Bagaje pentru paradis

Posted: 2011/06/02 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

O întâlnire frumoasă, de genul ălora pe care nu le aştepţi neapărat şi care, tocmai prin faptul că sunt neaşteptate, îţi oferă momente surprinzătoare. „Bagaje pentru paradis”, cartea regretatului critic literar Valeriu Cristea, este o colecţie de mici trucuri luminoase, de globuri magice, prin care întrevezi puritatea destăinuirilor unui om care nu şi-a trădat niciodată crezul.

Pentru mine, autobiografia aceasta a fost un prilej constant de meditaţie. Care nu s-a referit neapărat la substanţialiatea ideilor transmise, cât mai ales la modul inocent, liric şi tulburător prin care autorul ajunge la inima cititorului. Ştiu că sună oarecum frivol ceea ce spun şi-mi asum această naivitate. Însă n-am cum să exprim altfel senzaţiile de bine, de cald pe care mi le-a transmis Valeriu Cristea.

Emoţia începe chiar de la titlu şi de la explicarea lui, către finalul volumului. „Bagajele” pentru paradis nu sunt altceva decât fragmentele de memorie, cimentate în mintea autorului, găsibile într-o calmă devălmăşie, ca-ntr-o benignă orgie proustiană a amintirilor, pe care scriitorul le alege din multitudinea fotogramelor întipărite pe retină şi pe care decide să le ia cu el, atunci când va veni timpul. Paradisul e, deci, pavat cu bucăţi de fericire şi reprezintă un puzzle complet, format din alipirea trăirilor esenţiale pe care fiecare muritor de rând le experimentează de-a lungul vieţii. Imaginarea întâlnirilor din rai, pe care Valeriu Cristea o descrie chiar în final, reprezintă cel mai tulburător fragment al cărţii.

Şi pentru că n-am decât cuvinte de laudă pentru această înşiruire de minuni, mai adaug şi că eleganţa stilului suprapune o amprentă estetică exemplară eticului, care izvorăşte dindărătul fiecărei idei exprimate. Valeriu Cristea nu e doar un estet al vorbei, ci şi un promotor (chiar dacă neasumat, lucru care ar fi transformat autenticitatea în duplicitate) al frumuseţii gândului, a vieţii. Limbajul curat, fără volănaşe, fără încărcături abisale şi greoaie, face ca fiecare fragment al cărţii să-şi definească singur veridicitatea: „Cum a murit lelea Saveta. S-a culcat, ca de obicei, devreme, dar n-a putut să adoarmă: o supăra un ghimpe de lumină, apărut în acea seară nu se ştie de unde şi cum, încât, intrigată şi supărată, s-a ridicat din pat şi s-a dus la fereastră, să vadă ce-i cu lumina aceea şi să mai tragă un pic perdeaua. Şi a murit” (p.164).

O singură remarcă am de făcut. După revoluţia din 1989, lui Valeriu Cristea i s-a reproşat că n-a fost suficient de vocal împotriva noii conduceri; ba mai mult, i s-a reproşat lipsa de coeziune cu aceia care denunţau, furibund (dar justificat, după capul meu), prelungirea macabră a fantomei comuniste şi dincoace de „evenimente”, precum şi cu aceia care se arătau intransigenţi cu nepăsarea generală care ne-a caracterizat în anii comunismului. Valeriu Cristea declară senin că e om „de stânga” (lucru împotriva căruia n-am nimic), însă modul în care descrie ce înseamnă să fii de stânga mi se pare incorect (p.299-301). Dacă susţii că a fi de stânga înseamnă a fi de partea „smeriţilor” şi nu a „trufaşilor”, pot şi eu să spun, la fel de (in)just, că a fi de dreapta (adică eu) înseamnă să fii de partea celor care întreprind ceva, nu a pomanagiilor. Ambele optici sunt, evident, exagerări. Şi tare mi-ar fi plăcut ca Valeriu Cristea să nu-şi invalideze singur opţiunile, doar pentru că nu şi-a putut stăpâni elanul argumentativ, lăsând frâu liber exagerărilor…

Oricum, asta nu înseamnă mare lucru. M-am găsit în faţa unei cărţi de o uimitoare frumuseţe. Şi pot oricând să susţin lucrul ăsta. În încheiere, sper ca Valeriu Cristea să fi găsit raiul exact aşa cum şi l-a visat. Şi, fireşte, să fi avut toate bagajele pregătite pentru marea întâlnire.

(Valeriu Cristea, Bagaje pentru paradis, 336 p., ed. Cartea românească, 2007)

Comentarii
  1. julia molnar spune:

    Dan, de cate ori citesc randurile tale, ziua imi pare mai frumoasa, si ma consolez cu gandul ca, desi poate nu am timp de toate cartile pe care as vrea sa le citesc, imi umplu sufletul ,,mini cartile,, tale.

  2. Sebastian spune:

    Ai scris mai demult despre o carte a unui autor român parcă, despre un loser care nu mai avea chef de nimic. Am căutat articolul dar nu l-am găsit. Îmi poţi spune despre ce carte era vorba dacă îţi sună cunoscut ce-ţi zic?

  3. qwerty spune:

    Dacă ne-am putea imagina raiul, atunci acesta ar fi un loc tare comun, cu adevărat plicticos, cum îl descriu „marii” atei – bucuria noastră că nu putem imagina nici raiul, nici iadul. Ce-i drept, unii reușesc să trăiască încă din viață fie una, fie alta, dar a trăi e altceva decât a imagina. Trăim fără să știm cum, imaginăm tocmai fiindcă sperăm că știm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s