!

  2. danboeriu spune:

    nu mi-a plăcut. am răsfoit şi alte cărţi de-ale lui, dar e ceva ce nu-mi place la mishima ăsta. încă nu pot să spun exact ce. în comparaţie cu tanizaki, kawabata, ba chiar şi cu murakami (haruki, nu ryu, care e dezastru) ori yamada, mishima e, după părerea mea, slăbuţ. da’ poate-i mai acord o şansă. mai încolo.

  3. ruxandra spune:

    sa spui despre mishima ca a scris un roman slabut e una, dar sa spui ca mishima e un scriitor slabut, imi releva putinta de a va scrie asa: nu putem judeca absolut nimic, nu putem desconsidera, dar putem sa zicem asta ne place si asta nu ne place. si atat. si argumentele enumerate de dvs sunt atat de slabute, incat alunga orice poveste care place sau nu. ma bucur ca este o sansa, poate mai incolo.

    • danboeriu spune:

      citiţi mai atentă, înainte de a sări cu capul înainte în bazinul fără apă: am spus că mishima e slăbuţ, după părerea mea, ÎN COMPARAŢIE cu x, y, z. nu că e slăbuţ în absolut. îmi menţin ideea. ba chiar plusez: raportat la dostoievski, de pildă, mishima nu e nici măcar slăbuţ. e un pigmeu. 🙂

  4. alex spune:

    Mishima nu poate fi comparat cu Dostoievski din simplul motiv ca respectivii scriitori reprezinta doua lumi total diferite, desi tehnici narative, simboluri si metafore se intrepatrund, literatura depaseste granitele mentalitare. Asemenea autori au apartinut unor vremuri total diferite, e ca si cum l-am raporta pe Cartarescu la Eminescu sau am spune despre oricare autor contemporan ca e un pigmeu pe langa nume ca Homer, Vergiliu, Dante, Camoes sau Goethe, cu toate ca doar ultimul ar putea fi considerat autor in acceptia moderna. Ar insemna sa anulam intregi traditii literare si sa le cerem scriitorilor sa imite clasicismul; o recontextualizare a Certii dintre Antici si Moderni, acea Battle of the Books satirizata de Swift. In alta ordine de idei, minutiosul psihologism al lui Mishima poate fi deconcertant la lectura si obsesia pentru carnalitate poate soca pe cineva pudibond in ale cititului, insa romanul in cauza e plin de semnificatii. Desi lasi sa se inteleaga ca esti familiarizat cu literatura japoneza, din ce ai postat reiese ca nu ai inteles nimic din ce ai citit, si, ca sa nu crezi ca as jigni cumva, iti voi aminti de afirmatia lui Kawabata asupra lui Mishima si pe care ar fi trebuit s-o ai in vedere inainte de a emite asemenea tampenii; o gasesti pe coperta verso.

    • danboeriu spune:

      nu vreau să intru în polemică. ţi-am citit cu un anume interes comentariul, până în locul în care m-ai trimis să citesc ce spune un alt autor despre mishima, de parcă asta ar fi maxima legitimare a unui autor. regret, am mai avut cândva o discuţie asemănătoare (şi total inutilă, după cum s-a dovedit ulterior) cu un cretin care credea că trebuie să iei în seamă ce spun alţii despre o anumită carte, înainte de a emite propria judecată. stick to your guns. şi, dacă nu-ţi convin „tâmpeniile” de-aici, eşti liber să-ţi cauţi interlocutori pe măsura propriei inteligenţe.

    • Lia spune:

      @alex: Ba, Cartarescu poate fi raportat la Eminescu. Cred ca vroiati sa spuneti… invers. Eminescu nu poate fi raportat la Cartarescu. Pe vremea cand Eminescu scria, Cartarescu era undeva… in viitor. Oricum, lasand gluma la o parte, cred ca v-a scapat tonul ironic din remarca dlui Boeriu (ref. Mishima/Dostoievski); nu prea stiti de… gluma. Apoi, cand esti in vizita la cineva (fie chiar si pe un blog), esti musafir si te comporti ca atare, respecti regulile casei, nu incerci sa-ti impui tabieturile si sa-i scoti ochii gazdei pentru faptul ca peretii sunt zugraviti in albastru si nu in verde. Altfel, risti sa fii aruncat pe scari afara, cu un papuc in spinare, daca gazda e temperamentala :).

      Eu insami incalc regula, nu e blogul meu si n-ar trebui sa intervin asa. Insa nu m-am putut abtine, fiindca citeam blogul asta cu placere si interes, dar acum, parcurgand pana la capat replicile de pe pagina asta, parerea mea e ca incepe sa semene a „peisaj cu troll-i din ambele sensuri” (daca formularea asta spune ceva). „Sans manieres, tout est cendre” (am parafrazat o vorba celebra).

  5. alex spune:

    Nu-i vorba de niciun fel de legitimare a lui Mishima, ci de faptul ca trebuie sa se tina seama si de ce spune un autor despre altul si asta deoarece un autor(ce inteles dai tu acestei sintagme? o reduci doar la beletristica?) poate fi si critic literar, eseist, filosof sau pur si simplu sa le faca pe toate deodata, ca Sartre. Cand afirmam ceva despre cutare autor, trebuie luate in considerare toate opiniile confratilor sai despre el, chiar daca aceste opinii sunt doar orientative, ideile formulate trebuind sa ne apartina noua. Cat despre comparatii intre autori apartinand unor epoci si zone diferite, probabil ca faci parte dintre cei ce considera ca literatura romana s-a oprit la marii clasici sau Rebreanu si nu stii ca pot exista variate influente chiar si intr-un singur roman, in functie de lecturile autorului respectiv. La Mishima se pot descoperi si reflexe sadiene, semn ca japonezul cunostea scrierile marchizului de Sade si acestea au patruns, adaptate, bieinteles, in unele romane de-ale sale(acest amanunt il descoperi chiar si-n cartea de fata; acea imagine implicand canibalismul este un asemenea reflex, sau influenta).

    • danboeriu spune:

      nu mai am nimic de adăugat. ideea ta mi se pare tembelă. nu, frate, nu am nevoie să ascult ce spun alţi autori (critici, filosofi etc.) despre o carte ca să ştiu dacă-mi place sau nu. aşa cum, bănuiesc, nici tu nu ai nevoie de părerile băieţilor din cartier ca să ştii dacă iubita ta e bună au ba.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s