Jocul cu mintea. A mea

Posted: 2011/11/18 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

Aud că Dan Coman e unul dintre cei mai buni tineri poeţi de la noi (deşi eu, unul, nu-s de acord cu criteriile astea legate de etate atunci când judec dacă un autor e valoros au ba). Baiul meu e că nu-l ştiu pe Dan Coman – poetul. Deocamdată. Poate o să-l citesc cândva. Cert e că am citit Irezistibil, această cărţulie nemaivăzută (credeţi-mă, e un termen care i se potriveşte mănuşă) şi am rămas tablou. Vă zic şi de ce.

După cum zic şi în titlul postării mele, am impresia că Dan Coman s-a jucat cu mintea mea. Şi, în general, mi-ar plăcea ca pentru astfel de operaţiuni să mi se ceară un acord prealabil. Ei bine, Dan Coman n-a făcut-o, mizând, probabil, pe efectele imediate pe care scriitura sa mi le va produce. Cartea e formată din capitolaşe fără o legătură aparentă între ele, dar care, toate, surprind o kinetică aiuritoare, descriind, cu extraordinară fantezie, destinul mărunt al unui scriitor. Dan Coman împrumută elemente de umor englezesc (aşa mi s-a părut), le condimentează cu puţin realism fantastic sud-american, peste care toarnă un suculent sos cotidian pur românesc. Rezultatul e o carte comică, cu mici exagerări justificate (partenerea mult mai în vârstă care poartă după ea, ca animal de companie, un iepuraş e o imagine… funambulescă), cu autoironii cât cuprinde (cine n-a detectat asta înseamnă că n-a priceput o iotă), cu, în fine, permanenţe româneşti (mese îmbelşugate ca pretext al aşezărilor rurale de a-şi cinsti orice invitat, fie el şi un tânăr poet abia cunoscut; sexul forţat – în tablouri de un grotesc absolut ilar, oricât de oximoronic ar suna – cu ţărănci bătrâne şi excitate peste măsură ş.a.m.d.). Dar, din toate astea, ideea cu care am rămas e că Dan Coman încearcă, aici, un mic exerciţiu de exorcizare. Se simte subtonul unei tristeţi primare, care nu poate fi oblojită decât dacă întâmplările care o însoţesc şi o potenţează devin carnavaleşti, flamboaiante, într-un perfect cabotinism al celor care le trăiesc. Viaţa literară, aşa cum o vede Dan Coman, e o imensă caricatură. Care îi conferă, ca orice caricatură reuşită, un ceva liniştitor, aducând-o într-un registru suportabil şi funny, până la urmă.

Pentru cine e cât de cât familiarizat cu personajele adiacente (apare şi Marin Mălaicu-Hondrari prin volum), cartea se constituie într-un foarte solicitant joc de-a ghicitul. Pentru că nu ştii niciodată dacă ceea ce-ţi povesteşte Coman e real ori nu. Iar talentul lui de a pendula cu uşurinţă între aceste două registre e absolut remarcabil. De aceea, cred că acest volum, aşa irezistibil cum e, nu depăşeşte valoarea unui experiment literar asumat de autor. Cred (sper!) ca Dan Coman să folosească în viitor, într-o carte cu mult mai multă substanţă, resursele sale într-ale jonglării cu mintea cititorului. Ar ieşi o carte la graniţa dintre real şi ficţional, însă dozate într-o atât de armonioasă proporţie, încât niciodată n-am afla adevărul. Ar putea ieşi ceva worth mentioning.

Aşa că… Irezistibil e o carte faină, nevertheless, dar n-o poţi lua prea în serios ca volum cu mari pretenţii. E mai degrabă, aşa cum am zis,  experimental şi oarecum programatic. Dacă e un punct de plecare, e mai mult decât ok. Dacă e final de drum, e nasol.

(Dan Coman, Irezistibil, ed. Cartea românească, 2010)

Comentarii
  1. george dan chiriac spune:

    mi-a plăcut, mulţumiri. dc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s