Un strop de magie

Posted: 2013/02/25 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

toate-bufnitele_1_fullsize[recenzie apărută în revista logo ACCENTE, nr.7/2013]

Întotdeauna am fost circumspect în ceea ce priveşte denumirea de „scriitor profesionist”. În parte, vinovată de această receptare eronată a mea ar fi naivitatea de a crede că scrisul nu se poate face „cu metodă” ori algoritmic şi că nu poate fi circumscris unei rigurozităţi lucrative. Cu Filip Florian, însă, conceptul însuşi de scriitor profesionist capătă sens. Şi nu neapărat datorită faptului că îşi drămuieşte cu mare atenţie fiecare apariţie editorială (nu face parte din specia grafomanului nevrotic care-şi negociază, oportunist, lansarea unui volum nou în fiecare an), ci mai ales datorită modului încântător prin care reuşeşte, de fiecare dată, să nu facă rabat de la crezul său artistic, de la valoare, de la – simplu spus – literatură.

Toate bufniţele, cel mai recent roman al său, este o pasionantă radiografie a pierderii inocenţei. Dan C. Mihăilescu l-a şi numit, într-una dintre cronicile sale tv, un „roman al formării”. Lucru adevărat, însă incomplet. Pentru că, dacă în ceea ce-l priveşte pe Luci, adolescentul tipic, cartea vorbeşte despre o evoluţie a sa, racordată la marile şi micile mistere dezvăluite de prietenul său sexagenar (Emil), în cazul acestuia din urmă vorbim despre un destin al recuperării memoriei şi al încercării de a o transmite celor suficient de inocenţi încât s-o poată primi. Emil îşi priveşte viaţa regresiv, într-un fascinant şi dureros memento (tinereţea, originea nesănătoasă a părinţilor şi a bunicilor, căsătoria cu Lia, naşterea Irinei, tragedia care nu-l ocoleşte, boala, operaţia de la Paris), în timp ce, concomitent, Luci absoarbe pe nesimţite lecţiile prietenului său, dublate de un interes duios pentru natură şi pentru atenta ascultare a ei. Rolul de „pedagog” al lui Emil nu este strict didactic: amiciţia cu Luci îi conferă omului matur siguranţa constituirii unui „depozit” afectiv, capabil, astfel, să înfrunte timpul.

Relaţia celor doi nu cade niciodată în ariditatea unei scheme previzibile. Pasiunea lor pentru bufniţe, de pildă, dincolo de limitele unui banal hobby, este o tentativă metaforică de a repera semne universale, care să-i confirme (cel puţin lui Emil) că există viaţă în jur chiar şi în momentele în care întunericul pune stăpânire peste lume; că adevărul trăieşte şi dincolo de simpla percepţie raţională a lui; că marile răspunsuri sunt accesibile doar printr-o încercare perpetuă de înţelegere a neînţelesului. Finalul romanului punctează discret victoria lui Emil asupra timpului. Luci, ajuns meteorolog (simbol al înălţimii şi al detaşării superioare)  primeşte caietele lui Emil şi, copiindu-le, începe astfel să rescrie viaţa prietenului său, acordându-i, peste vreme, o şansă unică: aceea de a retrăi, simbolic şi etern, un destin pe care a fost nevoit să-l dedice mereu altora.

Cu un ritm constant, o temă tulburătoare şi o frazare impecabilă, Toate bufniţele este un roman de primă mână.

(Filip Florian, Toate bufniţele, ed. Polirom, 2012)

Comentarii
  1. […] Boeriu scrie in revista Accente si pe blogul sau despre ultima carte a lui Filip Florian, “Toate bufnitele“, intr-un articol intitulat “Un strop de magie”: “Toate bufniţele, cel mai […]

  2. […] Toate bufniţele de Filip Florian s-au scris deja multe – surprinzător am citit şi rânduri nu tocmai favorabile  – […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s