Posts Tagged ‘shalev’

iubiri_caraghioase_kundera

farame-de-viata_26115_1_1350485209

anna gavaldaincautarea.3d_4

M-am hotărât să-mi comprim atât de mult scrisul pe marginea câte unei cărţi despre care nu trebuie să bag o cronică în vreo revistă, încât cred că voi ajunge aici, pe blog, să scriu texte de vreo 3-4 cuvinte despre volumele pe care le citesc. Sau chiar să ajung, într-un stil deja patentat de alţii, să emit doar câte-o onomatopee sugestivă, gen „puah!”, „aiaiai!”, „pfuu”, „ole!” etc. Vedem.

*

Kundera este, cred, cel mai bun promotor al unei foarte light psihologii erotice masculine. Toate povestirile din „Iubiri caraghioase” – scrise fluent şi captivant – gravitează în jurul unei mici obsesii ori pulsiuni care trebuie „vărsată” în cadrul unei poveşti cu foarte complicate implicaţii erotico-senzuale. Nu intru în detalii. Dar dacă don’şoarele vor să afle cum gândesc porcii de bărbaţi după ce le fut şi pleacă, Milan Kundera poate oferi câteva explicaţii mulţumitoare.

(Milan Kundera, Iubiri caraghioase, 268 p., ed. Humanitas, 2011, trad. de Jean Grosu)

*

Despre Zeruya Shalev am mai scris. Am spus atunci că-mi place mult scriitura acestei autoare, care încearcă să formeze adevărate epopei „sentimentale” prin intermediul unei arte literare de invidiat. Însă, obişnuit deja cu stilul inconfundabil al scriitoarei, romanul ăsta nu mi s-a mai părut cine-ştie-ce. Pe copertă scrie că e vorba despre „relaţiile dintre părinţi şi copii”. Fals. Este un roman care reflectă viaţa unor oameni rătăciţi. Şi sigur că explicaţia psihologic-facilă este că toate baiurile care ne macină nervii la maturitate au legătură cu modul în care ne-am raportat în copilărie la părinţi. Aiurea. Fiica bătrânei Hemda, deşi căsătorită şi cu o fiică adolescentă, vrea să mai adopte un copil, ca să simtă că are în cine să-şi investească sentimentele; fiul bătrânei Hemda, prins într-o căsătorie cu o femeie dominantă şi hotărâtă, se amorezează de o femeie care-i arată că lucrurile simple sunt cele mai importante etc. Deci, un roman scris bine, dar cu nişte teme nu foarte originale.

(Zeruya Shalev, Fărâme de viaţă, 480 p., ed. Polirom, 2012, trad. de Ioana Petridean)

*

Romanul Annei Gavalda are o structură asemănătoare (de fapt simetrică) celui de mai sus. Dacă în povestea Zeruyei Shalev personajele vor să se desprindă de un trecut personificat de o mamă bătrână şi bolnavă, Gavalda ţese destinele unor personaje diferite ca preocupări şi cultură (un boem, un motociclist/chelner şi o pictoriţă naivă) în jurul vieţii bunicii celui de-al doilea. Cei patru vor ajunge să locuiască împreună într-o ambianţă în care fiecare trebuie să-şi adapteze pornirile la mofturile şi tabieturile celorlalţi. Un roman uşurel, dinamic, dar fără prea mari pretenţii. Nu l-aş reciti.

(Anna Gavalda, Împreună, 496 p., ed. Polirom, 2011, trad. de Iustina Croitoru)

*

Murakami… Da, mă reîntorc la Murakami ori de câte ori vreau să citesc ceva rapid şi care să-mi gâdile imaginaţia. Pentru că el este realmente genul de autor care poate să „creeze” în faţa (sau în spatele?) ochilor o lume proaspătă şi incitantă. Din ce am citit eu până acum, „1Q84” mi s-a părut cartea lui cea mai bună. Însă nici „În căutarea oii fantastice” nu e de ici, de colea. Un roman fantastic, în care se îmbină rigurozitatea unei căutări detectivistice cu emoţia aflării unor secrete vag esoterice. E vorba despre suflete călătoare, regrete ale peirderii, trauma lipsei de identitate ş.a.m.d. Un roman foarte bun de citit în zile ploioase.

