Capcanele limbii române

Posted: 2011/11/25 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

Era vremea să mai citesc şi-o carte de genul ăsta, mai ales că eu am alergie la exprimările incorecte şi la ignorarea ortografiei. Pe bune vă zic, am un cusur (numai unul, în rest sunt aproape perfect): tind să-i consider dobitoci pe toţi aceia care nu ştiu să scrie corect. Recunosc din capul locului că e un defect major, dar pornesc de la următorul raţionament: scrisul e o expresie a gândirii; gramatica, aşa cum e ea, e eminamente logică (se poate explica, de pildă, fiecare nenorocită de cratimă care dă bătăi de cap proştilor); prin urmare, dacă GÂNDEŞTI corect o chestiune şi vrei s-o exprimi, dar scrisul îţi joacă feste, răspunsul nu poate fi decât unul din următoarele: 1. fie ideea ta e tâmpită; 2. fie eşti tu prost. Simplu! Deci, oricum am întoarce-o, să nu ştii să scrii corect în limba maternă e o dovadă de prostie cruntă. Scurt.

Cartea lui Alexandru Graur, totuşi, a apărut prima oară în 1976, aşa că era evident că unele „atenţionări” vor fi depăşite şi contrazise de dicţionarele ulterioare. Dar ideea de normă a rămas, astfel încât, dincolo de toate transformările inerente ale limbajului, unele chestiuni merită cercetate cu atenţie. Recunosc că am fost surprins să aflu, de exemplu, că accentuarea corectă a numelor ruseşti Tolstoi, Ilici, Hruşciov se face pe cea de-a doua silabă. Habar n-aveam. Am oarecum scuza că nu ştiu o boabă ruseşte. Tot Graur se arată mirat că tot mai multă lumea accentuează avarie pe a doua silabă deşi, spune el, corect ar fi pe ultima. Mă rog… Măcar atâta bucurie am, că eu pronunţam mereu suburbie cu accentul pe al doilea „u”, în timp ce Ioana mă atenţiona mereu că trebuie să-l accentuez pe „i”. Graur îmi dă dreptate, în 1976, numai că, între timp, dicţionarele acceptă ambele forme de accentuare. Deci nu m-am certat cu Ioana pe tema asta.

Ne mai zice să nu confundăm prodigios cu productiv, în construcţii de genul „activitate prodigioasă”; să nu folosim abnegaţie cu sensul de „sârguinţă”, întrucât termenul înseamnă „punerea intereselor altora mai presus de ale tale proprii”, „devotament dus până la sacrificiu”; ne atrage atenţia că e incult să spui că doctorul te-a consultat, întrucât a se consulta înseamnă „a de sfătui, a face schimb de păreri” (prin urmare, se va spune „doctorul m-a examinat„) ş.a.m.d.

Foarte utilă mi s-a părut partea din carte care tratează (acuma mă gândesc că „a trata” înseamnă „a se îngriji de o boală”, nu „a dezbate”) problema pleonasmului şi mai ales a falsului pleonasm. Cu toţii ştiam că a-şi aduce aportul e pleonasm, nu? Ei bine, Graur spune că exprimarea e mai puţin gravă decât s-ar crede. Iată de ce: „Foarte des însă este criticată o formulă mai nouă şi, la drept vorbind, mult mai puţin defectuoasă: a aduce un aport. Zic că e mai puţin defectuoasă nu numai pentru că aport nu e din aceeaşi temă cu a aduce, ci mai ales pentru că numai cine ştie franţuzeşte recunoaşte că aport este de fapt sinonim cu aducere. (Şi prinos la origine, în slavă, înseamnă aducere, totuşi nimeni nu critică expresia a aduce un prinos). Totuşi, se încearcă evitarea acestui cuvânt: în loc de „România şi-a adus aportul în problema dezarmării”, se zice „şi-a adus contribuţia”. În fond, nu s-a reparat nimic, pentru că contribuţia e sinonim cu aport, iar avantajul de a nu fi din aceeaşi familie cu a aduce îl are şi aport.”

Cartea asta e utilă tuturor tâmpiţilor care spun „eu, ca şi profesor” şi care folosesc „decât” în construcţii pozitive; deşi volumul nu face referire la aceste erori, pe care cred că nici măcar bietul Graur nu le prevedea, într-atât de imbecile sunt. Aşadar, ca să fiu în ton cu lumea, zic: eu, ca şi deţinător de blog de cărţi, ca şi cronicar literar şi ca şi om de bine, vă recomand să citiţi cartea. Nu e scumpă: decât 19,00 lei.

(Alexandru Graur, „Capcanele” limbii române, 140 p., ed. Humanitas, 2009)

Comentarii
  1. Radu Vancu spune:

    Nu e numai fixul tău, ci şi al lui Wittgenstein, ba chiar şi al lui Boileau – amândoi spun un lucru care sună cam aşa: ce poate fi gândit clar, poate fi spus/scris clar. De unde rezultă că ce nu-i spus/scris clar nici n-a fost gândit clar.🙂

    • danboeriu spune:

      radu, n-am spus că sunt singurul fixist. mă bucură această conjuraţie a obsedaţilor corectitudinii exprimării scrise. the more the merrier!🙂

  2. Arthur spune:

    Știu destule persoane pentru care a scrie bine este aproape un defect, o dovadă de superficialitate. Ei cred că numai ideile contează, nu și forma în care apar. Personal, n-am citit nici o idee bună scrisă prost.
    Dacă citești, de pildă, Metafizica lui Aristotel (unul din cei care au făcut, printre primii, legătura aceasta între gândire și exprimarea ei -Graur însuși are o manieră aristotelică de a gândi gramatica), constați că multe din ideile lui sunt prost scrise. E-adevărat, Aristotel nu are talentul literar al lui Platon. Dificultatea de exprimare din Metafizica nu ține însă de capacitatea lui Aristotel de a scrie corect sau de indiferența sa față de stil, ci de dificultatea temei abordate (despre ființă). Când este stăpân pe subiect, Aristotel este foarte clar, chiar dacă nu are talentul lui Platon. (Este, în schimb, un geniu al truismului.)

