Parabolele lui Isus

Posted: 2012/11/23 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

O primă precizare: scriu „Isus”, nu „Iisus”, dintr-un motiv cât se poate de simplu, pe care-l puteţi găsi cu un clic aici, urmărind indicele de subiecte, dând clic pe „Isus” şi citind nota de la subsolul articolaşului.

O a doua precizare: astăzi se decernează premiul revistei România literară pentru cartea anului. Sunt aproape convins (deşi, pe măsură ce se apropie ora decernării,  certitudinea mea mai pierde din putere) că Andrei Pleşu e în pole-position. Eu ţin cu Vântureasa de plastic, dar na, pe mine nu mă-ntreabă nimeni. Şi nici nu cred că o carte de poezie are şanse reale la premiul ăsta. Nici acum, nici altădată.

Acestea fiind zise/scrise, să trecem mai departe. Nu e un secret pentru nimeni că eu îl consider pe Andrei Pleşu unul dintre cei mai iscusiţi stilişti ai limbii române de azi. Nu spun vorbe mari. Mi se pare unul dintre cei mai talentaţi scriitori pe care-i avem. Şi gata. Orice textuleţ scris de Andrei Pleşu are o anume greutate a sentinţei, chiar dacă autorul nu şi-o propune, şi o admirabilă eleganţă discursivă. Aşa încât, o carte care să se ocupe de prezentarea şi explicarea parabolelor lui Isus , scrisă de acelaşi Andrei Pleşu, nu putea fi decât un nou motiv de extaz livresc.

Volumul e construit sub forma unei apetenţe către desluşirea misterului, către decriptarea „la rece” a mesajelor cristice. Autorul nu abuzează în trimiteri  bibliografice „exotice”, dar nici nu-şi tratează tema de pe poziţiile prezumţioase ale celui înzestrat în mod natural cu o capacitate absolută în manevrarea unui subiect atât de delicat. Însuşi autorul tinde să sancţioneze derapajele strict algoritmic-logice ale celor care, înaintea lui, s-au ocupat de acelaşi fenomen.

Cartea încearcă, pe de o parte, să răspundă la întrebarea de ce a ales Isus Cristos să le vorbească ascultătorilor săi în parabole, şi pe de altă parte să „desfacă” întru o mai bună receptare poveţele care izvorăsc din aceste parabole. Fireşte, nu se ocupă de toate, pentru că nici n-ar fi posibil, însă ne îndrumă către un anumit mod cuminte şi – aş spune – aproape afectiv de absorbţie a „lecţiei” divine. Prima întrebare are un răspuns frust: Isus vorbeşte în parabole pentru că, în ceea ce priveşte întrebările cardinale, ai nevoie de un ocoliş lămuritor, întrucât nu se pot livra răspunsuri matematice unor chestiuni care exced rigorile logicii limitate. E un fel de învăluire prin comparaţie, prin trimiterea la o schemă relativ identică, prin recurgerea la un scenariu congruent.

Recunosc că nu de puţine ori pe parcursul lecturii am fost uimit atât de brutalitatea primei interpretări a oricărei parabole, cât şi de nuanţarea eficientă de după, care punea totul într-o altă lumină, făcând inteligibile povestea şi tâlcul acesteia. Parabola prietenului de la miezul nopţii, a talanţilor, a copiilor din pieţe, a lucrătorilor nevrednici ai viei sunt, fiecare, motive de reflecţie mută, urmată întotdeauna de o revelaţie spectaculoasă, cu ajutorul autorului şi al exegezei e care o adoptă şi o propune.

Nu sunt specialist în texte sacre. Cred că-mi lipseşte deocamdată apetitul pentru deschiderea unor punţi către lumile aparent inaccesibile. Şi nici nu sunt ferm convins că fac parte din rândul oamenilor cărora asemenea planuri le ies atunci când doresc. Sunt mai degrabă mundan decât metafizic. Însă pot să afirm cu mâna pe inimă că „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, volumul lui Andrei Pleşu, este o carte care face bine. Dacă nu mă credeţi, încercaţi-o pe propria piele.

(Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul a poveste, 321 p, ed. Humanitas, 2012)

Comentarii
  1. ioana spune:

    Ca vorbesti de parabole am vazut ceva interesant aici:

    http://doxosophia.wordpress.com/2012/11/02/spirituality-theology-and-health/

    Nu am citit cartea lui Plesu dar nu cred ca abordeaza aceste aspecte…

  2. anonim spune:

    „Adoptată de mari cărturari, cea mai naturală şi cea mai în spiritul limbii române continuă să fie forma Isus Cristos.” Chiar asta vă este năzuința cea mai înaltă, să fiți în ‘spiritul limbii române’ ? Ce e acest ‘spirit al limbii române’? Și, dacă tot e vorba de o carte care pune punctul pe i (și pe primul și pe al doilea), cu ce mă va ajuta, pe mine sau pe dumneavoastră, ‘spiritul limbii române’ când voi fi doi metri sub pământ? Sunteți politicalcorect și ratați „întâlnirea cu cartea”.

    • danboeriu spune:

      o să mă iertaţi, sper, pentru că în continuare voi respecta ortografia limbii române. laolaltă cu spiritul ei, atât cât e.

      • anonim spune:

        Nu vă pot ierta. Nu știu ce e iertarea și nici dacă sunt capabil eu de așa ceva. Nu ortografia limbii române o respectați (nu am de gând să dau argumente și trimiteri spre dexuri, lexicoane etcuri), ci cea apud George Pruteanu. Iar (ironic chiar) respectând-o pe dânsa sunteți cel puțin nerespetuos (nu acesta e termenul, dar merg în continuarea firului dumneavoastră) față de Andrei Pleșu care a ales în deplină libertate, cel puțin așa înclin să cred, grafia pentru cartea dumnealui. Cât despre disprețuirea lui Hristos prin stâlcirea numelui Său în directă legătură cu tradiția ortodoxă (fiindcă vreți, nu vreți aici ne-am născut) nu are rost să mai vorbim, e scuipat și batjocorit de două mii de ani.

      • danboeriu spune:

        calmaţi-vă. scriu numele lui Isus în româneşte, aşa cum maghiarii îl scriu în maghiară („Jézus”), aşa cum englezii îl scriu în engleză („Jesus”) ş.a.m.d. răbufnirea dv. nu are, aşadar, obiect. departe de mine gândul să fiu nerespectuos cu cartea lui Andrei Pleşu. regret dacă atât aţi înţeles.

  3. george spune:

    Cate carti cu autori romani (ca d-nul Plesu) ajung in RMoldova? Puţină, foarte puţină lume cunoaşte că din cele 1 milion de volume sosite la Chişinău doar circa 8 mii (0,8%) reprezintă titluri româneşti, pe când circa 992 de mii de cărţi (99,2%) reprezintă traduceri din literatura străină (în special din cea rusă). Disproporţia este mai mult decât evidentă. Este absolut firesc să sesizăm public, aici şi acum, faptul că cele 1 milion de cărţi donate bibliotecilor din Republica Moldova nu reprezintă „carte românescă”, atât de necesară, ci doar „carte străină în limba română”, traduceri din scriitori ruşi şi alţi scriitori străini. Poate cineva se sesizeaza…

  4. talex spune:

    într-un anume fel chiar are legătură cu subiectul, întrucât cultura română îi privește și pe cei din Basarabia. De câtiva ani cărțile în limba română ajung și acolo, au fost donații substanțiale (nu ma refer doar la milionul de carti), mai nou elefantul trimite colete și în strainatate. si de cateva luni a aparut un site – bestseller.md care iti aduce titlurie chiar si in cel mai indepartat catun a republicii. e verificat.

  5. skate spune:

    Chiar ca frumos Green🙂

  6. […] că ȋmi place cartea „Parabolele lui Iisus” ȋnainte de a o citi”) ori Dan-Liviu Boeriu (aici), dacă eu nu vă voi fi […]

  7. […] 6) “O carte care face bine”, Dan-Liviu Boeriu, “Cu cărţile pe faţă” (23 noiembrie 2012) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s