Ce cred despre premiul literar „Augustin Frăţilă”

Posted: 2012/11/08 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , ,

Trebuie să fiu foarte atent şi să-mi structurez bine mesajul, pentru că aş avea o mie de lucruri de spus despre concursul care tocmai s-a încheiat, cu victoria romanului Matei Brunul al lui Lucian Dan Teodorovici. Mă bucur mult că a câştigat Lucian, pentru că eu am crezut de la bun început în romanul său şi bănuiam că şansele cele mai mari la câştigarea acestui premiu le are el.

S-o iau cu începutul: în momentul în care am primit invitaţia de a face parte din juriul care acordă un premiu literar am fost, în primă fază, măgulit. Entuziast din fire (şi, poate, uşor naiv), răspund afirmativ de cele mai multe ori când mi se cere o părere ori vreo colaborare. Mai ales că, în munca asta de cronicar literar la care m-am înhămat în ultimii doi ani, încerc să-mi fac „meseria” în cel mai onest mod cu putinţă. Nu aparţin niciunei găşti literare, nu fac jocurile nimănui, nu mă interesează euforia receptoare a unor cronicari ori elanul demolator al altora. Pe scurt spus: încerc să filtrez cărţile care-mi cad în mâini prin propriul set de valori şi prin propria exigenţă estetică. Bună ori rea, asta e.

Entuziasmul meu iniţial a pălit totuşi ulterior când mi-am dat seama că eu (iertată-mi fie vanitatea inevitabilă) contam, în ecuaţia acestui juriu, ca „blogger”, termen care-mi e profund antipatic şi în care nu mă regăsesc deloc. O spun răspicat: eu nu sunt blogger. Nu fac bani din blogging, nu postez zilnic, nu mă interesează clasamentele de gen, nu particip la concursuri blogosferice şi, în genere, n-am nimic în comun cu lumea bloggerilor. Blogul meu s-a născut dintr-o hachiţă şi o comoditate: hachiţa e aceea că doream ca oamenii care vor să-mi citească online cronicile publicate în revistele pe hârtie s-o poate face cu un simplu clic; comoditatea derivă din aceea că tot ce nu e publicat în reviste de specialitate şi se referă, pe blogul meu, la cărţi reprezintă doar note fulgurante de lectură, pe care le făceam şi înainte de a exista bloggingul, doar că pe nişte fişe de care, între timp, am scăpat. Am făcut curăţenie, carevasăzică. Refuz, în continuare, să fiu considerat blogger.

Booon. Cu toate acestea, am zis că merg mai departe, pentru că refuzul meu ar fi părut, după ce deja spusesem „da”, o dovadă de infatuare. Nu voiam să dau senzaţia asta, mai ales că ea este, deja, întipărită în mintea multora, care mă cunosc, e drept, doar în ipostaza mea internautică. Nu detaliez. Tot în naivitatea mea, credeam că juriul „bloggerilor” va fi format din indivizi care se „ocupă” cu literatura, măcar ca pasiune, dacă nu ca exerciţiu cotidian. Bănuiam, în sinea mea, că vor fi pe listă Dragoş Butuzea, Constantin Piştea, Wilkins Micawber, mă gândeam chiar şi la Luciat şi alţii de gen. Dar când am văzut că sunt „coleg” de juriu cu persoane care declară cu nonşalanţă că „nu citesc literatură română”, m-am pleoştit. Asta cu atât mai mult cu cât premiul îşi propunea să fie cel mai cel.

Şi ajungem la punctul sensibil: nu mi-a plăcut din start felul în care organizatorii au încercat să „ia faţa”, modul abrupt şi aproape sfidător în care au înţeles să promoveze proiectul lor, care putea avea o altă coregrafie. În literatură şi în artă, în genere, „cel mai mare” nu este neapărat sinonim cu „cel mai prestigios”. Încât să anunţi pe toate gardurile că acorzi „cel mai mare premiu literar” şi, de fapt, să te referi la recompensa pecuniară cuvenită câştigătorului mi se pare nedelicat. „Augustin Frăţilă” poate deveni un premiu important, dar ideea că ar fi „cel mai mare” nu face decât să-i atribuie un vag accent opulent. Pot să accept ideea că toate acestea s-au făcut din raţiuni publicitare. Numai că eu, paseist şi păşunist, cred că literatura se poate promova şi altfel. Am şi exemple la îndemână, dar nu vreau să lungesc peste măsură postul acesta.

