Totalitarisme, chestii d’-ăstea (5 cărţi)

Posted: 2013/07/01 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , , , ,

tinuturile joaseinsuportabilaDoru-Pop---O-telenovela-socialistevadarea-imposibila_1_fullsizeEvadare_din_Lagarul_14

M-am gândit că, dacă tot nu mai am chef să scriu în detaliu despre fiecare carte pe care o citesc şi dacă oricum grupez, într-o singură postare, mai multe volume, ce-ar fi să le aleg pe teme? Proastă idee, mi-am zis imediat, dar uite că, odată pornit la drum, nu mă mai opresc. Aşa că azi, dragi copii, vorbim despre cărţi care ne spun poveşti mai mult sau mai puţin terifiante despre regimuri totalitare, chiar dacă într-unele dintre cărţile următoare subiectul dictaturii e tangenţial.

*

Ţinuturile joase e, cred, cea mai bună carte a Hertei Müller. Trist, ar zice unii, din moment ce e volumul ei de debut. Ar însemna că nimic din ce-a scris după nu s-ar mai ridica la acelaşi nivel estetic. Nu ştiu dacă e chiar aşa (Leagănul respiraţiei e, iarăşi, un volum remarcabil). Însă în cartea de faţă, masacrată de cenzura comunistă, găsim temele-cheie ale prozei scriitoarei de mai târziu. E un punct de plecare foarte consistent, cu o scriitură acidă, seacă, aproape gotică pe alocuri (a se citi Discurs la înmormântare), însă străbătută de o lirică dark foarte percutantă. Bine, mie-mi place Herta Müller, aşa că poate sunt subiectiv. Iar în cartea asta am găsit, concentrată, toată opera ei. Şi umor negru (Baia şvăbească, la care am râs cu poftă), şi obsesiile identitare, şi absurdul cotidian ceauşist (Zi de lucru e o mică bijuterie suprarealistă), şi frica, şi imposibilitatea coagulării, şi tot ce mai vreţi voi. Cine vrea s-o cunoască pe autoarea nobelizată cu cartea asta ar trebui să înceapă.

(Herta Müller, Ţinuturile joase, 224 p., ed. Humanitas, 2012, trad. de Alexandru Al. Şahighian)

*

Despre Insuportabila uşurătate a fiinţei (da, n-am citit cartea până acum, mersi de întrebare şi de mirare) ştiam doar că este cea mai citită (şi citată) a lui Kundera. Şi înţeleg de ce. E un roman al pierderii şi al regăsirii. Foarte bine scris (Kundera e un maestru al captării atenţiei), vorbeşte despre povestea de amor dintre Tomas şi Tereza, cu desele ei urcuşuri şi coborâşuri, pe fundalul unei Cehoslovacii bântuite de spectrul comunismului. Eşecul emigrării e resimţit ca un blestem, iar întoarcerea la rădăcini se face cu nişte preţuri enorme. Dacă n-aş fi ştiut, de pildă, că episodul refuzului lui Tomas (medic de profesie) de a colabora cu organele şi de a alege, în schimb, să spele vitrine la Praga este real, aş fi zis că e o metaforă îndrăzneaţă a rezistenţei. Dar nu e. Se pare că mulţi intelectuali cehi au refuzat să se vândă diavolului şi au ajuns să presteze munci cu mult sub calificarea lor. La noi n-a fost cazul, din păcate. Dar nu intrăm în detalii. Citiţi Kundera. E bun pentru vacanţe. Şi nu numai.

(Milan Kundera, Insuportabila uşurătate a fiinţei, 348 p., ed. Humanitas, 2007, trad. de Jean Grosu)

*

Ah, ajungem la chestiile faine. Doru Pop, O telenovelă socialistă. Mă bucur de fiecare dată când descopăr că raportarea livrescă la comunismul românesc se poate face şi în felul ăsta: cu detaşare matură, cu umor sănătos, cu duioşia rememorării unei copilării vitregite, dar fericite. Romanul lui Doru Pop e o autoficţiune antrenantă, scrisă cu vervă, cu înţelegere pentru hiaturile unei societăţi înstrăinate de propriul rost, cu dese episoade cotidiene care surprind obiceiuri stranii şi obişnuinţe ruşinoase. Puştiul din roman are o copilărie ca a oricărui alt ţânc din vremurile acelea, iar regresul temporal care serveşte drept pretext pentru carte îi prieşte de minune autorului în încercarea acestuia de a conferi o aură luminoasă epocii ante-89. Scris fără intenţii propagandistice, romanul lui Doru Pop se citeşte cu o plăcere nebună. Iar pentru bihoreni e cu atât mai interesant cu cât acţiunea se petrece la Oradea Mare. Aşa că voi, ăştia care ştiţi ce-s ăia copii cu cheie la gât, fuguţa la librării. O să vă placă, garantez.

