Entomologie

Posted: 2013/05/23 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

coperta_miscari-de-insecta[cronică publicată în revista logo ACCENTE, nr.9/2013]

Poezia lui Ionel Ciupureanu e neîncadrabilă şi nesistematizabilă. Autorul nu face parte din nicio grupare, şcoală ori generaţie literară. Din această pricină, receptarea critică a liricii sale suportă două riscuri: unul ar fi acela al imposibilităţii obiective de a stabili corespondenţe tematic-conceptuale între versurile sale şi cele ale unor eventuali congeneri; altul ar fi impulsul de a decreta că poezia lui Ionel Ciupureanu e „originală”. În acest din urmă caz vorbesc, totuşi, despre un risc (şi nu o calitate), pentru că ineditul stilistic al unui anumit tip de scriere nu este, automat, un garant al valorii literare.

„Mişcări de insectă”, cel mai recent volum de poeme al autorului, propune, pe de o parte, o imagine ludic-amară a existenţei ca fatalitate, iar pe de altă parte – un sumbru şi arid tablou al degradării. Folosind o retorică fragmentară, lipsită complet de orice fel de coeziune, poetul pendulează între două stări complementare: fie o detaşare ironică şi neconvingătoare, fie o asumare eroică şi stentorală. Avem aici şi drama instalării în perimetrul fragil al imprevizibilului, trăit la cote intense („în câteva nopţi / pericolul de-a înnebuni a trecut şi el încetişor / simulând poate ceva din răzvrătirea mea” – p.7), dar şi brodarea gratuită şi şubredă estetic a unor angoase livresc-infantile („Auzisem că arde femeia mea şi chiar femeia mea ardea / m-am şi gândit să ard cu femeia mea / dar mi-am incendiat numai femeia” – p.8). Exact ca un entomolog, poetul extrage, din observaţiile făcute pe marginea zilelor, elementul definitoriu pentru comportamentul unei specii. Acest exerciţiu de notaţie acribioasă este rezultatul unor neînţelegeri fundamentale, care îl mână pe cel curios să găsească răspunsuri într-o ciclicitate universală, într-o permanentă reîntâlnire cu sinele reformulat şi reîncarnat: „Nu mai vreau să-mi revin / că nici nu mai pot să te nasc tăticule şi / lumina se şi cimentase-n creierul meu” (p.16). Extincţia e, în aceeaşi măsură, un reducţionism metaforic înspre tăcerea întemeietoare („eram în ziua morţilor şi / fiecare sufoca gura celuilalt” – p.34) şi prilej pentru exersarea unei convenabile amnezii ontologice: „mi-aduc aminte sfârşitul / tresar şi nu mi se-ntâmplă nimic” (p.47).

Ionel Ciupureanu scrie o poezie rece, castrată şi sincopată. Întâlnim deseori în versurile sale o întrerupere brutală a ideii, laolaltă cu o neostoită tendinţă de pulverizare a tonului şi de impunere a unui ermetism descumpănitor. Deşi se găsesc câteva poeme reuşite („Poem de dragoste” – p.11 – mi se pare, de departe, cel mai izbutit), volumul păcătuieşte prin inutila lui ritmicitate şi prin derapajele stilistice („în râuleţul din zidul ăsta haotic / în lumina din scrumul ce l-am visat” – p.43). O mai puternică infuzie de coerenţă stilistică şi o mai apăsată sondare a adâncimilor nu cred că i-ar fi stricat.

(Ionel Ciupureanu, Mişcări de insectă, Casa de editură Max Blecher, 2012)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s