Posts Tagged ‘2010’

Un fel de bilanţ

Posted: 2011/01/12 in Uncategorized
Etichete:, , , ,

Eu sunt mereu cu un pas în urmă. Că-s ardelean, nu de alta. Aşa că atunci când am văzut că mai toată lumea deţinătoare de blog şi-a făcut un fel de dare de seamă cu privire la 2010, an care a plecat dintre noi, m-am scărpinat în creştet şi m-am gândit că aş putea comite ceva similar. Şi uite că încerc acuma. Deşi tre’ să spun că bilanţul meu se referă şi la cele 2-3 luni de dinainte de 2010, de când am deschis blogul. Deci un bilanţ octombrie 2009 – 2010.

Ce vreau eu să zic: bilanţul ăsta se referă la postările mele cu cei mai mulţi, respectiv cei mai puţini cititori. Ştiu că asta nu înseamnă mare lucru, dar mi-am spus că ar fi interesant de văzut ce anume caută persoanele care-şi petrec o parte din timp scotocind prin blogurile de cărţi. Adică ce cărţi i-au mânat în luptă şi i-au determinat să apuce mausul cu o brâncă, tastatura cu ailaltă şi să dea sărci. Şi uite ce mi-a ieşit.

Top 5 al celor mai accesate pagini/cărţi din blogul meu, până la 31 decembrie 2010.

1) Miruna VladaPauza dintre vene (surprinzător sau nu, cea mai citită recenzie de pe blogul meu a fost asta, la maaaare distanţă ca număr de accesări de ocupanta locului al doilea).

2) Constanţa BuzeaCreştetul gheţarului (nu e greu de ghicit de ce, plus că am recenzat-o şi pentru al doilea nr. din Poesis Internaţional).

3) Stoian G. BogdanChipurile (cea mai nervoasă carte românească de poezie a anului trecut, care a reuşit să îmbine entuziasmul cititorilor cu acela al criticii)

4) Claudiu KomartinCircul domestic (repet: după capul meu, cel mai talentat poet tânăr pe care-l avem. Punct.)

5) Octavian PalerDeşertul pentru totdeauna (probabil pentru că e o carte foarte frumoasă şi atât).

 

Şi acum, ladies and gentlemen, zmeura de aur! Adică top 5 al celor mai nefrecventate pagini/cărţi din blogul ăsta, până la 31 decembrie 2010.

1) Ismail KadareUmbra (habar n-am de ce a fost atât de ignorată, jur!).

2) Nina BerberovaAcompaniatoarea (aici pot înţelege – e o carte groaznică).

3) Nicolae PrelipceanuUn teatru de altă natură (mirare idem 1).

4) Ioana BogdanAnumite femei (mda…)

5) Iris MurdochDiscipolul (pe-asta chiar că n-o înţeleg, la câtă reclamă i-am făcut femeii. Poate se săturase lumea să tot afle c-o iubesc pe Iris şi, din bun-simţ, şi-a zis să mă lase doar cu ea o perioadă… 🙂 )

Concluzii? Trageţi-le singuri. Io n-am chef.

P.S. needless to say, cred, dar tot o fac: numele autorului, acolo unde este cazul, conţine un link către blogul său. Linkurile pe care le conţin titlurile cărţilor vă direcţionează către postările mele referitoare la ele. Clear as the blue spring sky.

O s-o mai spun o dată: nu sunt completamente de acord cu strategia de marketing adoptată de Humanitas (şi de alte edituri), conform căreia umflăm iresponsabil titlurile de noi apariţii doar în preajma câte unui târg de carte. Anul trecut am rămas pround şi neplăcut surprins de cărticica lui Neagu Djuvara, Amintiri şi poveşti mai deocheate, care putea foarte bine să lipsească din palmaresul istoricului.

Despre cartea lui Andrei Pleşu, „Note, stări, zile”, am o părere mixtă: pe de o parte apreciez stilul cărţii, miraculoasa iscusinţă a autorului de a mânui cuvintele limbii române, precum şi seninătatea seniorială a reflecţiilor sale. Din cei 40 de ani de gânduri, stări şi emotivităţi, rămâne frumuseţea parcursului. De mai multe ori întâlnim în carte ideea aceasta, valabilă atât în planul vast al culturii, cât şi în acela, mult mai pretenţios, al religiosului: că mai important decât ţelul final al cunoaşterii este privilegiul fantastic al drumului. Căutarea este, aici, un scop în sine. Nu finişul aduce izbăvirea, ci continua dibuire a acestuia. Nu certitudinea te aduce mai aproape de adevăr, ci permanenta întâlnire cu dubiul. Plăcerea oricărui demers derivă, deci, nu din isterica obsesie a performanţei finale, ci din chibzuinţa aşezată şi deschizătoare de noi poteci. Sintetizând, viaţa este, mai înainte de toate, o kinezie frenetică, nu proiecţia seacă a unui punctus terminus.

Pe de altă parte, în mod paradoxal, calităţile cărţii pot fi privite şi ca defecte ale acesteia: multitudinea temelor abordate, înţeleasă ca un preaplin al dobândirii de-a lungul timpului, poate fi privită şi ca o vioaie fugă de idei, nu mai puţin valoroase, totuşi. Există o incongruenţă a notelor, o lipsă de coeziune a ideilor, care izvorăsc din acumulările unei personalităţi şi ale unui intelect în continuă perplexitate la întâlnirea cu lumea. Paginile ultime, acelea care se referă la recitiri în cheie nouă a unor pasaje (Caragiale, Ilf şi Petrov), vin să adauge panoramei ideatice un strop de legitimitate, dacă nu chiar de întărire tonică a sublinierilor personale ale autorului.

Andrei Pleşu nu are nevoie de prea multe tertipuri comerciale pentru a-şi vinde cărţile. Farmecul autorului stă în dozajul perfect pe care-l livrează între erudiţie, umor, o limbă română impecabilă, o duioşie în judecarea erorilor, un relativism născut din bună-cuviinţă şi o nedisimulată pledoarie pentru frumos. Aşadar, „Note, stări, zile” e, cu siguranţă, o carte reuşită.  

(Andrei Pleşu, Note, stări, zile, 264 p., ed. Humanitas, 2010)