Iată şi o carte eveniment, cu atât mai spectaculoasă cu cât reuşeşte să pună, pe aceeaşi copertă, doi oameni pentru care am un profund respect. La Antoaneta Ralian admir profesionalismul, încăpăţânarea de a rămâne onest într-o junglă a egoismului (cred că ştiţi cu toţii episodul în care a refuzat un prea mare onorariu pentru reeditarea unei traduceri, cerând o sumă mult mai mică decât i se oferise iniţial, cu motivarea – halucinantă şi naivă, ca să folosim un eufemism, pentru starea perpetuă de hrăpăreală din societatea românească – că nu i se pare corect să primească atât de mulţi bani fără să fi lucrat pentru ei), frumuseţea limbii şi eleganţa etică. La Radu Paraschivescu iubesc polifonia, abilitatea de a caricaturiza şi de a exorciza nişte tare sulfuroase, pendularea bruscă între ludic şi grav, între frivol şi substanţial, între stadion şi literatură. Aşadar, atunci când vezi o carte de convorbiri avându-i ca protagonişti pe cei doi, n-ai cum s-o eviţi.
Am început s-o citesc alaltăieri seara, pe la ora 23. La ora 2 noaptea o închideam. Spus mai direct: n-am lăsat-o din mână decât după citirea ultimei pagini. Mi-a plăcut enorm. Şi n-aş fi bănuit că o carte de convorbiri poate fi atât de palpitantă. Cartea e un spectacol din care nu lipsesc umorul, autoironia (ambele părţi dispun de resurse inepuizabile din această calitate supremă, după mintea mea), povestea de viaţă a unei fete cuminţi, pentru care nonconformismul are un ceva blând, cuceritor şi moderat deopotrivă, laolaltă cu istorisiri inedite despre război, despre frică, despre perioada în care Antoaneta Ralian activa în dificila şi ingrata meserie de cenzor (în timpul comunismului) al operelor literare şi despre justificarea ei, profund omenească şi smerită, despre iubiri, bătrâneţe, prieteniile cu Saul Bellow (un autor care mie nu-mi place; încă nu ştiu exact de ce) şi Iris Murdoch, munca de traducător ş.a.m.d. Aş fi vrut să scot nişte citate ca să vi le ofer aici, dar trag nădejde că vă pot face suficient de curioşi în legătură cu volumul ăsta şi fără să recurg la astfel de tertipuri.
Cartea mai cuprinde şi interviuri pe care A. Ralian le-a luat lui Amos Oz, Saul Bellow şi Iris Murdoch, precum şi o listă (impresionantă, în treacăt fie spus) a traducerilor semnate de invitata lui Radu Paraschivescu. Un merit aparte în frumuseţea de ansamblu a cărţii îl are chiar intervievatorul, care ştie să gliseze înspre zone uşor inavuabile, să revină apoi brusc la probleme legate de carieră ori de literatură. Un dialog spumos, în care nu simţi nicăieri iscodirea de tip tabloid şi unde răspunsurile şi poveştile care îl compun îl fac să fie una dintre cele mai pline de substanţă conversaţii la care am avut şansa să asist. Un joc al inteligenţelor, al culturii şi al vieţii trăite frumos. Ce vreţi mai mult? Până şi titlul mi s-a părut cute, inspirat, se subînţelege, din Iarna decanului a lui Bellow.
Recomand cartea asta, cu mare căldură, absolut tuturor iubitorilor de lectură. Imposibil să nu vă placă. Parol!
(Radu Paraschivescu, Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian, 260 p., ed. Humanitas, 2011)
Cu cărţile pe faţă 