Sorbitor

„Cartea Alcool” a poetului Ion Mureşan e ceea ce se cheamă o apariţie editorială îndelung aşteptată. Se cunoaşte zgârcenia cu care scriitorul livrează poeme iubitorilor genului. Nu-i bai c-a întârziat. Bine c-a sosit!

Acum vine partea mai grea, că trebuie să şi scriu ceva despre cartea asta. Mă rog, greutatea vine din faptul că nu sunt mare amator de alcooluri, aşa încât s-ar putea ca gradul meu de empatizare cu rândurile volumului să nu fie prea ridicat. Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut. Nici vorbă de aşa ceva. Numai că mi-a fost un pic mai dificil să mă pliez pe.

De ce i-am zis „Sorbitor”? O să ziceţi că vorbesc tâmpenii, dar mie volumul ăsta mi-a adus aminte pe alocuri de „Orbitorul” lui Cărtărescu. Pentru că sub ţeasta fiecărui beţivan căzut cu fruntea pe scândura subţire a mesei din crâşmă se ţese o întreagă lume nouă, care o cuprinde pe asta, mizerabilă, în care trăim, dar care-i aduce şi… „plusvaloare” (n-am găsit alt termen, iertare!), sub forma unor ingenioase metamorfoze ale simbolurilor prezente: „…chelneriţele sunt / ca patru-cinci mii de păsări ce ouă pe masa lui, aşa că nu-i de mirare / că el, Guleratul, nu vede că toate au un neg mic pe inelar şi tot aşa /un neg, unul singur, ca o lampă stinsă, pe nas” („Guleratul”, p.44). Imaginile vii din cârciumă dobândesc un colorit nou, printr-o transgresare a semnificaţiei actuale: „… tâmplarul ia cuie din gură în mână, ridică ciocanul, / dar el, Guleratul, uită atâta de repede, încât cuiele se topesc şi se-nroşeşte ciocanul şi se face potcoavă şi ar bate-o-n copită / de cal, dar tâmplaru-i bătrân şi nu-ncape în burta iepei ca să prindă mânzul dormind, / şi-apoi, omul bătrân nu intră cu fier înroşit sub burtă de cal” (p.45). Dacă aici găsim evoluţia augmentativ-estetică a unor banale chipuri din jurul sticlei de băutură, în poemul „Bătaia” întâlnim ritmul fin, dar ferm, al escaladării unui conflict, în jurul aceluiaşi obicei etilic. Răfuiala se naşte din cuvinte simple, din gesturile teatrale ale participanţilor, din invectiva suculentă („Ţi-am fost ca un frate, mă, porcule…” – p.32), într-un crescendo tot mai accentuat, însă străbătut de un abia perceptibil fior liric: „Acum nu mai stă nimeni pe scaune, / căci scaunele zboară din perete-n perete, / şi sticle dulci şi firave pahare ca pulpa de adolescentă zboară / în stoluri lungi şi ciripesc, şi pleoscăie ca peştii, / şi gemete şi bufnituri şi oftaturi se-aud de parcă / un zeu şi o zeiţă ar face dragoste-n grădini îndepărtate” (p.35). Este, cred, cel mai frumos poem din volum.

Am găsit, tot în volumul acesta, o poezie care mie îmi pare scrisă în cel mai pur stil dinescian. Dacă n-aş fi ştiut că autorul ei e Ion Mureşan, aş fi putut jura că Mircea Dinescu a zămislit-o: „Inimă n-are-n ea, ci-n coş de pai /i-o plimbă un copil ca pe-o pisică, / ce toarce leneşă pe-o pernă mică, / pe când căruţe trase de opt cai // la ea, ca la guvern, descarcă plângeri / şi poezii cu miile. Căci, vai, / ea patronează o contrabandă fină: / când vine noaptea, ca dintr-o uzină, / (zvârlind spre ceruri argintii răsfrângeri), / din sânu-i stâng, cisterne lungi spre rai / duc lapte şi suzete pentru îngeri.” („Poem de dragoste”, p.23). Ba chiar şi influenţe din Brumaru detectat-am, cel puţin în”Poem ocazional” (p.11), pe care ar trebui să-l transcriu integral ca să vă conving. Da’ mi-e lene. Şi poate nici nu-i adevărat. Mai ales că mereu l-am considerat pe Ion Mureşan un poet original. Am zis!

„Cartea Alcool” e o mică beţie literară, numai bună de dat gata lângă un pahar de vin. Dar numai unul! Că, dacă-s mai multe, tindeţi să deveniţi eroi ai cărţii. Şi asta n-ar fi bine decât într-o lume dirijată cu mână de maestru de infatigabilul coregraf care e Ion Mureşan. Pentru că numai el reuşeşte să ţi-i facă simpatici pe noptangiii rataţi care-şi petrec vremea sprijinind zidurile: „Vai, săracii, vai, săracii alcoolici, / cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! / Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se / pe lângă ziduri / şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere / scrise de un şcolar stângaci” („Poemul alcoolicilor”, p.5).

Ar merge, totuşi, un 50 de vodcă…

(Ion Mureşan, Cartea Alcool, 80 p., ed. Charmides, 2010)