Jazz

Posted: 2011/10/23 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

Lavinia Branişte s-a născut în 1983. Habar n-am dacă lucrul ăsta e relevant sau nu. Cert este că şi-a lansat cartea „Cinci minute pe zi” la editura Casa de pariuri literare, iar volumul constituie, din câte ştiu eu, debutul său în proză.

Această colecţie de 26 de proze scurte aduce o abordare nouă în scrierile de gen: e vorba despre o lipsă totală a intenţiilor extraliterare. Fiecare povestioară de aici, independentă structural, reprezintă o frescă în miniatură a unor momente izolate, aproape complet nesemnificative la prima vedere. Dedesubturile fiecăreia nu sunt, de cele mai multe ori, detectabile nici după ce ai ajuns la final. Personaje ciudăţele (fără să fie exagerate), păţanii anoste (fotografii prin parc, participarea la un workshop, un interviu de angajare, analize medicale, întâlniri cu băieţi, amintiri despre bunica, relaţiile formale dintr-o familie uşor destructurată, transportul unui vultur către grădina zoologică, voma surprinzătoare din timpul unui exerciţiu de bungee-jumping ş.a.m.d.), totul încărcat de o simbolistică discretă, în decoruri ce amintesc de precaritatea scenografică a autorilor pentru care ideea e mai presus decât conturul ei. N-aţi înţeles nimic. E ok.

Am căutat să văd ce scriu alţi cronicari despre volumul Laviniei Branişte. Am făcut lucrul ăsta pentru că, după primele 5 schiţe?, micro-nuvele?, povestiri? nu ştiam ce să fac mai departe. Aveam tendinţa de a lăsa cartea asta şi de a mă apuca de ceva mult mai serios (îmi făceau cu ochiul din bibliotecă Tolstoi şi, 3 rafturi mai jos, Joyce), dar în momentul imediat următor ziceam că mai vreau să-i dau o şansă autoarei. And so I did. Şi nu-mi pare rău, zău, pentru că, deşi nu pot să spun că am înţeles ceva din tot acest amalgam de povestioare, rămân la impresia generală că Lavinia Branişte ştie cum să mă ţină captiv. Fie că o face povestindu-mi ceva absolut pueril şi inocent (fără niciun mesaj palpabil), fie că mă face să râd de câte o întâmplare mai ieşită din comun. Şi ăsta e lucru mare. Autoarea pare să scoată din fiecare personaj acea doză de originalitate care ni-l face simpatic ori, dacă e cazul, odios. Important e că nu rămâi indiferent. Şi poate că mi-ar fi plăcut încă şi mai mult volumul dacă n-aş fi pornit la drum cu prejudecata păcătoasă că e o scriere care trebuie, în mod categoric, să-mi spună ceva dincolo de text. Nu trebuie. Lucrul cel mai drăguţ e să descoperi un autor căruia-i face plăcere să-ţi povestească verzi şi uscate, iar tu să stai să-l asculţi cuminte, într-o sâmbătă după-amiază mohorâtă de octombrie, cu picioarele aşezate pe calorifer.

De ce am zis că e jazz? Tocmai pentru că bucăţile din carte se constituie în fragmente cu o nebună fugă de idei, construite aleatoriu şi fără o schemă rigidă prestabilită, fără acel orgasm muzical al refrenului bine gândit şi smulgător de reacţii imediate. Dar e jazz! Şi tocmai de-aia ne place: că nu ne supune viciului previzibilului. Şi nici nu se împacă prea bine cu redundanţa. Mă simt, deci, câştigat.

Lavinia Branişte, sunt pe fază. Mai dă-mi.

P.S. V-am obişnuit deja cu cârcotelile mele. Spun atât: unele pasaje din carte par traduse, prost, din engleză. Calchieri înfiorătoare, cum ar veni. Şi dau un singur exemplu: fraţilor, în limba română, „a introduce” nu e sinonim cu „a prezenta (pe cineva cuiva)”! Aşa că e absurd să spui (p.142): „Tanti a deschis direct cu ochii la el, era prima dată când îi introduceam un băiat […]”. Unde i-l introduceai mătuşii, for God’s sake?!

(Lavinia Branişte, Cinci minute pe zi, 166 p., Casa de pariuri literare, 2011)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s