Arhivă pentru 2011/02/07

Am primit şi eu o leapşă, de data aceasta de la Tomata cu scufiţă. De obicei nu răspund la astfel de mesaje însă astăzi am zis să fiu mai bun (da, cam cum ar fi trebuit să fim cu toţii de Crăciun, cică) şi să-i dau curs. Nu pot, totuşi, să fac rabat de la răutatea mea funciară şi, deci, leapşa se va opri aici, pentru că eu n-o voi da mai departe. 😛

1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât pentru lectură?

Nu pot să nu mă amuz şi să nu văd substratul kinky al întrebării. 🙂 Ok, trecem peste. Da, am folosit-o şi la altceva; de exemplu, la înteţirea focului (nu, n-am rupt-o şi n-am aruncat-o în flăcări, ci am agitat-o deasupra, ca să fac un pic de vânt); sau la alungarea unei muşte; sau la susţinerea unui pat mai şubred sau care nu mai rezista asaltului (aici mergeau cel mai bine cărţile de medicină ale lui taică-meu: groase, grele, cu coperte tari, neprietenoase sau, când eram în facultate, cărţile mele de drept); sau la a da în cap unei persoane care mă enerva (it happened!). Uite câte motive care să vă susţină ideea că o carte e, într-adevăr, un obiect util!

2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?

Nu, asta nu. Am un fel de aroganţă a selectării autorilor pe care-i citesc. Nu ascult de nimeni şi de nimic. Totuşi, sunt foarte bucuros când primesc cărţi. Şi le şi citesc. De aceea, atunci când Ioana mi-a cumpărat „Luna şi doi bani jumate” a lui Somerset Maugham, am citit-o imediat.

3. Aţi avut vreodată prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?

Da. Şi majoritatea nici nu mi-au trecut. Dintre cele care mi-au trecut se numără aceea privind-o pe Ana Blandiana, pe care nu voiam s-o citesc din cauza ignorantei receptări publice a ei (ştiţi voi, ideea că a scris numai poezii pentru copii, cu motani, cu furnici, cu ursuleţi). Odată ce am citit „Sertarul cu aplauze”, lucrurile s-au schimbat radical. Alte prejudecăţi? Mda, nu cred că romanele SF sunt, într-adevăr, literatură (Mircea o să mă omoare pentru c-am zis asta); n-aş putea citi nici ceea ce se cheamă „literatură motivaţională” (bleah!) sau chick-lit (deşi mă uit la „Sex & the City”). Ah, da, să nu uit cărţile alea gen „Mărturiile unui spion KGB” sau „Amintiri din CIA” and stuff, care mi se par făcute pentru maturi care încă mai cred în basme cu James Bond… Ajunge, nu mai zic, că pe urmă o să spuneţi că mie nu-mi place nimic. 🙂