Everyone has to die

Posted: 2013/03/02 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

G.Chiriac-S-a-zis-cu-noi-218x300În 2011, George Chiriac publica Frica circulă prin subteran (ed. Casa de pariuri literare), un volum de poeme care, fără a emite pretenţii de mare originalitate, avea să-l aşeze pe tânărul autor într-o galerie selectă a poeţilor care sunt conştienţi de vocea lor într-un peisaj poetico-literar deseori haotic. Nu există un gen poetic al ororii ori al groazei ridicată la rang de fior liric, cel puţin nu în literatura noastră recentă. Cu toate acestea, nu împărtăşesc nici părerea prefaţatorului volumului (A.R. Deleanu), care afirmă că poetul ne propune un „univers absolut original în literatura română”. E adevărat că nu avem un Edgar Allan Poe prin ogradă, dar parcă de un A.E. Baconsky, cu tenebroasele lui metafore şi cu vuietul fioros-gothic al versurilor sale, tot ne mai amintim.

[continuarea, în revistadesuspanslogo, cu un clic aici]

(George Chiriac, s-a zis cu noi, ed. Casa de pariuri literare, 2012, 78 p.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s