Am fost oarecum liniştit ştiind că, totuşi, în juriul principal există 3 critici literari profesionişti, în a căror judecată estetică am, în general, încredere. Unul dintre ei mi-e chiar amic, aşa că aveam garanţia că, între cele 5 finaliste, nu voi găsi volume proaste. Dar uite că m-am înşelat. Nu ştiu ce strategii au fost în spatele verdictului a cel puţin doi dintre juraţi de au considerat că „Emoţia” Mirelei Stănciulescu e un roman bun, câtă vreme printre cele 59 de romane înscrise iniţial mai erau un Dan Lungu, un Galaicu-Păun, un Ţurlea, un Iulian Tănase ş.a. Fie, mi-am zis, măcar am cui acorda un punct.

Contestările, venite din toate părţile, mi s-au părut legitime, în mare parte. Still, nu mi s-a părut elegant refuzul încăpăţânat al Martei Petreu de a-şi înscrie romanul („Acasă, pe câmpia Armaghedonului”) în concurs, pentru că lucrul ăsta spune multe despre respectul pe care autoarea îl poartă cititorilor, fie ei şi „extra-literari”. E un lucru uimitor pentru mine să aflu că autoarea celui mai bun roman al anului 2011 (în cronica mea din Poesis internaţional spuneam că e, din punctul meu de vedere, un roman fără niciun cusur) socoteşte că anumite categorii de cititori sunt neglijabile. E o formă de vanitate suspectă, incredibilă la o autoare de proză de o asemenea forţă. Mă rog, fiecare cu agenda lui. Articolul lui Nicolae Manolescu despre concurs nu-l voi comenta, pentru că-mi cunosc lungul nasului. Nu mă trag de şireturi cu autorul Istoriei critice…, iar aceia care au făcut-o au profitat, cred, de momentul lor de glorie şi nimic mai mult.

Despre colegii de juriu nu pot spune prea multe, decât că, şi în cazul unora dintre ei, mi se pare regratabil că au considerat că Ploile amare, romanul lui Alexandru Vlad, e inferior valoric Emoţiei stănciulesciene. Şi tind să-i dau dreptate lui un cristian când spune că mare parte dintre cei care au acceptat să facă parte din acest juriu sunt doar aflători-în-treabă. Nu acuz pe nimeni, nu vreau ca prin asta să mă situez pe o poziţie privilegiată, sunt la fel de (ne)vinovat ca şi ceilalţi, însă ştiu cu siguranţă că dacă mie mi s-ar fi propus să fac parte dintr-un juriu care să premieze cea mai impresionantă clădire, de pildă, aş fi zis pas, pentru că nu sunt arhitect şi nici nu am o asemenea pasiune.

De vină sunt doar eu pentru că nu sunt suficient de selectiv. Nu, nu-mi pare rău că am participat, am avut ocazia să cunosc şi oameni mişto şi chiar să polemizez eficient cu alţii, însă senzaţia de artificialitate de care vorbea Cristi a fost prezentă în mod continuu. Cred că ea e, totuşi, inerentă oricărui început. Mă bucur mult că premiul cel mare a mers către Lucian, şi mi-aş dori ca pe viitor să existe o şi mai mare responsabilitate a celor care fac selecţiile. Şi de carte, şi de oameni. Că, până la urmă, vorbim despre literatură, nu despre un joc de noroc. Să zicem „bogdaproste” că premiantă e o carte foarte bună. Măcar atât. Despre premiul de popularitate râdeam amar cu Cristi şi-i spuneam că e probabil pentru prima oară în ultimii ani când un roman ia online mai multe voturi decât exemplare vândute. În fine, e treaba celor de la Europa FM şi a serverului lor buclucaş, care l-a determinat pe Lucian chiar să-şi retragă romanul din concursul postului de radio. Şi bine a făcut.

