Middlesex

Posted: 2012/03/25 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Dacă am recunoscut că am făcut o pasiune pentru Jeffrey Eugenides, era obligatoriu să citesc Middlesex, care e, se pare, cel mai bun roman al său so far, răsplătit cu un premiu Pulitzer. Cartea asta m-a însoţit în toate drumurile mele către spitale, unde urma să fiu internat, pentru că mă gândeam că, fiind voluminoasă, va fi numa’ bună de dat gata în vreun salon unde ceilalţi mănâncă seminţe şi citesc Libertatea ca pe o Biblie cotidiană. Din fericire pentru mine, am reuşit să negociez neinternarea mea, aşa că am citit Middlesex acasă, între 4 sticle cu medicamente şi anticiparea orelor la care trebuia să fac duş cu o singură mână, cea dreaptă fiindu-mi în ghips.

Gata cu văicăreala. Romanul mi-a plăcut. Se simte de departe că scriitura lui Eugenides are acel something care îl face inconfundabil pe scriitorul american. Ce-a vrut să facă cu acest roman? Prima idee care-ţi vine în minte e aceea a închegării unui bildungsroman avându-l ca personaj principal pe un hermafrodit. Dar, chiar şi dacă ar putea fi considerat un bildungsroman, ar fi cu siguranţă neconvenţional. Pentru că Eugenides urmăreşte evoluţia în timp a eroului/eroinei încă din momente în care existenţa lui/ei proprii nici nu prindea contur. Similar cu ce a reuşit Cărtărescu în Orbitor, Eugenides formează tabloul final al persoanei pornind de la istoria strămoşilor săi, pe care ţi-o prezintă într-o manieră vag istoricistă, cu accent în principal pe reliefarea trăsăturilor şi a încrengăturilor genetice ale înaintaşilor (e vorba şi despre o relaţie incestuoasă pe undeva, vă las să descoperiţi unde). Calliope, viitorul Cal, ne apare aşadar încă din fază pre-embrionară, urmărindu-se cu atenţie toate detaliile care ar fi putut conduce la această deviere genetică. Ah, da, i se spune 5-alfa-reductază, sau cam aşa ceva. Nu mă pricep.

Evident că romanul se construieşte în jurul acestui personaj. Însă modalitatea prin care Eugenides sugerează inadaptarea, dincolo de experienţele „lesbiene” ale lui Calliope cu Obiectul sau de dezvirginarea oarecum forţată cu Jerome, e o trăsătură comună autorilor americani. Aşa cum Roth justifică inaderenţa personajelor sale prin prisma faptului că sunt de origine evreiască, Eugenides aşează această motivaţie în trecutul de imigranţi greci ai bunicilor lui Calliope. Sosită în America, familia Stephanides va trebui să facă faţă nu doar unei societăţi vivante, ci şi răfuielii cu propria tradiţie. Ruptura e, aşadar, asigurată.

