Serialul iepurelui (II)

Posted: 2012/10/20 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Mergem mai departe cu povestea lui Rabbit, ce-aţi crezut? Nu abandonez ciclul ăsta de romane, pentru că Updike e unul dintre scriitorii mulţi care-mi plac şi pentru care fac câte-un coup de foudre recurent.

După aventurile din Fugi, Rabbit, povestite sumar aici, Harry ajunge, în al doilea volum al tetralogiei (Întoarcerea lui Rabbit), la un nou conflict: de data aceasta, conform unei nevăzute legi a compensaţiei, adulterinul devine, la rândul său, încornorat. Janice, soţia lui, îşi găseşte… nu ştiu ce-şi găseşte, de fapt, că autorul ne spune de mai multe ori cât de entuziasmată e Janice de organul amantului. Hai să zicem că-şi găseşte alinarea în braţele (eufemism) lui Stavros, un vânzător de automobile. Harry nu pare prea afectat, mai ales că-şi află consolarea într-o relaţie ciudată şi pasageră (sfârşită tragic) cu Jill, o tânără de 18 ani, dependentă de droguri, cu conexiuni dubioase în lumea interlopă (negri, dealeri ş.a.m.d.). Şi ea are un amic, Skeeter, infractor, care se aciuează la rându-i în casa lui Harry, formând cu cei doi un triunghi nici măcar amoros, ci bolnav de-a binelea. Singurul care iese trist din toată povestea e Nelson, fiul adolescent (13 ani) al lui Rabbit, care se îndrăgosteşte pe ascuns de amanta tatălui său, fără să poată expirma exact ceea ce simte (e un amestec de iubire frăţească şi zvâcniri hormonale care anunţă o tinereţe tumultuoasă, după cum vom vedea, probabil, în volumul următor).

O Americă la sfârşitul anilor ’60, cu interminabile dezbateri referitoare la războiul din Vietnam, la selenizare, la conflicte rasiale, cu eliberare sexuală (Rabbit are o aventură şi cu Peg, mama prietenului lui Nelson, părăsită de soţ şi aflată într-o stare continuă de montă cu oricine-i iese în cale), iată care e background-ul acestui al doilea volum despre Rabbit. Updike sugerează foarte discret transformările ideologice şi economice ale lumii al cărei reprezentant tipic pare să fie eroul principal. Către sfârşitul romanului, Harry e concediat de la tipografie (unde lucra ca linotipist), pentru simplul motiv că se schimbă tehnologia şi, prin urmare, genul ăsta de evoluţie nu presupune acelaşi număr de muncitori în schema personalului. Finalul îl găseşte, aşadar, şomer, în 1970, într-o duioasă reîntâlnire cu Janice, cu care petrece o noapte inocentă într-o cameră de hotel (casa lui a ars aproape în întregime, dar nu vă spun de ce şi cum, o să vedeţi voi).

Ce urmează? Habar n-am, dar sunt foarte curios. Volumul al treilea îşi face deja loc pe podeaua de lângă patul meu.🙂

(John Updike, Întoarcerea lui Rabbit, ed. Humanitas, 2008, trad. de George Volceanov)

Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s