Senzualităţi şi excese

Posted: 2011/10/21 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Am avut mereu oroare de poezia manifestă, sonoră şi convingătoare în mod categoric. De aceea nu mi-a plăcut niciodată Adrian Păunescu, un poet care şi-a cam bătut joc de talentul cu care, de bine, de rău, l-a înzestrat natura. Nu spun, prin asta, că m-aş da în vânt după poemul ermetic, experimentalist şi ininteligibil emoţional ori raţional. Cale de mijloc, fraţilor!

Andrei P. Velea scrie o poezie a contrastelor. Şi nu vorbesc doar din punct de vedere al emoţiilor care transpar din versul clar şi bine tăiat, ci şi ca urmare a construcţiei volumului „Gimnastul fără plămâni”. Acesta cuprinde 7 grupaje oarecum independente stilistic, însă inegale valoric. Punctul de vârf al cărţii este „Omul vag”, o colecţie de 21 de poeme care vorbesc, cu acuitate şi duioşie, despre inconsistenţa cotidiană, în mici tablouri postmoderne de o prospeţime aparte. Andrei Velea are „ochi” pentru realitate şi talentul de a o tranfisgura, redesenând-o în cheie expresionistă: „omul vag se răsteşte la propria umbră! / dorind singurătatea absolută, omul vag nu concepe / ca pata de răcoare să se ţină cu dinţii de el” (p.20).

În restul volumului, poetul pare să joace cartea sensibilităţii şi a senzualităţii exacerbate, într-o încercare (ce pare, pe alocuri, disperată) de a-l face pe cititor părtaş la miracolul palpabil. Andrei Velea crede că menirea lui este aceea de a împărtăşi, cu evidentă bucurie, beneficiile experimentului şi surprizele viului. Poetul cheamă la „simţire”, încă de la debutul volumului, în ceea ce pare a fi o poezie-program a intenţiilor sale: „nu poţi înţelege faptul că poezia nu se scrie, / ci după ea se-nşiră palmele ori se-aruncă braţele, / la fel cum nu poţi înţelege faptul că poezia nu se explică […] / poezie eşti tu, / iar tu nu te-nţelegi, nu te cunoşti / nu te explici sieţi, / însă exişti, iar asta e de-ajuns” (p.11).

Fiind un excepţional receptor liric, poetul urmăreşte fascinat dospirea versului în realitatea înconjurătoare. Avid ca un copil în faţa miracolului cunoaşterii, Andrei Velea înregistrează lacom fiecare mişcare detectabilă ochiului şi o sinocronizează perfect tabloului propriei subiectivităţi erotice. Poezia nu mai e aici abstracţiune aridă, ci acoperământ şi însoţitor al celor dipsuşi s-o înţeleagă şi s-o adopte: „la marginea unei străzi arbitrare / foiai dintr-o mână într-alta versurile unui poem, / amplificând şi mai mult cu propria-ţi zăpăceală /zumzetul de acolo” (p.14); „tu stai cu strofele răvăşite după urechi; / şi nu eşti singură: ceva ciudat / te recită de zor de la un capăt la celălalt” (p.15).

Reproşez volumului, aşa cum am mai spus, neomogenitatea stilistică şi valorică, dar şi abuzul de explicit. Autorul poemelor nu mizează atât pe seducţia vagă, subliminală, ci prezintă deseori, într-o manieră clară şi desluşită, elemente care ar fi trebuit să ţină de misterul ansamblului (de exemplu: „e acolo o faţă ca de borcan”, „luna ce doarme, lascivă, pe turnul eiffel”, „energia suspectă a unui gest involuntar” etc). Îl salvează intenţia generoasă a demersului şi naivitatea cochetă a degustătorului de frumos.

„Gimnastul fără plămâni” e, aşadar, un volum încărcat de senzualitate şi emoţie participativă, cu câteva piese de rafinament liric evident, iar autorul e, fără dubii, un poet talentat, încă vag nesigur, totuşi, pe capacităţile sale creative. Om trăi şi-om mai vedea!🙂

(Andrei P. Velea, Gimnastul fără plămâni, 120 p., ed. Centrului cultural Dunărea de Jos Galaţi, 2010).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s