În concluzie, deocamdată: felicitări lui Lucian Dan Teodorovici şi mulţumesc oamenilor care mi-au luat apărarea sau au avut câte un gând bun atunci când mi se părea că mă găsesc într-o dilemă sâcâitoare şi dătătoare de nervi. Le mulţumesc lui Un cristian şi Ioanei Revnic, care m-au susţinut în scris şi care au înţeles că inadecvarea mea nu avea la bază un orgoliu inflamat, ci simpla nedumerire în faţa eterogenităţii unui juriu care dorea să acorde un premiu literar. Last but not least, îi mulţumesc şi lui Daniel Cristea-Enache (aflat la cuţite cu Un cristian – afirmaţie exagerată şi, evident, incorectă, drept care a fost „tăiată”). Ce să fac: sunt adorabil pentru ambele părţi🙂 ). Ştie el de ce. Tschuss!😉

p.s. în imagine, câştigătorul. Cele 5 puncte ale mele au avut, şi ele, un rost.🙂

Comentarii
  1. […] Am ales să îţi răspund public la articolul postat pe blogul tău, intitulat Ce cred despre premiul literar “Augustin Frăţilă”. […]

  2. supastaru spune:

    (disclaimer: sunt printre cei care te-a contestat (pe motiv de Borges))

    Apreciez foarte mult pozitia exprimata in postarea asta. La rece vorbind, probabil cea mai rationala din jurul premiului.

  3. danboeriu spune:

    m-au mai contestat şi alţii, pe motiv de ionuţ chiva, de ion vianu ş.a. nimeni nu-i perfect.

    mulţumesc.

  4. dragos c spune:

    1. ai blog, ești blogăr, așa cum, privind la teve, ești telespectator. că unii sparg semințe sau unii iau notițe în fața teveului e altă poveste.

    2. așa a gândit acadecu să promoveze cultura: cu bani și marketing. cine are alte rețete, să o facă. e loc pentru toată lumea.

    3. dacă emoția e un roman prost, dovedește ce? juriul de critici a greșit. tu ai greșit cu borges (după unii), manolescu a greșit proclamând vocile nopții de buzura unul dintre cele mai importante romane ale secolului XX. ce facem?

    4. nu înțeleg ce legitimitate au avut contestările – bazate pe rea credință și nu pe argumente logice. din câte știu, onorabilul nicolae manolescu e(ra) un om deștept. că nu-l mai interesează decât părerile lui (din paris), el e cel ce pierde.
    iar în ceea ce privește șireturile, te întreb: dacă nicolae manolescu te-ar face prost pe stradă, ai merge mai departe senin gândindu-te la ce istorie meseriașă a scris?

    5. eu cred că ar trebui să ți se ceară părerea și în ceea ce privește arhitectura. vei trece și tu cândva pe lângă clădirile acelea. e o bună ocazie să te interesezi puțin de arhitectură. depinde ce alegi. până la urmă, dacă prințesa urbană s-ar fi interesat puțin de ce anume face un text literar bun – sunt mii de pagini pe net – n-ar fi rămas cum e.

    conchid așa: să vedem și lucrurile bune, nu doar pe cele contestabile – de care m-am săturat!:
    concursul a premiat un roman excelent, ce a meritat.
    s-a auzit de 5 romane românești de care altfel nu se auzea – câți citiseră fem, ploile amare sau chiar emoția până acum?
    marketingul proiectului a rămas și va rămâne… marketing. și casa de pariuri literare face marketing să vândă, și observatorul cultural – partener în proiect și colaborator al lui un cristian – face marketing să vândă.
    s-a dorit nu doar elitism, ci și popularitate. elitiștii ar trebui să mai stea de vorbă și cu poporul, toți pretindem asta, dar noi înșine n-o facem.

    • danboeriu spune:

      pe rând:

      1. nu. dacă întâmplător am un blog, nu devin blogger, aşa cum dacă intru săptămânal într-o moschee nu devin musulman.
      2. de acord. n-am contestat intenţiile bune ale acadecu, ci mi-am exprimat părerea referitoare la faptul că o sumă consistentă de bani pusă la bătaie nu garantează seriozitatea şi prestigiul unui premiu.
      3. nu facem nimic. să greşeşti e una. să propui cu bună ştiinţă publicului un roman prost având alte calcule în spate e necinstit faţă de ideea de literatură şi de „competiţie” literară.
      4. dacă manolescu m-ar face prost, m-aş gândi foarte serios dacă are dreptate ori ba, înainte să mă apuc să urlu ca din gură de şarpe că m-a rănit. repet: îţi înţeleg supărarea, dar ştiu şi că, pe undeva, o astfel de atenţie a fost oarecum măgulitoare. era firesc să reacţionezi aşa.
      5. să mi se ceară părerea e una. poate să mi se solicite o opinie şi în privinţa viermilor de mătase. eu, în schimb, nu m-aş înhăma la asemenea evaluări. pentru că ştiu sigur că sunt alţii mai competenţi.

      eu cred că s-a auzit şi de „fem”, şi de „ploile amare”, şi de „emoţia” (din păcate). să ştii că piaţa literară de la noi există, totuşi, şi în afara unor metode ingenioase de promovare. sigur că nu e nimic rău în faptul că, de acum înainte, romanele astea vor fi un pic mai cunoscute, probabil. aici nu te contrazic şi mă bucur că se întâmplă aşa.

