Arhivă pentru 2009/10/20

apararealuigalilei-3515 Recunosc că nu pot fi pe deplin obiectiv atunci când încerc să scriu ceva despre Octavian Paler sau despre cărţile sale. I-am descoperit scrierile relativ târziu, într-o perioadă în care setea mea de repere devenise deja obsesivă. „Bătrânul reacţionar”, aşa după cum însuşi autorul s-a descris, avea puterea de a mă ţine captiv, ore bune, cu câte un volum în mâini.

„Apărarea lui Galilei” mi s-a părut, încă de atunci, cea mai bună carte a lui Paler (la mare concurenţă cu „Deşertul pentru totdeauna”). Acesta este motivul pentru care, zilele trecute, am decis s-o recitesc, deşi exerciţiul revenirii la lecturi deja parcurse nu mă caracterizează. N-a fost, cu toate acestea, în zadar.

„Apărarea lui Galilei” rămâne o carte de mare rafinament discursiv, de o limpezime şi o voluptate a conversaţiei comparabile cu dialogurile platoniciene. Problema de fond, dacă merită sau nu să-ţi sacrifici propriile convingeri, atunci când în celălalt taler se găseşte însuşi dreptul tău la existenţă, dă naştere unui dialog extraordinar, între protagonistul „trădării” (Galilei) şi o voce aşezată, a unui „procuror” aproape înţelegător. Lui Galilei, aflat în pericolul de a fi ars pe rug pentru „nechibzuinţa” de a susţine că Pământul se învârte în jurul Soarelui, i se dă ocazia să fie cruţat, cu preţul de a abjura, de a-şi nega opiniile anterioare. Spre surprinderea amatorilor de eroi, Galilei acceptă trocul şi alege viaţa. Cartea dezvăluie justificarea lui Galilei, aşa cum o simte Paler.

Să alegi viaţa în locul Adevărului, iată o cutezanţă la care nimeni nu se aştepta. Galilei îşi motivează alegerea spunând că misterele absolute ale naturii, frumuseţea ei răpitoare rămân neschimbate, indiferent de strădania muritorilor. Cu alte cuvinte, Pământul va continua să se învârtă în jurul Soarelui, independent de sacrificiul celui care ştie acest lucru. În acest caz, jertfa devine din eroică, inutilă.

Anul apariţiei cărţii (1977) marchează un moment în care mesajul subliminal al cărţii putea să dea impuls unor porniri atât de neonorante, încât te întrebi, pe bună dreptate, dacă nu cumva frica stă la baza recunoaşterii înnfrângerii, mai degrabă decât pledoaria pentru viaţă. Luată ad litteram, cartea produce circumstanţe atenuante pentru orice individ care alege să trăiască liniştit, cunoscând că în jurul lui minciuna atinge cote apocaliptice. Resemnarea pierde din eroism, indiferent de valoarea individuală absolută apărată prin ocultarea Adevărului. Pentru că Adevărul (cu majusculă) nu poate exista fără rostirea lui apăsată, nu-şi poate arăta faţa fără adeziunea nesimulată a destinatarilor săi. Din acest motiv, cred că „Apărarea lui Galilei” este, de departe, cea mai frumoasă carte care, însă, n-a reuşit să mă convingă…

(Octavian Paler, „Apărarea lui Galilei”, ed. Polirom, 2008)