(Haruki Murakami, În căutarea oii fantastice, 324 p., ed. Polirom, 2011, trad. de Andreea Sion)

Reclame

Shalev

Posted: 2013/01/29 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

sotsisotietheraM-am tot gândit ce titlu să dau postării mele şi am ajuns la concluzia că cea mai bună reclamă pe care aş putea-o face acestor două cărţi este numele autoarei. Zeruya Shalev. O scriitoare evreică, a cărei carte Soţ şi soţie am cumpărat-o dintr-un impuls pe care nu mi-l explic în totalitate nici acum. Poate aţi trecut şi voi prin starea aia de nelinişte când îţi dai seama că stai deja în librărie de mai mult de o oră, trebuie să ajungi în curând undeva, deci nu mai ai prea mult timp la dispoziţie şi, dintr-odată, apuci din raft o carte şi , hotărât, te duci s-o plăteşti, ca să poţi pleca repede.

Soţ şi soţie este un roman al eşecului în doi. Personajele principale au o viaţă frumoasă, împlinită, însă încă de la debutul poveştii aflăm că Udi, soţul, în urma unei zile de lucru mai agitate (e ghid şi, uneori, munca poate deveni extrem de obositoare, mai ales când trebuie să te întâlneşti cu tot felul de turişti a căror curiozitate pare de neoprit), pare să sufere de începutul unei paralizii. Soţia lui, Naama, nu-şi pierde cumpătul şi încearcă, pe cât posibil, să facă ceea ce trebuie făcut, ca să n-o sperie pe fiica lor: cheamă medici, îl internează, se fac tot felul de analize etc. Numai că problema nu pare să fie de natură fizică, ci psihică. Da, da, exact cum citiţi. Udi cade într-o depresie adâncă şi, din cauza acesteia, la un moment dat se hotărăşte că trebuie să înceapă o nouă viaţă (asta după ce s-a încercat inclusiv tămăduirea lui prin metode mai puţin profesioniste, un fel de terapie psihologică făcută de o anume Zohara, o femeie enigmatică, fără soţ şi cu un copil de crescut). Zeruya Shalev are o extraordinară iscusinţă în a reliefa transformările fizice care intervin în momentul scurt al unei tristeţi profunde: cel mai puternic tablou al cărţii mi s-a părut acela în care Naama priveşte, de undeva de sus, plecarea şovăitoare dar apăsată a lui Udi, în momentul în care acesta îşi părăseşte familia. E un dramatism mut şi incisiv, pe care autoarea îl redă într-un mod care-ţi provoacă fiori pe şina spinării.

Şi, pentru că mi-a plăcut Soţ şi soţie (de fapt, îmi place stilul autoarei, mai degrabă decât povestea în sine), am citit şi Thera, un roman similar, cu o temă asemănătoare. De data aceasta, e vorba despre un divorţ şi despre metodele de reinventare a destinului fiecăruia dintre părţile care, până mai ieri, constituiau o familie. Ella Müller (arheolog) vrea să înceapă o viaţă nouă, aşa că îl anunţă pe Amnan că s-a decis să pună capăt mariajului lor, deşi au împreună un băiat, Ghilad, de 6 ani. Amnan, deşi iniţial revoltat, pare să-şi asume mai uşor noua postură şi pleacă fără a încerca, melodramatic, să mai schimbe ceva. Ulterior, Ella e cea care, debusolată, se gândeşte că ar mai trebui să dea o şansă vieţii de cuplu, însă Amnan o anunţă că, din punctul lui de vedere, e prea târziu. Ella îşi găseşte refugiul în braţele psihoterapeutului ei (la rândul lui cu probleme destul de serioase, având drept cauză nişţe traume ale copilăriei), cu care se va muta împreună, încercând din răsputeri să-i împace pe cei doi copii ai lui cu Ghilad (băieţii fiind colegi de şcoală şi prieteni, însă, văzându-se obligaţi să intre într-o nouă familie, devin reticenţi şi isterici). Romanul acesta are şi suficiente părţi artificiale, implauzibile şi leşinate, însă îl salvează, şi de data aceasta, talentul autoarei de a aşeza în pagini stări, nu persoane.

Citesc că aceste două romane sunt parte a unei trilogii, care mai include romanul Viaţa amoroasă. S-ar putea să-l citesc, deşi pot să spun de pe acum că Zeruya Shalev este o scriitoare care merită cunoscută. Nu neg că subiectele nu sunt prea virile şi tonice, însă uneori mai ai nevoie şi de câte-o scufundare din asta. Ca să nu uiţi cum „sună” literatura.

(Zeruya Shalev, Soţ şi soţie, 360 p., ed. Polirom, 2012, trad. de Ioana Petridean; Thera, 576 p, ed. Polirom, 2010, trad. de Any Shilon)