trei saptamaniO să-ncep pe blog să scriu şi posturi mai scurte, pentru că nu am suficient timp fizic să scriu texte stufoase pentru fiecare carte pe care o citesc. După ce am spus că Vântureasa de plastic mi se pare una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimilor ani (şi, după părerea mea, cea mai bună de anul acesta), am mai fost luat o dată prin surprindere de Marius Chivu: în acelaşi an, a scos o carte care se înscrie cu uşurinţă la categoria jurnale/călătorii.

Este vorba despre călătoria pe care a făcut-o în Himalaya (Nepal), împreună cu un prieten (Cătălin), în temerara încercare de a urca pe culmi. I-a reuşit, fireşte. Şi i-a ieşit o carte de toată isprava: cu fotografii profesioniste (se vede clar că Marius Chivu e, pe lângă critic literar şi autor talentat, şi un foarte iscusit fotograf), cu păţanii exotice (lipitorile care ţi se strecoară pe te-miri-unde, lipsa de aer la înălţime ş.a.), schimbul de experienţă cu nişte imberbi simpatici şi curioşi (delicioase „părerile” lor despre sexualitate, dar şi poveţele dezinhibate ale autorului), întâlnirea cu necunoscutul, latura metafizică a experienţei (subtilă, e drept, Chivu nu cade în patetism şi retorică bombastică) etc.

O carte pe care am citit-o treptat, seara, înainte de culcare, după ce isprăveam cu celelalte obligaţii livreşti, mai puţin colorate şi mai puţin vii. This was sight for sore eyes, parol!

(Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya, 272 p., ed. Humanitas, 2012)

*

leaganul

Am mai spus-o: mie iarna mi se face poftă de Herta Müller. Şi, pentru că până acum mi-a scăpat lectura celui mai bun roman al ei, am decis să fac cuvenita rectificare şi să repar această nedreptate.

Nu-mi pare rău. Leagănul respiraţiei e un roman trepidant, unde tensiunea şi emoţia se împletesc în tablouri sumbre, în flash-uri tulburi şi tăioase. Deportarea minorităţii nemţeşti în Siberia, pentru munca de reconstrucţie a Uniunii Sovietice, slăbită în război, este tema principală. Herta Müller a folosit aici experienţa prietenului ei, Oskar Pastior, pe care a transpus-o în cuvânt într-o formă concentrată şi, din această cauză, de esenţă tare, aproape insuportabilă în unele pasaje.

Ceea ce trebuie remarcat aici, pe lângă talentul de abstractizare şi contemplativitate a obiectului, este extraordinara capacitate a autoarei de a „forţa” limbajul să exprime ceea ce pare iniţial de neexprimat. Cuvintele se leagă altfel la această autoare, relaţia dintre obiecte născând o cu totul altă poveste. Cimentul, piatra, bucata de pâine, pijamaua, cărbunele sunt mai mult decât simple substantive care exprimă concretul; ele devin teme, obsesii, lecţii de viaţă. Prin ce metode? Mi-e greu să spun. Şi tocmai lucrul ăsta e fantastic: asişti la naşterea unui univers din nişte cuvinte banale, legate între ele în propoziţii scurte, poetice şi de o expresivitate ieşită din comun.

Un roman mare. Cred că, din opera scriitoarei germane, acesta e romanul care a cântărit cel mai greu la decizia de a i se acorda premiul Nobel în 2009.

(Herta Müller, Leagănul respiraţiei, 292 p., ed. Humanitas, 2010, trad. de Alexandru Al. Şahighian)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s