Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Poeziile mele

Posted: 2010/10/24 in Uncategorized
Etichete:, , , ,

Am uitat să vă semnalez la timp apariţia în revista Familia a trei poeme de-ale mele. Şi nu vreau să treacă anul fără să vi le dau spre citire. 🙂 Acestea au apărut în numărul 5/2010 şi le puteţi găsi accesând adresa revistei (aici) şi dând click pe „2010”, iar apoi pe „nr. V” al publicaţiei. Pagina 47 e cu noroc!

Le găsiţi acolo: amsterdam, loco, silent night. Lectură uşoară! 🙂

La aniversară

Posted: 2010/10/19 in Uncategorized

Astăzi, 19.10.2010, acest blog împlineşte un an. Poate n-o să mă creadă multă lume când spun că n-am intenţionat ca acest eveniment să coincidă cu a o suta carte pe care am citit-o de când scriu aici. Aşadar, după un an de bloggerit şi 100 de cărţi citite şi comentate, e vremea unui scurt bilanţ.

Voiam ca postarea asta să fie ceva mai veselă. Nu e. Dar asta n-are deloc legătură cu plăcerile pe care mi le provoacă blogul. E o chestiune colaterală, pe marginea căreia n-am să brodez.

Deci, momentul de sinceritate 1: a fost mai mare decât 100 numărul cărţilor pe care le-am citit. Nu cu mult mai multe, pentru că nu mi-ar fi permis timpul. Însă despre unele romane pur şi simplu n-am avut ce să scriu. Şi m-am mirat. N-am putut, de exemplu, să scriu nici măcar o impresie despre Saul Bellow şi „Iarna decanului”. Nu mi-a plăcut deloc, deşi toate premisele o arătau. Subiectul mă pasionase (mizeria cotidiană comunistă în România), scriitura era în regulă (autorul e nobelizat, ce dracu’…), însă nu m-a mişcat absolut deloc. N-am avut putere nici măcar să „desfiinţez” cartea. Era inutil. Mă gândeam că n-am putut intra în atmosferă, că nu m-am pliat cum trebuie pe subiect etc. Adică mi-am transferat în totalitate vina de a nu-mi fi plăcut Saul Bellow. Din respect pentru cei care-l gustă, evident. După aceea, a mai fost o carte pe care am luat-o doar pentru că mă intrigase. Era „Sextingul” Loredanei Groza. Pfuuu… De departe cea mai proastă carte pe care am citit-o vreodată. Poate oricând sta la loc de cinste în topul celor mai jalnice încercări scriitoriceşti. Vă daţi seama că nici despre cartea asta n-am putut scrie nimic. Ce era să scriu? Că Loredana îi explică fetiţei ei că, atunci când se fac copiii, tati îi dă lui mami un sos special, ca la McDonald’s? Naaah… Nu se poate. Totul are o limită. Mai ales eu! 🙂

Momentul de sinceritate 2: sunt de acord că lista celor 100 cu care se încheie acest prim an de blogăreală despre cărţi e oarecum ciudată. Am renunţat, cel puţin în anul care a trecut, la cărţile mari, la „bulevardele” literaturii. Nu-mi stă mereu în fire lucrul ăsta. Mai am mulţi clasici de devorat şi nu mă voi feri de ei în viitor. Nu vreau să spun, prin asta, că mă angajez să-i citesc pe X şi pe Y. Pentru că singurul criteriu al lecturii este, la mine, plăcerea. Spuneţi-mi hedonist, dacă vreţi, dar cititul e, în cazul meu, aşa cum am spus-o şi cu alte ocazii, singurul viciu mărturisibil.

Momentul de sinceritate 3: Nu vă promit nimic pe mai departe. Nu ştiu dac-o să vă placă ce voi citi de-acum încolo, nu ştiu dacă veţi fi dezamăgiţi sau nu. Contează prea puţin. Dacă unul sau doi oameni se simt mânaţi către o carte ca urmare a ceea ce scriu eu aici, sunt deja mulţumit. Blogul şi-a atins scopul. Nu vreau să dau indicaţii la tăt cartieru’.