  3. […] “scrisul e o expresie a gândirii; gramatica, aşa cum e ea, e eminamente logică (se poate explica, de pildă, fiecare nenorocită de cratimă care dă bătăi de cap proştilor); prin urmare, dacă GÂNDEŞTI corect o chestiune şi vrei s-o exprimi, dar scrisul îţi joacă feste, răspunsul nu poate fi decât unul din următoarele: 1. fie ideea ta e tâmpită; 2. fie eşti tu prost. Simplu! Deci, oricum am întoarce-o, să nu ştii să scrii corect în limba maternă e o dovadă de prostie cruntă. Scurt.” Pentru că mă recunosc vinovată de acelaşi defect major pe care-l recunoaşte Dan Boeriu, a fost o plăcere să citesc despre Capcanele limbii române de Alexandru Graur. […]

  4. […] am găsit mai multe păreri care par a fi de acord cum că-i un pleonasm și una singură cum că nu-i așa mare. Aport înseamnă contribuție adusă de cineva, ori dacă-i adusă nu are rost să repetăm încă […]

  5. Liviu Lungu spune:

    Stimaţi Domni/Stimate Doamne,

    Este extrem de violent comentariul referitor la limba română. Realitatea este că nu este logică limba română actuală, sau este neterminată. Pluralul este incert şi nu există o regulă clară de stabilire. Aici am detectat forma de plural hittit cu sufix simplu vocalic, sau plural „cumnic“ cu sufix „uri“. Există doar excepţii care sînt cam multe, o dovadă de neseriozitate ştiinţifică. Nu ar fi mai bine ca pluralul cuvintului importat LED să fie LED-e în loc de LED-uri? Am ieşi mai ieftin la tipărire şi citire. Ori dacă singularele cu sufix consonantic au pruralul cu –uri atunci de ce pluralul de la măgar nu este măgaruri? Cuvintele vechi dacice/hittite au plural în „i“, vaci, cai, boi, măgari, pîini, cîini, etc..

    Am observat că regionalismele olteneşti sînt considerate ca timpi cu grad diferit de depărtare/apropiere, asta ca să arătăm şi noi că avem o limbă complexă ca cea engelză şi franceză. În realitate nimeni nu foloseşte timpii: „fusei“ aici în muntenia şi mai ales în transilvania. „Miticii“ (bucureştenii) şi-au făcut o limbă pe care numai ei s-o folosească, dar nu o folosesc deloc. Dialogurile (nu văd de ce nu aş spune dialoagele, plural nesigur, bazat „pe ureche“) orale cuprind doar 3 timpuri: trecut, prezent şi viitor.

    Greşeli de exprimare ilogice: „îmi cer scuze“ în loc de „îmi ofer scuze“. Se pare că nici elita gramaticii române nu cunoaşte că scuzele se oferă şi numai iertarea se cere. Cum ai putea să-i ceri scuze celui ce l-ai ofensat?

    Litera k în limbă a fost introdusă pentru „kilogram“? Nu era mai simplu „chilogram“? Sau nu era mai bine să înlocuim „ch“ cu „k“?

    Nu era mai simplu să numim această ţară Rumania (cum era pronunţată în transilvania) sau Romînia (cum era pronunţată în muntenia) în periadele din trecut? Sau s-o numim Dacia, mai ales că abrevierea „DA“ este nealocată internaţional. Şi in acest fel am fi scăpat de litera „â“ din alfabetul român care este „î“, mult mai apropiat de scrierea hittită a de cărei origine aparţinem. Oricum, comparativ engleza se învaţă in 4 ani iar la noi în 18 în spiritul „birocratic“ sau ilogic

    Nici „dezastrul“ lingvistic petrecut în 1994 prin aplicarea Regulii Sextil Puşcariu cu „î“ din a, care culmea acesta propunea în 1930 utilizarea scrierii cu „î“ din i. Nu uitaţi că în limba hittită de acum 4000 de ani la zînă se spunea „zina“ şi nu zană. Limba hittită conţine aproape 20% din limba română modernă.

    Oare de ce folosim Regula Sextil Puşcariu cînd este legală şi Scrierea Alexandru Graur (RAG) aşa cum vă scriu acum. Este prea tîrrzie revenirea la scrierea RSP deoarece fără diacritice cuvintele noi şi consacrate pot creia confuzii. De exemplu la scrierea fără diacritice cum se obişnuieşte peste 95% în prezent, propoziţia: „-Pana la motor!“ s-ar confunda cu „până“ dar în realitate este „pană la motor“. Din 25 aprilir 2005 RAG este legal permisă şi ar trebui folosită dar probabil nu şi-ar mai găsi justificare guvernul pentru investiţia de sute de milioane de euro utilizaţi pentru schimbarea numelor loalităţilor, pe marcaje rutiele, pe hărţi, pe cărţi, pe eucaţie.

    Limba trebuie reformată, nu oricum ci toată, toată, domnilor şi doamnelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s