Celălalt Manolescu

Posted: 2011/09/11 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

Din nou, am dat din întâmplare peste cartea asta şi mi-am zis s-o cumpăr. Dar trebuie să mărturisesc ceva, cu riscul de a-i supăra pe fanii lui Nicolae Manolescu: văzând că el este autorul, m-am temut că voi da iarăşi peste o carte alcătuită din bucăţi/fragmente publicate deja prin alte volume. Că am mai păţit-o. Şi n-am vrut să dau banii pe un remix, dacă mă-nţelegeţi.

N-a fost cazul, pentru că ne lămureşte coperta a patra a volumului. Poveşti pentru oameni mari cuprinde, pe lângă fragmente de jurnal ori impresii de lectură (reunite sub titlul Viaţă şi cărţi), povestiri scrise de criticul literar Manolescu, pe parcursul mai multor ani. Iniţiativa e, aşadar, lăudabilă, cu atât mai mult cu cât Manolescu se teme că el a „ratat” în acest gen literar (urmând spusele lui Călinescu, cel care afirma că orice critic literar care se respectă dă rateuri în cel puţin un gen literar) şi vrea, prin urmare, să supună aceste texte atenţiei publice. Aici intervine un paradox, pentru că acelaşi Manolescu spunea, cândva, că nu-l interesează receptarea critică a operei sale. Nu citeşte niciodată recenziile care se fac pe seama volumelor lui. Şi vin să-ntreb: păi, ori vă interesează ce crede lumea, dar atunci acceptaţi şi vă asumaţi critica, ori nu vă interesează, dar atunci n-are rost să publicaţi în volum. Din această dilemă nu putem ieşi.

Povestirile din carte sunt agreabile, ba chiar frumoase, având în permamenţă fiorul unor istorisiri eliadeşti (păţanii inexplicabile, la limita irealului – „Trei întâmplări cu obiecte”, „Ruleta”) sau poveşti în care se simte concepţia deterministă asupra vieţii (destinul nu poate fi schimbat, oamenii trăiesc doar cu iluzia că-l controlează etc.). Mai întâlnim, la fel de reuşite, povestiri în care Manolescu face proba iscusinţei sale în a creiona veridic portrete feminine; există aici monologuri savuroase ale unor femei care se găsesc în momente cruciale ale existenţei („Daţi-mi un sfat”) sau care rememorează, transfigurându-se într-un mod neaşteptat, experienţe trecute („O întâmplare adevărată”). De aici şi bănuiala mea că Nicolae Manolescu se alintă când spune că nu crede că i-au reuşit povestirile (deşi nu neagă că au o oarecare valoare literară, din moment ce le-a şi publicat). Bucăţile din volum sunt piese puternice, bine conturate, de un individualism care face ca volumul să sune uşor eclectic, fără a deranja, totuşi.

Din restul cărţii, care înseamnă notaţii de jurnal ori referiri la cărţi şi autori pe care le-a/i-a citit, mi-au rămas în minte două fragmente la care subscriu total. Talentul acesta de a pune în cuvânt, într-o formă atât de precisă încât simplitatea lucidităţii te ia prin surprindere, mi s-a părut mereu remarcabil. De-aia îmi place, de pildă, Cioran. Dar divaghez. Iată cele două fragmente care mi-au rămas în minte şi la care merită să reflectaţi:

1) „Ticălosul care spune, într-o anumită împrejurare, adevărul îmi provoacă o puternică stare de alarmă interioară: nu pentru că mi s-a părea că adevărul devine mai puţin adevăr, când e rostit de o gură deprinsă cu minciuna, dar pentru că îmi dau seama că până şi adevărul cel mai adevărat poate fi folosit ca un instrument. În gura unui ticălos, adevărul are toate (ne)şansele să nu fie un scop, ci doar un mijloc. Instrumentalizarea adevărului mă îngrozeşte mai mult decât minciuna. Ca să nu mai spun că atunci când un adevăr iese din gura unui nemernic, gurile celor cinstiţi sunt silite să rămână închise. Ticălosul le-a pus un căluş.” (p.202-203)

2) „Am faţă de sentimentalismul din artă o rezervă de natură morală: el reprezintă o agresiune contra libertăţii mele, o încercare de a mă copleşi şi subjuga, de a-mi stoarce sufletul de emoţii; arta adevărată îmi lasă, ea, posibilitatea de a-mi alege singur reacţia: poate fi insinuantă, nu e niciodată tiranică; face din mine un pasionat, nu însă un sclav; îmi trezeşte capacitatea emoţională fără să profite, în chip josnic, de prea umanele mele slăbiciuni.” (p.216-217)

(Nicolae Manolescu, Poveşti pentru oameni mari, 336 p., ed. Maşina de scris, 2011)

Comentarii
  1. Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s