Forever Young

Posted: 2011/08/19 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

Pfuai. Ăsta e primul cuvânt care-mi vine în minte atunci când vreau să spun ceva despre Franny şi Zooey, cărţulia lui Salinger. E drept că dacă eşti un autor care a dat o adevărată capodoperă, o carte-imn a unei întregi generaţii (The Catcher In The Rye, evident), rişti ca tot ce ai scris pe lângă marea carte să pară minor. Chiar dacă nu e aşa.

Hai s-o spun drept: mie Franny şi Zooey nu mi-a plăcut cine ştie ce. Da, recunosc că Salinger e iscusit în a creiona portretele unor tineri, adolescenţi chiar, şi să-i surprindă în momente esenţiale pentru dezvoltarea lor emoţională ori intelectuală. Însă dincolo de acest talent incontestabil, cele două povestiri nu spun mare lucru. Sau n-am avut eu ochi pentru ele. Franny şi Zooey sunt fraţi; ea, Franny, e visătoare, e dezamăgită de incapacitatea brutală a semenilor de a pricepe arta şi dăruirea cu care artiştii încearcă să zugrăvească lumea; e obsedată de o rugăciune care, speră ea, va aduce o mântuire globală sufletelor rătăcite. Din această cauză, intră în raza de acţiune a fratelui ei, Zooey, un teribilist simpatic, care-şi tratează mama cu superioritate şi cu o drăgălaşă (da!) mitocănie. La fel va proceda şi cu Franny, căreia îi va reproşa, într-un dialog savuros, naivitatea, prostia, îngâmfarea şi inadecvarea. Poate că ultima parte a cărţii e cea mai frumoasă, în care Zooey revine la sentimente mai bune şi găseşte metafora mulţumitoare pentru Franny: Grăsana. În teatru, de pildă, nu trebuie, spune el, să joci cu gândul la o eventuală receptare spectaculoasă, ci având mereu întiupărită în minte imaginea unui spectator docil, needucat (Grăsana), căruia îi provoci o bucurie pură şi simplă prin simpla ta apariţie. Learn to give, adică. Să zic aşa: aroganţa lui Zooey păleşte atunci când îşi dă seama că un cuvânt simplu o poate face pe sora lui, suferindă, să se simtă un pic mai bine.

N-o să intru în chei interpretative ori stuff, că n-am stare. Dar spun răspicat că am citit cartea asta greu. Am început-o în avion, gândindu-mă că e o lectură facilă, dar am abandonat-o repede pentru pliantele de sub scaune. Erau mai ok. După ce am terminat-o, m-am gândit că poate n-am ştiut cum trebuie citită. Pentru că Salinger nu merită expediat în 2-3 cuvinte. Şi poate că a scris o carte bună, cu care eu n-am rezonat. Mai ales că el e forever young. Ceea ce mă duce la o singură concluzie: oi fi eu prea bătrân.

(J.D. Salinger, Franny şi Zooey, 223 p., ed. Polirom, 2011, trad. de Mihaela Dumitrescu)

Anunțuri
Comentarii
  1. asdf spune:

    Mi-ar fi placut sa scrii o recenzie mai bogata si sa-mi amintesc mai bine povestea si sa scriu un comentariu mai elocvent, dar asta e… Am impresia ca Grasana e cumva D-zeu. Ca parca Zooey zicea la un moment dat ceva de genul ca ar trebui sa joace ca si cand ar privi-o D-zeu. Sau poate ma insel. In orice caz era faza aia cu Iisus care „e in fiecare dintre noi” si daca Iisus ar avea o comportare exemplara raportandu-se permanent la D-zeu, atunci daca ar fi sa facem o analogie, Grasana ar fi D-zeu. Cred ca tema centrala a cartii este tocmai „comportarea exemplara”. Mai simplu: problema sensului vietii. Iar starea lui Francis (am scris bine?) nu cred ca e cauzata de felul in care se raporteaza cineva la arta. Ci de ignoranta oamenilor fata de (un) sens(ul) (mai) bun. Zooey practic ii spune ca n-ar trebui sa se gandeasca asa mult la cat de rai sunt oamenii ci cum ar trebui sa devina ea mai buna. Iar despre Zooey nu cred ca ar fi tocmai adecvat sa spunem ca era teribilist si nici ca-si trata mama cu superioritate. Era „their thing”. 🙂

  2. dragos c spune:

    mda, si mie mi s-a parut la fel, si mi-am cam luat-o cand am afirmat asta pe blog. aici: http://chestiilivresti.blogspot.com/2008/08/salinger.html
    dar mi-am revenit cu dulgheri, inaltati grinda.

  3. asdf spune:

    Pai, ai meritat-o.

  4. danboeriu spune:

    @ dragos c: nu ştiam de postarea aceea a ta. constat că eşti chiar mai curajos decât mine în aprecieri. 🙂 io cred, sincer, că probabil a fost o vreme în care să „prizezi” salinger era de bonton, iar chestiunea asta s-a perpetuat sub forma nasoală a unui clişeu de gen „cum să nu-ţi placă x?! e inadmisibil!”. adică un fel de snobism light.
    de ce zic asta? am văzut, de exemplu, că ai răbdare pe blogul tău cu cei care-ţi spun că lor le-a plăcut „franny şi zooey”, dar niciunul n-a prea putut să explice DE CE. la ei, pesemne, e un fel de axiomă: TREBUIE să-ţi placă. dacă întrebi motivele, o să-ţi spună că eşti incult. şi cu asta se încheie argumentarea lor.

    @ asdf: îţi respectăm opinia, să ştii, nu dăm cu roşii stricate în tine. 🙂

  5. asdf spune:

    Si ce vrei sa spui cu asta?

    • danboeriu spune:

      că mi s-a părut că ne iei cumva „de sus” pe mine şi pe dragos c, pentru că, se pare, n-am priceput prea bine cum e treaba cu franny şi zooey. şi eu ziceam că noi nu ţinem neapărat să împărtăşim ideea altora despre cartea asta. nu te punem la stâlpul infamiei doar pentru că nu avem aceeaşi opinie despre un roman / o povestire.

      • asdf spune:

        N-ai niciun motiv sa crezi ca te-am luat „de sus” sau ca as fi avut impresia ca arunca cineva cu ceva dupa mine. Nici pe Dragos nu-l subestimez, dar comentariul ala al lui referitor la F. si Z. e foarte superficial.

      • danboeriu spune:

        era doar un mod de-a spune, mai glumeţ. că nu ne place să sătm sobri tătă ziua. 🙂

        iar dragos o fi fost superficial în postarea lui despre carte tocmai din motivul ăsta: că i s-a părut că povestirile lui salinger erau superficiale şi somehow overrrated.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s