Milton şi Tessie, părinţii lui Calliope, află de la un medic care a consultat-o sumar că fiica lor ale atât organe genitale feminine, cât şi masculine. Prin urmare, se hotărăsc să plece la New York, la doctorul Luce, ca să găsească o metodă de a repara lucrurile. Chiar dacă tânăra (de 14 ani) Calliope este supusă unui interogatoriu psihologic şi unei examinări fizice, doctorul Luce conchide că, probabil, fondul ei este feminin, aşa încât decizia de a-i îndepărta penisul („brânduşa”, aşa e numit în carte) pare un lucru salvator. În momentul acela, Calliope îşi dă seama că, de fapt, ea este bărbat, aşa că decide să fugă şi să nu fie supusă acestei intervenţii. De aici încolo, aşa cum îi stă bine oricărui personaj de dincolo de Ocean, începe visul american: adică intervine brusc, în dispreţul neamurilor îngrijorate, hotărârea aia, atât de hollywoodian romanţată, de a-ţi lua viaţa în mâini şi de a face ce crezi tu cu ea (aud, în fundal, Express Yourself-ul Madonnei sau, mai recent, Born This Way – Lady Gaga). Cal devine bărbat, îşi schimbă garderoba, îşi lasă mustaţă şi barbă. Acasă, lucrurile devin dramatice. Milton e şantajat de un străin cu suma de 25 de mii de dolari, în schimbul căreia i se promite întoarcerea fiicei. Se dovedeşte că şantajistul e părintele Mike, cumnatul lui, îndrăgostit în tinereţe de Tess, pe care Milton i-a suflat-o de sub nas. Milton moare, fratele lui Cal (numit Capitolul Unsprezece, în conformitate cu un capitol al unei legi a falimentului, pentru că, preluând afacerile familiei, le duce de râpă) se întoarce acasă şi pare împăcat cu statutul de… frate de frate, Desdemona, bunica, ajunsă deja la o vârstă respectabilă şi o amnezie corelativă, nu mai pricepe ce se întâmplă, aşa încât şocul de a observa că nepoata e de fapt nepot nu e atât de mare, Tess şi mătuşa Zo (nevasta lui Mike) părăsesc oraşul şi se mută împreună, iar Cal urmează să-şi construiască o nouă viaţă, cu o nouă identitate.

Asta e, aşa, pe scurt. Romanul e masiv şi reprezintă o fulminantă saga a familiei Stephanides, cu accent pe simbolistica genetică a dorinţei de a răzbi prin forţe proprii. Nu sunt ratate nici conflictele din Balcani, nici critica economică a societăţii americane, nici moravurile vremii, nici inhibiţiile sexuale. Un roman complet. N-aş zice chiar o capodoperă, dar e pe-aproape.

(Jeffrey Eugenides, Middlesex, 608 p., ed. Polirom, 2005, trad. de Alexandra Coliban-Petre)

Comentarii
  1. bookomana spune:

    Ba e o capodopera!!! Il adorrrr pe Eugenides, cartea asta a fost una dintre cele mai frumoase revelatii din ultimii ani, m-a cucerit…
    Daca ai nevoie de-o mana stanga ( pentru dus) poti apela la mine cu incredere, stiu ce inseamna sa ai o mana-n gips! (lol)
    Sanatate multa!

  2. bookomana spune:

    Ete ca reactioneaza si cu o mana in gips!(lol)
    Ti-am studiat CV, vad ca citesti si genul „suspans”, basca ai colaborat la o revista de gen. Si eu mai citesc din cand in cand politiste, te rog permite-mi sa-ti recomand ceva ce mi-a placut la nebunie.
    Lunile trecute m-am aruncat si eu la cumparaturi de carti de pe la „reduceri”, unele le urmaream de ceva timp ( nobelistii, bookprizeistii, premiantii in general ), ma omor dupa scriitorii abrupti, profunzi, genul Rushdie, Pumak, Sabato, Celine etc. Am luat si un sac de carti cu autori niste „neicanimeni”, ca erau foarte ieftine.
    Intr-o seara difuza zic sa citesc si eu ceva din sacul cu autori anonimi. Bag mana la intamplare, ca la tombola, si scot de acolo „Obiecte ascutite” , scrisa de o fatuca Gillian Flynn. Cred ca am dat pe ea vreo 6 ron la reduceri.
    M-apuc s-o citesc, pregatita fiind s-o arunc din mana dupa primele 3 pagini. Stupoare. Cred ca este una din cele mai reusite carti politiste citite vreodata, parol! Si am citit ceva la viata mea! N-am putut sa respir pana la ultima fila. Un stil, un talent literar de exceptie. Merita!
    Boierica (da-mi voie sa te alint, cata vreme esti suferind), te rog eu frumos s-o citesti! Astept mii de multumiri din partea ta pentru recomandarea facuta.

    • danboeriu spune:

      mulţumesc pentru recomandare. poate o să-i dau curs, numai că am mereu alte urgenţe livreşti, adică bucăţi despre care trebuie să public cronici în reviste. deci, mai va.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s