(Doru Pop, O telenovelă socialistă, 240 p., ed. Polirom, 2013)

*

Despre Lena Constante şi despre mărturia ei tulburătoare am mai scris şi cu altă ocazie (în revista Suspans.ro, despre Evadarea tăcută). M-am bucurat să constat că editura Humanitas se ţine de cuvânt şi aduce în atenţia cititorilor şi acest al doilea volum de memorii, Evadarea imposibilă, pe care mărturisesc că l-am citit cu acelaşi interes cu care am dat gata şi prima carte. Lena Constante reuşeşte să dea viaţă unor episoade halucinante ale închisorilor comuniste româneşti. Dacă în primul volum ne loveam de greutăţile femeii închise singură timp de mai mulţi ani, în cel de-al doilea ni se înfăţişează încercarea de coabitare cu celelalte deţinute. O operaţiune dificilă, plină de neprevăzut, de privaţiuni crunte, de umilinţe deliberate (a se vedea pasajele care descriu neplăcerile întreţinerii unei toalete adecvate), de reducere a indivizilor la condiţia lor primară. Un volum impresionant, dătător de fiori, însă prea puţin cunoscut la noi. O mare nedreptate. Sper să se remedieze cât de curând. Pentru că Lena Constante  e unul dintre cei mai buni memorialişti ai ororii comuniste pe care i-a dat literatura română. Nu vorbesc prostii.

(Lena Constante, Evadarea imposibilă, 280 p., ed. Humanitas, 2013)

*

O altă evadare, de data asta posibilă, ne prezintă jurnalistul britanic Blaine Harden în cartea sa despre viaţa lui Shin, un tânăr care a reuşit să fugă din lagărul 14 al Coreei de Nord şi să se stabilească în China, pe urmă în Coreea de Sud şi în SUA (s-a reîntors de curând în Coreea de Sud). Aici deja mi-a fost foarte greu să înţeleg că nu mă aflu în faţa unei opere de ficţiune, ci că îmi sunt relatate fapte care se întâmplă într-o realitate oarecum paralelă cu a noastră. Despre dinastia Kim s-a tot scris, am văzut n documentare despre everyday life in north korea, însă niciodată nu mi-am imaginat că într-un astfel de stat condus de demenţi poţi fi închis pentru că unchiul tău, pe care nu l-ai cunoscut, a încercat să fugă din ţară. Se pare că, în Coreea de Nord, dacă un individ săvârşeşte acest păcat faţă de patria-mumă, 3 generaţii după el vor fi închise. De aceea, Shin se naşte în lagăr şi acolo va trăi până în adolescenţă, când se hotărăşte să evadeze. Este unul dintre puţinii care au reuşit (nu toate evenimentele care se petrec în lagăr sunt uşor de descris. Shin şi-a „turnat” mama şi fratele pentru că au vrut să evadeze. Rezultatul a fost că mama lui a fost spânzurată, iar fratele împuşcat. Torturile la care a fost supus fac parte dintr-un scenariu diavolesc, încât te şi miri până unde poate merge cruzimea totalitară). O carte care te pune pe gânduri. Mai ales că greutăţile nu se termină odată cu evadarea. Shin nu se poate adapta prea uşor vieţii de afară (vede pentru prima dată în viaţa lui tramvaie, televizoare ş.a.) şi va suferi enorm din pricina remuşcărilor. Nu vă povestesc mai departe. dar, dacă vreţi să aflaţi măcar un crâmpei din ceea ce se petrece în Coreea de Nord, citiţi cartea asta.

(Blaine Harden, Evadare din lagărul 14, 240 p., ed. Corint, 2013, trad. de Adriana Ciorbaru)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s