Minţi bolnave

Posted: 2011/09/15 in cu cartea pe carte călcând

N-am fost de acord cu concluziile Dianei Morăraşu („O păpuşă dezmembrată„, recenzie publicată în suspans.ro) cu privire la romanul ăsta. Deşi nu pot să spun că la unele chestiuni nu îi dau dreptate. Totuşi, după ce am citit cartea, nu mi-a rămas gustul ăla amar care ţi se instalează după fiecare lectură a unei cărţi proaste (stay tuned, că vedeţi voi în următorul meu text din suspans.ro de ce spun asta).

Romanul ăsta are cusurul că se joacă un pic cu mintea şi cu nervii tăi. True. În ideea că se suprapun planuri temporale diverse, numa’ bune să te facă să te scarpini în cap la debutul fiecărui capitol, pentru că nu mai ţii minte exact unde ai lăsat acţiunea. Dar lucrul ăsta nu e într-atât de blamabil, având în vedere că vorbim, totuşi, despre un thriller psihologic. Cartea are ritm şi culoare, însă la fel de adevărat este că e plin de gratuităţi din categoria „hai-să-fim-greţoşi-şi-deplasaţi-ca-să-mai-înteţim-conflictul” (scenele de violenţă domestică absolut gratuită între David şi Alice). În plus, aşa cum observa şi Diana Morăraşu, personajele sunt fade, inconsistente şi imprevizibile într-un mod care nu reflectă o eventuală labilitate psihică a lor, ci mai degrabă o slabă aptitudine descriptiv-caracterologică a autoarei.

O mamă tânără, Alice, descoperă într-o zi că fiica ei nu e fiica ei. Sau aşa i se pare. Crede că s-a pus la cale o răpire şi că fetiţa pe care o ţine în braţe e o altă păpuşă, nu Florence a ei. De aici începe nebunia. Soţul ei consideră că are o depresie post-partum, soacra ei, Vivianne cea feroce, e dispusă să creadă şi varianta nurorii etc. În fine, lucrurile capătă conotaţii psihologice şi detectivistice deopotrivă. Lumină se face foarte târziu în roman. Şi, chiar dacă cei doi detectivi, Charlie (e o ea!) şi Simon, dau de capătul poveştii, tot rămâi cu senzaţia că Alice e o ţâră sonată. Aş vrea să spun mai multe dar, dacă vreţi să citiţi cartea, aş strica surpriza.

Ce mi-a plăcut aici: o nemaipomenită încrengătură psihologică, o întreagă argumentare solidă pentru nişte apucături din sfera patologicului. Dragostea de mamă ajunge la graniţa iraţionalului, forţând-o pe Alice să încropească o intrigă de toată frumuseţea. Nu intru în detalii. Ce nu mi-a plăcut: o lungime artificială a poveştii, mai ales în prima jumătate a cărţii, precum şi, aşa cum am mai spus, o anumită stângăcie în creionarea personajelor, care nu sunt deloc ferme ori convingătoare, în cele mai multe cazuri.

Still, o carte bunicică.

(Sophie Hannah, O păpuşă sau alta, 504 p., ed. Nemira, 2011)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s