Salată de crudităţi

Posted: 2011/06/26 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

Asta a fost o lectură de-o zi, de câteva ore actually, şi titlul dat postării mele tocmai din asta derivă: e un roman uşurel, fără mari pretenţii. Şi devin, cu această ocazie, oficial mirat de opera lui Philip Roth, autor care fie scrie nişte cărţi foarte bine structurate şi construite, fie (pare că din plictiseală sau, probabil, pentru a onora nişte obligaţii contractuale) publică nişte romane care ar putea lesne primi încadrare la „nuvele”. Nici lungi, nici adânci, nici ridicând mari probleme existenţiale. Cărţi călduţe.

Simon Axler, personajul principal al romanului Umilirea, este un actor de teatru în vârstă de 65 de ani, aflat la finalul carierei, nu pentru că n-ar mai fi solicitat să joace, ci pentru că simte că l-a părăsit muza, so to speak. Nu se mai simte în stare să dăruiască ceva, se simte incapabil să transmită emoţie, să intre în pielea personajelor, să le facă credibile. Cade într-o depresie adâncă, este internat la psihiatrie timp de 26 de zile, după care, vindecat, însă în continuare incapabil să-şi facă meseria, se „încurcă” cu Pegeen, fiica în vârstă de 40 de ani a unor colegi de teatru, care tocmai ieşise dintr-o relaţie lesbiană. Relaţia lor se construieşte treptat, bivalent, având motivaţii diferite: dacă Simon vede în această nouă poveste o metodă de a compensa în viaţa de zi cu zi lipsurile profesionale (găsindu-şi, crede el, rostul în dăruirea totală în această nouă iubire), Pegeen „anexează” relaţia unui şir ciudat de legături amoroase, căutând diversitatea însă, în subsidiar, sperând că această nouă etapă a vieţii ei va constitui revenirea la normalitate. După o scurtă perioadă intensă, în care Simon chiar decide că vrea să aibă un copil cu ea (nemaiajungând să-i comunice această hotărâre), Pegeen rupe relaţia, după ce o pigmentaseră inclusiv cu un threeesome, în compania unei necunoscute agăţate într-un bar. Of. Simon rămâne din nou singur şi-şi regizează moartea, pe care şi-o doreşte atât de mult, încât momentul în care sinuciderea chiar are loc, el şi-o închipuie ca pe o onorabilă (şi convingătoare) ieşire din scenă. Eliberarea prin moarte îi oferă, aşadar, posibilitatea de a-şi juca propriul rol, în cea mai tulburătoare piesă – viaţa lui.

Şi cam atât. Cărticica se citeşte repede. Autorul e succint, având strategia unui regizor de scenă care nu se pierde, iniţial, în prea multe amănunte. Schiţează doar cadrul general al acţiunii. Personajele intră şi ies urmând nişte indicaţii precise. Din această cauză, romanul pare fragil, nestructurat şi expeditiv. Merge pentru o sâmbătă după-amiază cu vreme tulbure.

(Philip Roth, Umilirea, 192 p., ed. Polirom, 2010, trad. de Ana.Maria Lişman)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s