Abandon. Chinez. Ce?

Cu Thomas Pynchon mi s-a întâmplat acelaşi lucru ca şi la Kurt Vonnegut. Adică nu-mi place deloc!  Poate că mă descalific total, mai ales că în fiecare an aud de Pynchon cum c-ar fi în cărţi pentru Nobel. Dar pentru ce?!

Bine, poate nu înţeleg eu postmodernismul american (care, se pare, tre’ să fie şi mai şi decât postmodernismele de pe vechiul continent, pe care, măcar, le poţi studia şi în cadrul cărora mai găseşti coerenţă sau o logică tematică). Da’ la Pynchon e pauză, cel puţin from my point of view. Dintre autorii americani contemporani, mi se par mai citibili (fără să mă dea pe spate nici ei, deocamdată) Philip Roth şi Paul Auster. Vonnegut şi Pynchon se adresează, poate, unor alte categorii de cititori… Pe mine nu m-au prins.

„Strigarea lotului 49”, din care n-am reuşit să citesc mai mult de jumătate, pentru că înnebuneam, la propriu!, e un amalgam indigest. Are şi puţin din nebunia lui Boris Vian (fără să se ridice la valoarea lui, dar asta e iarăşi o chestiune subiectivă), şi oleacă din Gellu Naum (deşi ştiu că e imposibil, dar mie aşa mi s-a părut), un pic de acţiune, un strop de critică a capitalismului (dacă n-o fi fost o ironie, cine ştie…) ş.a. Oedipa Maas, ni se spune, devine executor testamentar al unui prieten şi călătoreşte pe urmele averii lăsate de acesta. Lucrul ăsta l-am aflat din descrierea cărţii, pentru că romanul e atât de echivoc încât mă gândeam că din două, una: ori eu sunt beat criţă (deşi n-am consumat nimic), ori autorul prizase ceva în timpul scrierii lui. Aşa că am abandonat cartea, înainte să mă simt chinez şi să-mi lungesc singur ochii, în faţa oglinzii, cu o brâncă înfiptă-n blidu’ cu orez.

Aştept, pe bune, să-mi spună cineva că i-a plăcut cartea asta. Îl/o scot la cină şi promit că-i fac plecăciuni… Asta după ce mi-o explică, pe îndelete.

(Thomas Pynchon, Strigarea lotului 49, ed. Polirom, 2006)

Shopping 4

că nu e mai plăcută zăbavă ştiu treaba asta mai ştiu şi că „arunc” o groază de bani pe cărţi ştiu şi că o anume persoană nu spui cine mi-a spus că sunt bibliofil ceea ce la prima vedere părea o boală (din categoria zoofil pedofil necrofil şi alte nenorociri) dar dup-aia mi-am dat seama că dacă am o astfel de disease mă pot lăuda că totuşi n-are efecte secundare ştiu şi că aceeaşi persoană mi-ar contrazice drastic această ultimă aserţiune

ba cum să nu existe efecte secundare ar trebui să afli că viaţa e în altă parte că în primul rând frumuseţile lumii sunt în exteriorul tău abia mai apoi în cărţi autorii chiar dacă nu-şi dau seama de la început inserează în propriile cărţi experienţe poate nu directe poate nu palpabile dar în orice caz măcar de nivel fantasmagoric da’ tot experienţe se cheamă or tu năclăieşti în propriul fotoliu pierdut cu câte o bucată de hârtie între degete o cărămidă mai mult sau mai puţin grea din care ieşi din păcate la fel cauţi răspunsuri zici ei asta pe mine mă sperie pentru că credeam că eşti suficient de puternic încât să găseşti în tine resurse nu te mai plânge n-ai de ce ce-ţi lipseşte ce-ţi doreşti ce vrei mai mult eşti binecuvântat hai să mâncăm un pui chinezesc hai să facem dragoste hai să mă ajuţi la o chestie

şi mai ştiu că orice alte cuvinte sunt de prisos mă ridic imediat din scaunul ăsta blestemat de unde scriu lucrurile ăstea dar nu înainte de a vă spune ce-am cumpărat cu ce o să-mi irosesc vremea unde voi căuta în continuare răspunsuri

• Herta Müller, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul
• Thomas Pynchon, Strigarea lotului 49
• Sylvia Plath, Clopotul de sticlă
• Iris Murdoch, Discipolul
• Iris Murdoch, Clopotul
• Iris Murdoch, Dilema lui Jackson
• Iris Murdoch, Marea, marea