    • domnule Dragos C Butuzea, sunt curios ce va recomanda pe dvs pentru calitatea de arbitru legitim al unui concurs literar fata de printesa urbana.
      – pregatire de specialitate nu aveti (dreptul la particulara + master in comunicare si PR)
      – carti cititi, dar carti citeste si printesa urbana
      – de publicat nu stiu sa fi publicat ceva in domeniu, in afara de articolul ala in care v-ati bagat in seama cu Nicolae Manolescu
      – dumneavostra ati citit cumva miile alea de pagini despre cum se recepteaza corect literatura? si daca da, sustineti in mod serios ca o parere simpla despre o carte nu se poate exprima decat dupa citirea lor?!

      a, ca tineti un blog unde aberati despre carti? asta-i tot? asta va indreptateste sa va considerati mai bun decat un cititor oarecare?

      sunteti un veleitar si un ipocrit, domnule DCB.

      intr-un interviu spuneati ca principalul lucru pe care il reporsati criticii actuale este ca indeparteaza publicul de literatura, insa in viata reala va deranjeaza cand acelasi public isi da cu parerea despre o carte.

  5. […]  Corina, Raluxa, Ruxa, Roxana, Ioana, Oana, Ionuca, Monica, Maria, Constantin, Dragoş, Dan-Liviu, Marius, Sebastian, Sorin, Victor, […]

    • domnule danboeriu, va rog sa adresati aceeasi rugaminte pe care mi-o adresati mie si domnului DCB, in legatura cu opiniile lui despre printesaurbana (nu va ascund ca este sotia mea)

      sau va preocupa doar cuvintele exacte pe care le-am folosit? daca da, pot sa-l jignesc pe domnul DCB (o merita din plin) si folosind un limbaj mai elevat.

      • danboeriu spune:

        domnule liviu-as-himself,

        daţi-mi voie, totuşi, ca măcar în acest spaţiu să stabilesc singur nişte reguli de comunicare. vă înţeleg revolta şi mi se pare cavalerească, fără strop de ironie. însă trebuie să ştiţi că, fundamental, dragoş nu gândeşte diferit de dv. în privinţa acestui concurs; aşa încât conflictul pe care doriţi să-l creaţi va rămâne flasc.

        şi iertare: nu am găsit în comentariul lui dragoş vreo referinţă nelalocul ei despre soţia dv. a spus că „n-ar fi rămas cum e”, dar, pentru că nu a detaliat acest „cum e”, mă tem că vociferarea dv. e prematură. puteţi, eventual, să-l întrebaţi ce a vrut să spună şi, dacă răspunsul lui nu vă satisface, aveţi toată libertatea de a riposta.

        mulţumesc încă o dată pentru înţelegere.

      • domnule danboeriu,

        felul in care gandeste dl. DCB in legaura cu orice este de putina importanta pentru mine, m-am lamurit in legatura cu asta de la primele referiri pe care le-a facut despre sotia mea si participarea ei in acest juriu (cea de mai sus nu este prima).

        dumnealui a considerat ca tot ce este de stiut despre printesa urbana este continut in numele blogului, mai precis in cuvantul „printesa”, de unde marele specialist in hermeneutica a tras concluzia ca este vorba despre o manelista semi-analfabeta care nu are cum sa aiba acces la sferele inalte ale literaturii si spiritului, in care dumnealui se plimba cu gratie, avand in vedere ca are un blog despre carti de ceva timp.

        asadar: nu doresc sa creez niciun conflict, doresc doar sa-i spun dlui DCB ca este un ipocrit veleitar.

      • danboeriu spune:

        „nu doresc să creez niciun conflict”, dar mai trag o injurie. excelent. credeam că înţelegeţi de vorbă bună. se pare că nu. vă cer iertare că v-am supraestimat.

