Restul e tăcere

Posted: 2011/11/16 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

…şi eu care ziceam că nu prea mă afectează strategiile de marketing în ceea ce priveşte cărţile şi că sunt suficient de stăpân pe gusturile şi pe instinctul meu încât să nu pun botul la toate laudele care însoţesc poveştile din raftul librăriilor. De data aceasta, însă, logica intrinsecă a demersului meu consumist a fost devastatoare. Ceva de genul: în curând trebuie să scriu un text pentru suspans.ro; ca să fac lucrul ăsta, trebuie să selectez şi să citesc o carte; cartea respectivă trebuie să întrunească măcar două-trei trăsături ale genului (thriller, policier, atmosferă, suspans, ritm, tăierea respiraţiei ş.a.m.d.). Ei, şi ca să nu dau greş, mi-am zis să fiu atent la reclama făcută volumului. Am văzut pe coperta cărţii din faţa mea următoarea constatare: „O lectură splendidă!”. Bun, dacă remarca i-ar fi aparţinut Oanei Stoica-Mujea, treceam peste. Însă am văzut numele: Stephen King. Aşa că n-aveam cum să dau greş (sau, cel puţin, aşa speram, pentru că, dacă-mi aduc bine aminte, lista prezentată de King la finalul „Misterului regelui – Despre scris”, cuprinzând autori care i se păreau lui prizabili, nu mi-a provocat cine ştie ce entuziasm).

*continuarea, pe , cu un clic aici.

(Carlos Ruiz Zafon, Jocul îngerului, 472 p., ed. Polirom, 2009, trad. de Dragoş Cojocaru)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s