Shalev

M-am tot gândit ce titlu să dau postării mele şi am ajuns la concluzia că cea mai bună reclamă pe care aş putea-o face acestor două cărţi este numele autoarei. Zeruya Shalev. O scriitoare evreică, a cărei carte Soţ şi soţie am cumpărat-o dintr-un impuls pe care nu mi-l explic în totalitate nici acum. Poate aţi trecut şi voi prin starea aia de nelinişte când îţi dai seama că stai deja în librărie de mai mult de o oră, trebuie să ajungi în curând undeva, deci nu mai ai prea mult timp la dispoziţie şi, dintr-odată, apuci din raft o carte şi , hotărât, te duci s-o plăteşti, ca să poţi pleca repede.

Soţ şi soţie este un roman al eşecului în doi. Personajele principale au o viaţă frumoasă, împlinită, însă încă de la debutul poveştii aflăm că Udi, soţul, în urma unei zile de lucru mai agitate (e ghid şi, uneori, munca poate deveni extrem de obositoare, mai ales când trebuie să te întâlneşti cu tot felul de turişti a căror curiozitate pare de neoprit), pare să sufere de începutul unei paralizii. Soţia lui, Naama, nu-şi pierde cumpătul şi încearcă, pe cât posibil, să facă ceea ce trebuie făcut, ca să n-o sperie pe fiica lor: cheamă medici, îl internează, se fac tot felul de analize etc. Numai că problema nu pare să fie de natură fizică, ci psihică. Da, da, exact cum citiţi. Udi cade într-o depresie adâncă şi, din cauza acesteia, la un moment dat se hotărăşte că trebuie să înceapă o nouă viaţă (asta după ce s-a încercat inclusiv tămăduirea lui prin metode mai puţin profesioniste, un fel de terapie psihologică făcută de o anume Zohara, o femeie enigmatică, fără soţ şi cu un copil de crescut). Zeruya Shalev are o extraordinară iscusinţă în a reliefa transformările fizice care intervin în momentul scurt al unei tristeţi profunde: cel mai puternic tablou al cărţii mi s-a părut acela în care Naama priveşte, de undeva de sus, plecarea şovăitoare dar apăsată a lui Udi, în momentul în care acesta îşi părăseşte familia. E un dramatism mut şi incisiv, pe care autoarea îl redă într-un mod care-ţi provoacă fiori pe şina spinării.

Şi, pentru că mi-a plăcut Soţ şi soţie (de fapt, îmi place stilul autoarei, mai degrabă decât povestea în sine), am citit şi Thera, un roman similar, cu o temă asemănătoare. De data aceasta, e vorba despre un divorţ şi despre metodele de reinventare a destinului fiecăruia dintre părţile care, până mai ieri, constituiau o familie. Ella Müller (arheolog) vrea să înceapă o viaţă nouă, aşa că îl anunţă pe Amnan că s-a decis să pună capăt mariajului lor, deşi au împreună un băiat, Ghilad, de 6 ani. Amnan, deşi iniţial revoltat, pare să-şi asume mai uşor noua postură şi pleacă fără a încerca, melodramatic, să mai schimbe ceva. Ulterior, Ella e cea care, debusolată, se gândeşte că ar mai trebui să dea o şansă vieţii de cuplu, însă Amnan o anunţă că, din punctul lui de vedere, e prea târziu. Ella îşi găseşte refugiul în braţele psihoterapeutului ei (la rândul lui cu probleme destul de serioase, având drept cauză nişţe traume ale copilăriei), cu care se va muta împreună, încercând din răsputeri să-i împace pe cei doi copii ai lui cu Ghilad (băieţii fiind colegi de şcoală şi prieteni, însă, văzându-se obligaţi să intre într-o nouă familie, devin reticenţi şi isterici). Romanul acesta are şi suficiente părţi artificiale, implauzibile şi leşinate, însă îl salvează, şi de data aceasta, talentul autoarei de a aşeza în pagini stări, nu persoane.

Citesc că aceste două romane sunt parte a unei trilogii, care mai include romanul Viaţa amoroasă. S-ar putea să-l citesc, deşi pot să spun de pe acum că Zeruya Shalev este o scriitoare care merită cunoscută. Nu neg că subiectele nu sunt prea virile şi tonice, însă uneori mai ai nevoie şi de câte-o scufundare din asta. Ca să nu uiţi cum „sună” literatura.

(Zeruya Shalev, Soţ şi soţie, 360 p., ed. Polirom, 2012, trad. de Ioana Petridean; Thera, 576 p, ed. Polirom, 2010, trad. de Any Shilon)