Momentul de sinceritate 4: pe parcursul ultimului an, blogul ăsta mi-a făcut bine. Şi, din nou, nu voi intra în detalii. Pot să spun doar că am cunoscut mai bine nişte oameni pe care-i apreciam oricum, că am primit semnale pozitive de la persoane cu care nu credeam vreodată că voi ajunge să vorbesc face-to-face, că am fost cooptat în nişte proiecte care m-au onorat şi că nu vreau să mă opresc. Cel puţin deocamdată.

Hai, că v-am ameţit deja. Şi mai am şi alte treburi pe lângă lauda de sine.

La mulţi ani, blogule!

Însemnări

Posted: 2010/10/05 in Uncategorized

Eh, da! Nu ştiam ce nume să dau acestui post care nu face altceva decât să vă semnaleze că mă mai puteţi citi şi-n alte părţi (recte, pe hârtie). Şi asta pentru că a apărut numărul al doilea al revistei poesis internaţional (redactor şef Claudiu Komartin), unde cu mândrie semnez şi eu un text despre o carte a Constanţei Buzea. Şi pregătesc ceva familial şi pentru numărul al treilea. Enjoy! 🙂 Iacătă şi coperta:

P.S. puteţi descărca revista şi online, de aici. Textul meu se găseşte la pagina 73.

Shopping 5

Posted: 2010/02/28 in Uncategorized
Etichete:, , , , ,

constanţa buzea creştetul gheţarului / adrian marino viaţa unui om singur / ismail kadare umbra /radu aldulescu mirii nemuririi / cehov livada de vişini unchiul vania pescăruşul / nicolae prelipceanu un teatru de altă natură /octavian soviany dilecta / dino buzzati monstrul colombre / eugen barbu groapa / lev tolstoi moartea lui ivan ilici / mircea cărtărescu dublu album

ştiţi ce grea se / făcu geanta / mă simţeam urmărit / de parcă în locul / cărţilor / purtam aproape de şold / cadavre de prunci / tranşate în subsolul unui bloc / construit când părinţii mei / erau la rândul lor copii /

gâfâiam / pe corso / sub un februarie / care e mai timid / decât de obicei / rafalele enervante de / vânt / erau ca nişte cărţi / de vizită / expirate / de prin octombrie noiembrie / niciun pic de zăpadă sub / tălpi / niciun pic de soare pe / creştet / dar ce bucurie / în hoiturile mici / pe care le purtam / pe umăr /

Tabieturi

Posted: 2010/02/11 in Uncategorized

se citeşte da domnule se mai citeşte

unde / în bucătărie în spaţiul dintre masă şi peretele cu peşti / în dormitor pe partea stângă a patului sub lampa cu un singur picior şi doi ochi / în baie în vană îngropat până la piept în apa tot mai rece / în hol între haina de iarnă şi încălţările nepotrivite pentru anotimp (o să răceşti aşa n-asculţi niciodată eşti prost)

cum / întins pe-o parte cu mâna stângă sub cap până la amorţirea completă / pe spate cu picioarele ridicate la piept / pe burtă pe pat cartea pe jos / în maşină preferabil când nu sunt la volan / luând forma unui vagon de marfă tolănit pe banchetă / sub cireşul din curtea părinţilor în hamac / doar primăvara

ce / orice / cărtărescu / llosa / mcewan / blandiana / saramago / murdoch desigur / vlădăreanu ce tare / roth / merge şi negrici / nietzsche da’ numa’ dacă eşti odihnit / allende / pessoa / unamuno / bălăiţă / pleşu / dostoievski / gogol oh da 

cu ce / pepsi din greu / ice tea de lămâie / chips-uri picante / popcorn / merge şi o vodcă mică / atenţie să nu pierzi şirul rândurilor / băi ai scăpat cartea pe jos / râzi ca un neghiob

când / oricând

Shopping 4

Posted: 2010/01/19 in Uncategorized
Etichete:, , , ,

că nu e mai plăcută zăbavă ştiu treaba asta mai ştiu şi că „arunc” o groază de bani pe cărţi ştiu şi că o anume persoană nu spui cine mi-a spus că sunt bibliofil ceea ce la prima vedere părea o boală (din categoria zoofil pedofil necrofil şi alte nenorociri) dar dup-aia mi-am dat seama că dacă am o astfel de disease mă pot lăuda că totuşi n-are efecte secundare ştiu şi că aceeaşi persoană mi-ar contrazice drastic această ultimă aserţiune