      • Domnule Dan Boeriu, sa inteleg ca daca eu acum spun ca „Daca Domnul Dragos C. Butuzea ar fi studiat la viata sa orice n-ar mai fi acum asa cum este” e ok? Doar pentru ca n-am precizat ce anume ar fi trebuit sa studieze (abecedarul?) sau ce este domnia sa (…?) dupa acest comentariu minunat pe care l-a lasat la un articol dealtfel foarte decent despre premiile cu pricina? Rautati gratuite putem face cu totii si cu toate cuvintele si cu mai putine cuvinte…vorba aia, si eu am terminat pr la snspa asa ca ma pricep sa invart cuvintele. Si probabil ca asta imi da chiar si statutul de mare critic literar🙂 Si sunt chiar mai batrana oleaca decat domnul cu pricina, asa ca, iata, cuvantul meu ar trebui sa cantareasca mai mult. Si putem sa facem si concurs despre care scuipa mai departe la o adica…:)

      • danboeriu spune:

        doamnă alexandra albu,

        n-aş vrea să mă înham la subtilul dv. joc hermeneutic. iertaţi-mă, dar e vineri şi pentru mine.🙂 spun doar atât: dragoş butuzea a folosit-o pe prinţesa urbană în dialogul cu mine doar cu titlu de exemplu. sunt convins că nu are vreo obiecţie serioasă la adresa ei.

      • va atrag respectuos atentia ca este vorba despre aceeasi injurie, nu de una noua.

        nu inteleg ce v-a determinat sa ma supraestimati, avand in vedere ca nu ma cunoasteti.

        daca a fost doar din principiu, adica sa gandim mai intai de bine si nu de rau despre o persoana pe care nu o cunoastem, atunci va felicit, sunteti mai bun decat domnul DCB, pentru ca el, fara sa stie nimic despre sotia mea in afara de numele blogului, a gandit ca e potrivit sa o denigreze.

        in orice caz, as vrea sa va cer eu iertare ca m-ati supraestimat – ar fi trebuit sa spun de la inceput ca eu, spre deosebire de sotia mea, nu sunt o persoana decenta.

      • danboeriu spune:

        mă faceţi să râd.🙂

      • e totusi vineri🙂

      • Nu, nu…nu se poate. Cand spui un nume sau numele blogului cuiva, sau numele firmei cuiva…nu ai cum sa nu iti imaginezi ca acela se va simti vizat. Ca de aia exista numele si nu ne cheama pe toti Printesa Urbana. Vineri fiind va doresc un weekend linistit! Iar domnului cu pricina ii urez multa fericire si multe carti minunate. Si oameni perfect straini care sa vorbeasca despre el la fel de fara „vreo obiectie serioasa” cum a vorbit si domnia sa!🙂

      • danboeriu spune:

        constat că prinţesa urbană (!) are mulţi fani.

      • cu siguranta are mai multi fani decat blogul d-lui DCB.

        ceea ce pune din nou in discutie legitimitatea lui DCB in a participa la acest juriu fata de printesa urbana, avand in vedere ca, nu-i asa, intentia organizatorilor a fost si sa promoveze cartile alea, adica sa le asigure o expunere cat mai mare.

        ceea ce e in regula, nu? ca daca inteleg eu bine, un scriitor vrea in primul rand sa fie citit, nu, de aia publica? sau scriitorii sunt deasupra acestor mici detalii referitoare la popularitate?

      • danboeriu spune:

        vă pot răspunde eu: n-a spus nimeni că cititorii „simpli” nu contează. aveţi dreptate: scriitorii publică în primul rând pentru aceştia. însă e o diferenţă între a fi cititor ocazional ori amator şi A FACE PARTE DINTR-UN JURIU CARE ACORDĂ UN PREMIU LITERAR. de exemplu, şi mie îmi place să privesc gimnastica feminină la olimpiadă. dar cu siguranţă aş spune „nu” dacă m-ar invita cineva să dau note fetelor într-o competiţie serioasă.

