Galeria giganţilor

Posted: 2011/06/13 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

M-a cuprins subit patriotismul local! Am intrat în librărie cu gândul să cumpăr o carte de o frivolitate uriaşă (nu vă voi spune despre ce volum e vorba, că m-am înspăimântat şi eu de ce intenţii livreşti aveam), pentru că încercam să-mi ostoiesc lehamitea prin scufundarea într-un volum fără prea mari pretenţii. Numai că, la mine, NICIODATĂ socoteala de-acasă nu coincide cu aia din târg. Aşa că nu mi-am mai luat cartea aceea, ci Franny şi Zooey a lui Salinger şi Dresură de lei, cartea de interviuri a orădencei Ioana Revnic.

Despre Ioana Revnic am aflat citindu-l pe Alex Ştefănescu. Criticul părea entuziasmat de femeia „blondă, frumoasă şi inteligentă”. Mi-am zis că o astfel de ofertă nu se refuză niciodată şi astfel am ajuns să cumpăr volumul despre care vă vorbesc.

Câteva remarci: apreciez stilul elegant, serios-ludic şi subtil iscoditor pe care-l foloseşte autoarea în intervievarea scriitorilor. Ioana Revnic nu se dă bătută prea uşor, chiar dacă mimează candoarea şi se aşază în postura intervievatorului umil, care se mulţumeşte şi cu fărâmituri. Ingeniozitatea de a scoate din persoana intervievată esenţa – fără a-i da acesteia impresia că i s-a dezgolit, indecent, trecutul – este de o rară precizie şi acurateţe. Ioana Revnic ştie  cum să jongleze cu obsesiile autorilor, ce butoane merită apăsate şi cum să continue, interogativ, un răspuns ce părea definitiv. Iar lucrurile astea se pot realiza doar printr-o temeinică ante-documentare şi printr-o înaltă conştiinţă (nu spun vorbe mari) a lucrului bine făcut. N-am niciun dubiu, de altfel, că Ioana Revnic face această meserie cu pasiune adevărată.

Dincolo de întrebarea inteligentă vine, evident, şi răspunsul de dincolo de masă. Scriitorii interogaţi au, fiecare, culoarea lui, parfumul lui şi, îndrăznesc să spun, infatuarea lui. Pentru mine, unele interviuri n-au constituit nicio surpriză: ştiam, de pildă, că Alex Ştefănescu e cordial, deschis şi uşor frivol; ştiam, de asemenea, că rareori inteligenţa, intransigenţa morală şi bunul simţ au făcut casă mai bună decât în modul exemplar în care Ana Blandiana îşi organizează viaţa şi îşi structurează profilul intelectual; ştiam, din păcate, despre orgoliul uriaş (şi penibil, după mintea mea) al unui Nicolae Breban, scriitor orbit de misiunea sa şi exersând un greţos cult al propriei personalităţi; mi-au plăcut, de altfel, şi bonomia oarecum stânjenită a lui Buzura, eleganţa oratorică a lui Emil Hurezeanu şi a Ioanei Pârvulescu, ingeniozitatea bine temperată (sic!) a lui Mircea Horia Simionescu. Nu mi-au plăcut rigoarea sterilă a lui Eugen Simion (care pare să-şi ascundă preferinţele personale folosind camuflajul uşor ipocrit al „autonomiei esteticului”) şi nici, repet, aroganţa juvenilă a lui Breban. Dar astea-s chestiuni de gust personal. Mi le asum.

Aş mai spune că (şi nu vreau să fiu înţeles greşit) n-am priceput rostul părţii finale a volumului, unde Ioana Revnic prezintă patru autori cărora fie n-a mai apucat, fie n-a reuşit să le smulgă răspunsurile aşteptate. Autoarea ne împărtăşeşte, darnică, întrebările care urmau să fie puse lui Valeriu Anania, Mircea Dinescu, Grigore Vieru şi Eugen Negrici. Inteligente, ingenioase, empatice. Dar nu le-am priceput rostul. Ce voiau să arate? Iscusinţa autoarei de a interoga personalităţi publice? Asta o ştiam din paginile anterioare. Voiau să sugereze „neseriozitatea” unor scriitori (Eugen Negrici nu-i răspunde mailului cu întrebări)? Beats me…

Şi pentru că partea asta finală n-am înţeles-o, mă opresc aici. Vă zic, aşadar, că Ioana Revnic a croit o carte frumoasă, demnă de luat în seamă, care poate deveni un reper în creionarea unui stil al jurnalismului cultural. Ioana Revnic nu e doar o fată cu reportofon. Îţi trebuie curaj, talent, o cultură solidă, răbdare şi o imensă dragoste de literatură ca să poţi face ce a făcut ea cu această dresură de lei. După ce le-a îmblânzit, felinele s-au retras, docile, în culcuşurile lor, lăsându-ne pe noi să privim, în toată desfăşurarea lui de forţe,  spectacolul literaturii.  Sub bagheta inconfundabilă a maestrei de ceremonii, fireşte.

(Ioana Revnic, Dresură de lei, 328 p., ed. Curtea Veche, 2011)

Comentarii
  1. Sebastian spune:

    Mă aşteptam să scrii despre F şi Z. <:(

  2. danboeriu spune:

    Dar de unde stii tu ca asta citesc eu acum?

  3. Sebastian spune:

    Nu ştiu. Am presupus c-ai citit-o pt. că ai menţionat c-ai cumpărat-o. Mişto dacă o citeşti acum pt. că o să scrii despre ea, nu?

    • danboeriu spune:

      da, ai dreptate. uitasem că am scris (în textul meu de mai sus) despre faptul că i-am cumpărat pe franny şi zooey.🙂 scuze. voi scrie şi despre ei, la timpul cuvenit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s