Pledoarie pentru viaţă

Posted: 2009/10/20 in cu cartea pe carte călcând

apararealuigalilei-3515 Recunosc că nu pot fi pe deplin obiectiv atunci când încerc să scriu ceva despre Octavian Paler sau despre cărţile sale. I-am descoperit scrierile relativ târziu, într-o perioadă în care setea mea de repere devenise deja obsesivă. „Bătrânul reacţionar”, aşa după cum însuşi autorul s-a descris, avea puterea de a mă ţine captiv, ore bune, cu câte un volum în mâini.

„Apărarea lui Galilei” mi s-a părut, încă de atunci, cea mai bună carte a lui Paler (la mare concurenţă cu „Deşertul pentru totdeauna”). Acesta este motivul pentru care, zilele trecute, am decis s-o recitesc, deşi exerciţiul revenirii la lecturi deja parcurse nu mă caracterizează. N-a fost, cu toate acestea, în zadar.

„Apărarea lui Galilei” rămâne o carte de mare rafinament discursiv, de o limpezime şi o voluptate a conversaţiei comparabile cu dialogurile platoniciene. Problema de fond, dacă merită sau nu să-ţi sacrifici propriile convingeri, atunci când în celălalt taler se găseşte însuşi dreptul tău la existenţă, dă naştere unui dialog extraordinar, între protagonistul „trădării” (Galilei) şi o voce aşezată, a unui „procuror” aproape înţelegător. Lui Galilei, aflat în pericolul de a fi ars pe rug pentru „nechibzuinţa” de a susţine că Pământul se învârte în jurul Soarelui, i se dă ocazia să fie cruţat, cu preţul de a abjura, de a-şi nega opiniile anterioare. Spre surprinderea amatorilor de eroi, Galilei acceptă trocul şi alege viaţa. Cartea dezvăluie justificarea lui Galilei, aşa cum o simte Paler.

Să alegi viaţa în locul Adevărului, iată o cutezanţă la care nimeni nu se aştepta. Galilei îşi motivează alegerea spunând că misterele absolute ale naturii, frumuseţea ei răpitoare rămân neschimbate, indiferent de strădania muritorilor. Cu alte cuvinte, Pământul va continua să se învârtă în jurul Soarelui, independent de sacrificiul celui care ştie acest lucru. În acest caz, jertfa devine din eroică, inutilă.

Anul apariţiei cărţii (1977) marchează un moment în care mesajul subliminal al cărţii putea să dea impuls unor porniri atât de neonorante, încât te întrebi, pe bună dreptate, dacă nu cumva frica stă la baza recunoaşterii înnfrângerii, mai degrabă decât pledoaria pentru viaţă. Luată ad litteram, cartea produce circumstanţe atenuante pentru orice individ care alege să trăiască liniştit, cunoscând că în jurul lui minciuna atinge cote apocaliptice. Resemnarea pierde din eroism, indiferent de valoarea individuală absolută apărată prin ocultarea Adevărului. Pentru că Adevărul (cu majusculă) nu poate exista fără rostirea lui apăsată, nu-şi poate arăta faţa fără adeziunea nesimulată a destinatarilor săi. Din acest motiv, cred că „Apărarea lui Galilei” este, de departe, cea mai frumoasă carte care, însă, n-a reuşit să mă convingă…

(Octavian Paler, „Apărarea lui Galilei”, ed. Polirom, 2008)

Anunțuri
Comentarii
  1. Lia spune:

    Da, se pare ca asa si este, cum spui: „frica stă la baza recunoaşterii înfrângerii, mai degrabă decât pledoaria pentru viaţă”. Paler vorbeste de cateva ori despre Apararea lui Galilei in Don Quijote in Est, pe care am recitit-o de curand (de aceea ma si trezesc postand acum acest comentariu). Si parca altfel se vede „Apararea…” dupa „Don Quijote…”, si nu numai. Iata ce spune:
    „In Apararea lui Galilei, am pus in cauza, in realitate, problema mea, incercand sa-mi motivez ‘abjurarea’, adica frica in fata teroarei. Intreaga teorie a ‘supravietuirii’ se afla acolo, cu disperarile si limitele ei.”
    E o carte extraordinara, Don Quijote in Est, o marturie, printre altele, a conditiei scriitorului in epoca ceausista dar si o radiografie a primilor ani de dupa caderea dictaturii.
    I-as fi pus-o in brate Hertei Muller, atunci, la Ateneu (in special capitolul „Vina intelectualilor”).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s