      • eu am o mare problema cu aceasta abordare. in primul rand ca la gimnastica sunt niste criterii obiective care pot scapa unui nespecialist: daca a aterizat bine, daca a sarit cat trebuie de sus, daca a facut toate figurile samd, stiti la ce ma refer.

        dar la o carte – care sunt acele criterii obiective neaccesibile publicului amator si care dau valoarea unei carti? cu ce e diferita o carte de un film sau de de o piesa muzicala?

        exista carti care au ramas in patrimoniul cultural al umanitatii dar care nu au avut priza la publicul larg, nici macar postum? puteti sa-mi dati un exemplu?

        las la o parte faptul ca premiul despre care vorbim a fost despre „cea mai buna carte a anului 2011” si felul in care organizatorii au ales sa determine care e cea mai buna carte a fost tocmai sa-i lase pe cititori sa o faca, deci despre ce vorbim aici? despre orgoliile criticilor sau ale scriitorilor?

        afirmatia „domne, asta-i o carte mare, dar aia care-au citit-o sunt prosti si nu au inteles nimic” nu e o dovada de autosuficienta si de refuz al probei publicului?

        eu cred ca o carte e mare daca poate sa ii spuna ceva oricui, indiferent de preferintele sau gradul de instruire al aceluia.

        altfel, va asigur ca am si eu doua trei capodopere in sertar, dar din pacate contemporanii mei sunt prea ingusti la minte ca sa le recunoasca valoarea. (astept sa mor)

      • danboeriu spune:

        ei, exact cum şi la gimnastică e greu pentru un nespecialist să acorde note, tot aşa e şi la literatură. precis că şi dv. aţi văzut o săritură sau un exerciţiu de gimnastică pe placul dv. şi să constataţi uimit că juriul a dat note mici. aşa e şi aici. şi la gimnastică se uită mulţi, şi cărţi citesc mulţi. şi e foarte bine că se întâmplă aşa. însă cu acordarea premiilor e altceva. nu insist.

        „exista carti care au ramas in patrimoniul cultural al umanitatii dar care nu au avut priza la publicul larg, nici macar postum?”. cele care au avut „priză la publicul larg”, postum, au avut-o tocmai pentru că a existat o receptare critică a acelor cărţi. doar nu vă imaginaţi că din milioanele de cărţi scoase de-a lungul timpului, toată lumea s-a oprit la balzac şi shakespeare fără să existe voci autorizate care să „îndrume” într-un fel sau altul, specific fiecărei epoci, gustul public.

        se pare că nu vreţi să înţelegeţi distincţia fundamentală între opinia referitoare la o carte (părerile sunt libere, evident) şi receptarea ei critică, lucru care nu e la îndemâna oricui. premiile serioase se dau de către specialişti. publicul dă, cel mult, premii de popularitate.

      • Daaa, are fani chiar multi, insa sotul ei si una din prietenele ei apropiate (eu) se simt datori sa intervina cand un om deosebit este scuipat in public. Si numele ei este Ioana Macoveiciuc in caz ca nu stiati. Si este un om si un profesionist de mare valoare. Care niciodata nu a facut vreun gest ca cel facut de domnul de mai sus.🙂 Si care este totusi jurnalist de profesie, chiar unul cu multa experienta, asadar are oarece legaturi cu „scrierea” si stie cum se face ea in mod corect, nu e cazul sa ii spuna nimeni cum se scrie un text literar si cum ca internetul ne furnizeaza informatii.

        Si daca editura sau organizatorii au ales ASA…de ce se agita lumea? Eu aia nu pricep! Un premiu literar se poate da si cu participarea in juriu a „cititorilor” fara de care literatura nu ar exista. Mai ales ca noi, cititorii suntem cei care dam banii pe acele carti. De ce sa nu fiu si EU reprezentata? De ce sa fie reprezentati in fata autorilor numai niste critici prafuiti din manualele de romana de acum 40 de ani? Doar aia este literatura?

        Paralela cu gimnastica nu se aplica. Pentru ca nu toata lumea urmareste gimnastica insa toata lumea stie sa scrie si sa citeasca (sau ma rog…) Si mai toata lumea din mediul asta al „intelectului” stie sa aprecieze o carte. Diferenta e ca la gimnastica se puncteaza mushi, aici se puncteaza sentimente si opinii personale. Pentru ca dincolo de constructia frazei e sentimentul pe care ti-l aduce un roman bun. Imaginatia. Nimeni nu citeste un roman cu „regulile de scriere corecte” in mana. Ci cu imaginatia si sufletul.🙂

      • danboeriu spune:

        spuneţi că „nu toată lumea urmăreşte gimnastică” (trec peste naivitatea că gimnastica ar premia muşchi, iar literatura – sentimente). să spunem, atunci, că toată lumea ascultă muzică. aţi accepta să faceţi parte, alături de 19 oameni care nu sunt critici muzicali, dintr-un juriu care acordă cel mai mare premiu muzical, pentru cea mai bună compoziţie, în românia? dacă veţi spune „da”, discuţia ajunge într-un punct mort. de aici încolo chiar nu mai am ce spune.🙂