ba cum să nu existe efecte secundare ar trebui să afli că viaţa e în altă parte că în primul rând frumuseţile lumii sunt în exteriorul tău abia mai apoi în cărţi autorii chiar dacă nu-şi dau seama de la început inserează în propriile cărţi experienţe poate nu directe poate nu palpabile dar în orice caz măcar de nivel fantasmagoric da’ tot experienţe se cheamă or tu năclăieşti în propriul fotoliu pierdut cu câte o bucată de hârtie între degete o cărămidă mai mult sau mai puţin grea din care ieşi din păcate la fel cauţi răspunsuri zici ei asta pe mine mă sperie pentru că credeam că eşti suficient de puternic încât să găseşti în tine resurse nu te mai plânge n-ai de ce ce-ţi lipseşte ce-ţi doreşti ce vrei mai mult eşti binecuvântat hai să mâncăm un pui chinezesc hai să facem dragoste hai să mă ajuţi la o chestie

şi mai ştiu că orice alte cuvinte sunt de prisos mă ridic imediat din scaunul ăsta blestemat de unde scriu lucrurile ăstea dar nu înainte de a vă spune ce-am cumpărat cu ce o să-mi irosesc vremea unde voi căuta în continuare răspunsuri

  • Herta Müller, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul
  • Thomas Pynchon, Strigarea lotului 49
  • Sylvia Plath, Clopotul de sticlă
  • Iris Murdoch, Discipolul
  • Iris Murdoch, Clopotul
  • Iris Murdoch, Dilema lui Jackson
  • Iris Murdoch, Marea, marea 

Shopping 3

Posted: 2010/01/04 in Uncategorized
Etichete:, , , , ,

Revelionul mi l-am petrecut undeva pe lângă Cluj, aşa că în data de 2 ianuarie, dimineaţa, am tras o fugă până la cel mai apropiat Mall (deşi urăsc Mall-urile până la sânge), ca să dau buzna într-o librărie, de unde am fost scos (cu forţa!) după vreo oră jumate. Drept e că, dacă mai stăteam prea mult, riscam să-mi dau toţi banii pe cărţi. Am cheltuit, în total, 137 lei. Poate părea mult, însă, având în vedere că eu cheltuiesc, în medie, cam 100 lei pe lună pe cărţi, nu e cine ştie ce. Tocmai se terminase luna cadourilor, nu?

Ce-am cumpărat? Iată (n-o să mai ataşez şi imaginea cărţii, pentru că ea va apărea, oricum, în momentul în care voi scrie despre ea):

  • Nicolae Manolescu, Viaţă şi cărţi – amintirile unui cititor de cursă lungă – deja sunt pe la jumătatea cărţii; impresiile, cât de curând.
  • Jose Saramago, Omul duplicat – presimt ceva, nu spui ce, deocamdată…
  • Adrian Schiop, Zero grade Kelvin – şi aici presimt ceva, exact inversul „simţirii” de mai sus…
  • Vaclav Havel, Scrisori către Olga – ard de nerăbdare s-o citesc şi pe asta.

Dacă credeţi că Iris Murdoch s-ar putea simţi trădată, vă spun eu că n-are de ce. Încă nu mi-am încheiat socotelile cu ea, fiţi siguri. 🙂

str.revolutieinr.89-3550

 

Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici (coord.), Str. Revoluţiei nr.89, ed. Polirom, 2009.

 

 

 

 

208

 

 

Angela Marinescu, Probleme personale, ed. Cartea Românească, 2009.

 

 

 

I’m so excited, and I just can’t hide it… 🙂

Shopping

Posted: 2009/10/29 in Uncategorized

„Chestii” cumpărate recent:

alzeceleaom

 

Graham Greene, Al zecelea om, ed. Polirom, 2008.

 

 

 

eroi-127744

 

Ray Loriga, Eroi, ed. Curtea veche, 2009.

 

 

 

cronica-de-familie-16348

 

Petru Dumitriu, Cronică de familie, vol. I, ed. Biblioteca pentru toţi (Jurnalul naţional), 2009. Poza din stânga este o reprezentare a ediţiei (foarte proaste) de la ed. Litera, o variantă condensată stupid, pentru uz didactic, pesemne…

 

 

harry-potter-si-99588

 

J.K. Rowling, Harry Potter şi piatra filozofală, ed. Egmont, 2005. Nu mă întrebaţi de ce…