Meditaţii despre boi

Posted: 2011/09/28 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

M-a pus dracu’ să-mi doresc, în ceea ce priveşte cititul, o trecere de la ficţiune la eseistică. Şi am ajuns la Alexandru Paleologu, un autor pe care aproape îl divinizam acum vreo 10 ani dar care, acum, mi se pare… nu ştiu cum mi se pare. Aş zice „banal”, dar prea sună a teribilism de puştan care se ia la trântă imaginară cu greii. Că e evident că nea Alecu’ nu e banal, ci sclipitor, imprevizibil şi, deseori, caustic într-un mod elegant.

Numai că mă plictisesc şi de lucrurile ăstea. Adică, ştiţi voi, până şi ăia care se chinuie mereu să fie în răspăr cu orânduirea firească a lucrurilor devin, la un moment dat, depăşiţi. E mişto, e cool să fii mereu copilul teribil al observaţiei critice (aşa cum îl consider eu pe Paleologu senior). Doar că mie mi-a ajuns.

Respect, fireşte, iscusinţa retorică şi supleţea argumentărilor lui Alexandru Paleologu din „Simţul practic”. Şi, în plus, iubesc modalitatea în care autorul ştie să se poziţioneze într-o altă lumină, dezvăluindu-ţi faţete odinioară tulburi într-un colorit proaspăt şi surprinzător. Ca să nu mai zic că, pentru un geek post-modern cum sunt eu, faptul că poţi citi însemnările unui om referitoare la N. Balotă (pe care-l cam beşteleşte, by the way, pentru nedelicateţea de a-l respinge pe Camus), la Cioran, Ivasiuc, Manolescu ş.a.m.d. e ca o ploaie pe secetă.

Şi unde-mi mai place de conu’ Alecu: mai ales acolo unde nu-i plesneşte pe proşti (care, măcar, n-au nicio vină că asta le e soarta), ci pe aceia care, încercând să dovedească faptul că nu aparţin tagmei cretinilor, ajung exact contrariul. Şi mă gândesc la snobii care râd ostentativ la spectacole, ca să-i auzi şi tu, de la 3 rânduri distanţă şi care vor să-ţi arate, prin asta, că ei s-au prins o secundă mai repede decât măgarul din tine; sau aceia care strâmbă din nas că, într-un concert simfonic de amploare, se cântă şi Dunărea albastră, care, vezi tu, e pentru pulime, nu pentru culţii din noi.

Ah, da, şi-mi mai place chestia asta: „În polemică (unde e vorba de idei) ajung talentul, inteligenţa, abilitatea. În pamflet trebuie geniu.” Şi că simţul practic nu-nseamnă să ştii să repari o chiuvetă, ci să găseşti modalitatea cea mai simplă şi eficientă de a rezolva un impas, de orice natură ar fi el. Uf, ce bine. Că eu chiar nu ştiu repara nimic.

Am avut şi eu, cândva, un conflict cu un cretin care, crezând că-mi închide gura, m-a trimis să citesc „Bunul simţ ca paradox” (cartea lui Alexandru Paleologu), el neştiind ce scrie în cartea aia; dar, judecând după titlu, credea că „mi-a zis-o”. L-am băgat, evident, la origini (pentru că citisem cartea şi ştiam ce conţine) şi i-am recomandat să citească „Politeţea ca armă”. Precis n-a făcut-o. Că a tăcut molcom. Un bou, dom’le.

(Alexandru Paleologu, Simţul practic, 256 p., ed. Cartea românească, 2007)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s