      • exact un premiu de popularitate este si premiul „Augustin Fratila”, asta-i tot ce spun.
        in fine, sa lasam.

        daca inteleg eu bine, shakespeare si balzac sunt mari pentru ca au existat critici care sa indrume gustul public. altfel spus, fara critici, acestia doi nu ar fi fost mari.
        dar criticii de unde stiu care gusturi trebuie promovate?

        si cum, vorbim din nou de gusturi, adica de preferinte, adica de subiectivitate?!

        am inteles, noroc cu criticii astia, altfel am citi cu totii coelho.

      • danboeriu spune:

        aţi ajuns tocmai la miez: nu, „augustin frăţilă” nu s-a prezentat ca un premiu de popularitate, ci drept „cel mai mare premiu literar din românia”. e o mare diferenţă pe care sper s-o sesizaţi şi dv.

        întrebarea dv. („criticii de unde stiu care gusturi trebuie promovate”) e atât de naivă încât nu cred că aţi adresat-o serios. de unde ştie medicul unde e ficatul? de unde ştie instalatorul unde e scurgerea la chiuvetă? etc.

        „noroc cu criticii ăştia, altfel am citit cu toţii coelho”. sunt sigur că prinţesa a citit şi coelho. în rest, vă amintesc părerea lui nicolae manolescu în chestiune: nu există literatură în afara receptării.

        cele bune!

      • evident ca intrebarea a fost in mod voit formulata naiv.

        dar ea ramane. inca nu ati raspuns la intrebarea mea initiala, formulata ne-naiv: care sunt criteriile obiective dupa care judecam valoarea unei carti?

        luati-o ca o intrebare onesta a unui nespecialist amator de literatura.

        sa spui ca nu exista literatura in afara receptarii mi se pare o platitudine. nu exista nimic in afara receptarii, adica nu exista nimic daca nu exista cineva care sa spuna ca ceva, orice, exista. ne jucam aici cu ipoteza existentei obiective a lumii?

        sau manolescu a zis ca nu exista literatura in afara receptarii critice?

        PS toata lumea a citit Coelho. altfel cum poti sa spui ca e slab? doar bazandu-te pe parerea criticilor?🙂

      • danboeriu spune:

        începe să mă obosească acest schimb de replici, aşa că sper că-mi veţi ierta apatia ulterioară acestui mesaj. nu e vina dv. M-am trezit la 5 dimineaţa, am avut o zi destul de solicitantă, aşa că nu vă pot promite că voi fi la fel de prompt în reacţii de acum încolo.

        rectific: da, manolescu spunea că nu există literatură în afara receptării critice. regret dacă, din dorinţa mea de a-mi comprima mesajul, nu s-a înţeles exact ce voiam să spun.

        care sunt criteriile obiective după care judecăm valoarea unei cărţi? foarte greu de spus, dar nu imposibil. numai că-mi cereţi prea mult. vă recomand călduros să parcurgeţi câteva studii de teorie literară, dacă subiectul chiar vă pasionează într-atât. pe scurt spus: valoarea unei cărţi e dată de „literaritatea” ei. însă la întrebarea „ce e literatura” sper să n-ajungem, pentru că o să vă răspund printr-o perifrază: nu ştiu ce e, dar o recunosc când o citesc.🙂

        p.s. nu e musai să te bazezi pe părerea criticilor. dar e un punct de plecare.

      • in regula.

        eu lucrez intr-o banca si exista o butada (foarte adevarata) care spune ca stii ca lucrezi intr-o banca daca nu esti in stare sa explici apropiatilor nespecialisti ce anume faci tu acolo.

        se pare ca acelasi lucru e valabil si pentru criticii literari. :))

        seara buna.

      • danboeriu spune:

        eh, vă alintaţi. dar, având în vedere că sunteţi un prinţ urban, cred că vă prinde.

        numai bine.

