Posts Tagged ‘revolutie’

Nu pot spune prea multe lucruri despre volumul ăsta. Coincidenţa fericită face ca eu să fi terminat cartea aseară şi să scriu despre ea astăzi, de Ziua Naţională. N-am vrut să fie aşa. S-a nimerit.

„Str. Revoluţiei nr.89” reprezintă un volum colectiv coordonat de Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici, cuprinzând 20 de povestioare/istorisiri/amintiri despre luna aceea de acum 20 de ani în care ne-a străbătut pentru prima oară după 50 de ani fiorul libertăţii. Dat fiind faptul că cele 20 de personalităţi sunt de calibre diferite, era evident că şi volumul va deveni inegal valoric. N-am înţeles modul de selectare a celor care urmau să scrie pentru această carte. Cum îi aduci laolaltă, fără să fii acuzat de frivolitate, pe Solomon Marcus cu Toni Grecu sau pe Magda Cârneci cu Ioan T. Morar? Per ansamblu, totuşi, cartea e agreabilă, deşi mă aşteptam la mai mult dramatism acolo unde era cazul (Magda Cârneci) şi la mult mai mult umor, acolo unde el se regăseşte în mod natural (Grecu, Morar). N-a fost să fie.

Nu spun, prin asta, că această evocare mutliplă a lui decembrie 89 m-a dezamăgit. Nici pomeneală. Cartea mi-a făcut plăcere, fără doar şi poate. Surpriza cea mai mare a fost că, pentru mine, cea mai frumoasă, tonică şi emoţionantă evocare a acelei perioade a fost cea a Cristinei Ţopescu, despre care habar n-aveam că poate să scrie atât de bine. Chapeau! Despre Ion Pop nici nu mai vorbesc, acolo sentimentul şi rigoarea academică se întrepătrund într-un mod atât de firesc, încât provoacă emoţie pură.

Dacă am vreun regret în ceea ce priveşte această carte, acela e faptul că Dan Lungu n-a scris nimic în ea. Mi-ar fi plăcut să pot citi despre Revoluţia din 1989 ţinându-mă de burtă de atâta râs… E drept, pot oricând să recitesc Sunt o babă comunistă!, iar efectul acesteia să estompeze orice fel de regret în legătură cu un volum la care, până la urmă, Dan Lungu n-a fost decât un biet coordonator…

(Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici (coord.), Str. Revoluţiei nr.89, ed. Polirom, 2009)

str.revolutieinr.89-3550

 

Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici (coord.), Str. Revoluţiei nr.89, ed. Polirom, 2009.

 

 

 

 

208

 

 

Angela Marinescu, Probleme personale, ed. Cartea Românească, 2009.

 

 

 

I’m so excited, and I just can’t hide it… 🙂