„Atipic”, zic. Din o mie de motive. Vă dau doar câteva. Unele cărţi nu pot fi narate. Da’ deloc. Numai că simţi că respectiva carte te însoţeşte peste tot. Şi nu vorbesc aici de faptul că o ţin în geantă, alături de tot felul de hârtii oficiale, portmoneu, cheile casei şi ale maşinii, laptop, pixuri, scrisori, schiţe de poeme şi alte mizerii mici şi lucitoare. Ci de faptul că nu ţi-o poţi scoate din cap.
Am umblat cu ei în cap. Cam cum face Nora Iuga cu tot felul de imagini care-i vin şi pe care nu le poate stăvili. Că ea e cea care zicea, la un moment dat, că scrie gânduri. Adică nu le triază. Ce-i vine, aia iese. Am umblat şi eu cu cei patru în minte: Cărtărescu, Coşovei, Iaru, Stratan. Vorbeau aceeaşi limbă, deloc învechită. Mă enervam doar că, din maşina pe care o conduceam printre picăturile de ploaie, nu vedeam nicăieri aerul cu diamante. Mă străduiam să văd în betoane frumuseţi de genul celor pe care le vedeau cei patru optzecişti. Şi n-am reuşit. Şi m-am gândit c-o fi fost mai prielnic comunismul. Da’ nu pentru multă vreme. Că mi-a trecut.
Ăştia au un stil al lor. Au o sensibilitate a lor. Au un ritm al lor. Şi au o foarte mişto iscusinţă de a face astfel încât cele mai banale obiecte să devină imagini poetice. Chiuveta, de pildă! Şi mai ştiu să scoată emoţii din poveşti fără nimic. Din zile încremenite. Din tăceri nasoale. Voi puteţi? Nu!
Şi nici nu mai am chef să scriu despre cartea asta. „Aer cu diamante” nu se poate expedia în câteva rânduri. Trebuie citită cu creionul în mână (de către cei care vor să înveţe ceva) sau cu gura căscată (de aceia care mai au organ pentru poezie). Că nu degeaba e piatra de temelie a optzecismului poetic. Şi nu degeaba reeditarea ei m-a făcut să întreb de 4 ori la librărie dacă au primit-o. A venit, într-un final, dar vă jur că afară nu era niciun diamant. Fugiseră toate între pagini.
Transcriu aici un fragment din poezia care mi-a plăcut cel mai mult, „Sunt şi eu un june” a lui Traian T. Coşovei: „Eu aici sunt un june. O balenă albă într-un estuar de linişte. / Un superstar – / un crucifiat al ideii sfinte de Coca-Cola. Şi de Blue-Jeans. / Un misionar al spaţiilor verzi, democratice. / Un obiect survolabil… / Un individ / adică nimic. O zecimală în cifra ta de afaceri. / Unul căruia i se recomandă întoarcerea la natură. / Şi motociclismul / autostopul / şi budismul Zen. Adică nimic… // Sunt şi eu un june. / hei, fraţilor, – uitaţi-vă şi la mine!…” (p.47)
(Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Aer cu diamante, 96 p., ed. Humanitas, 2010)
Cu cărţile pe faţă 