      • Si ce bine ca tocmai m-ati numit naiva! Da, gimnastica premiaza MUSCHI. Adica felul in care ei,muschii fac miscarile sa fie perfecte. E un lucru masurabil. Un „echer” este un echer atunci cand muschii picicioarelor se aliniaza exact cat sa faca 90 de grade. O aterizare e corecta doar daca muschii picioarelor aduc picioarele DREPTE, si la perfect 90 de grade cu solul si fara „balans”. Pot sa o tin asa pana maine, noroc ca nu vreau. Gimnastica e matematica. Literatura nu e matematica, culmea. Iar „cel mai mare premiu” a fost numit asa de catre niste specialisti de pr din astia jmecheri instruiti la snspa care au zis ei cuvintele astea. Nu il face nimeni „cel mai mare” si cele mai jmecher. Doar banii din premiu. Sau doar vanzarile fac in ziua de azi o carte o capodopera. Sa fim seriosi cu naivitatea Manolesciana.

      • danboeriu spune:

        nu v-am făcut nicăieri „naivă”. recitiţi.

        şi, chiar dacă ar fi fost aşa, văd că nu vă sfiiţi să vorbiţi despre „naivitatea” manolesciană, după ce omul respectiv, de bine, de rău, face critică literară de câteva decenii. deh, e mai valoroasă prinţesa, probabil.

      • A fost special pusa aia cu naivitatea ca sa vad de fapt unde e parerea si despre cine. M-am lamurit. Da, sigur ca ati spus ca sunt naiva adica citez „(trec peste naivitatea că gimnastica ar premia muşchi, iar literatura – sentimente)”. La care eu v-am dat argumentul despre muschi. Dupa care am aruncat un carlig despre Manolescu. Pe care l-ati luat direct! Noapte buna!

      • danboeriu spune:

        nu, n-am spus. mai citiţi încă o dată. sau dv. aveţi alte criterii în înţelegerea unui text? iar faptul că dv. credeţi că aţi „dat un argument” e duios.🙂 noapte bună şi dv.

  6. A Reader spune:

    Esti blogger – blogger in denial😛

    Ok, nu esti numai blogger, nu esti in primul rand blogger, nu asta te defineste, dar esti si blogger printre altele. Blogging-ul nu e religie, nu tine de ce crezi ci de ce faci deci comparatia ta nu merge. Mai adecvata ar fi comparatia cu fumatul. Daca fumezi, esti fumator. Daca ai blog si scrii pe el, esti blogger.

    Cat despre premiul Augustin Fratila, in ciuda unor obiectii de detaliu ma bucur ca exista, ma bucur pt LDT si nu-mi pot retine un zambet observand ca aparent juriul profesionist de critici a cam gafat incluzand in selectie Emotia, dar juriul neprofesionist de bloggeri nu, clasand-o la coada si plasand in top, in schimb, o carte necomerciala ca Matei Brunul. (Ma asteptam sa castige Kostas Venetis, carte buna si ea dar mai comerciala.)

    • danboeriu spune:

      criticii din juriul iniţial au greşit, după părerea mea, în motivaţia oarecum impură a selecţiei finalistelor; cred că, în cazul unora dintre ei, au intrat în calcul şi nişte strategii care nu aveau neapărat legătură cu valoarea literară a cărţilor (mă gândesc, în primul rând, că au dorit ca şi humanitasul să fie reprezentată; prea erau toate din stirpea polirom/cartea românească). anyway, a mai văzut cineva vreun premiu de necontestat? vreo nominalizare fără niscaiva controverse?🙂

  7. dragos c spune:

    am răspuns prințesei urbane pe blogul dumneaei. însă m-am umplut de noroc.
    se pare că am avut dreptate și prin ceea ce au înțeles ei din ceea ce eu nu am spus.

    • danboeriu spune:

      n-am răbdare să-i citesc pe toţi fanii prinţesei. sunt ca o mare famiglie.🙂

      • [comentariul dv. a fost şters din cauza mârlăniei. cu „matale” şi cu „domnu” să vă adresaţi tatălui dv., socrului de prinţese, adică.

        în legătură cu ceea ce credeţi dv. despre activitatea mea de cronicar literar nu meritaţi cu adevărat un răspuns. sunteţi baricadat în propria competenţă.

        dlb.]

      • danboeriu spune:

        regret că aţi devenit ţâfnos şi necioplit, la fel ca distinsa dv. soţie. nu era cazul. şi da, acum mergeţi să urlaţi că v-am cenzurat mesajul.🙂 consideraţi-vă descărcat de obligaţia de a mai veni aici să daţi cu copita.

  8. nea Costica spune:

    Mabaieti ma ascultati aici la mine cas mai batran ca printesa nu se mai naste in Romania prea curand.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s