O damă bine

Posted: 2010/11/28 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

… din popor, care reuşeşte, în sfârşit, să-l facă pe celebrul Pretextat Tach, scriitor nobelizat, să vorbească despre trecutul lui şi despre motivele care l-au împins în mizantropia sa, ajunsă deja proverbială. Cam ăsta e subiectul acestui roman.

Mi-e greu să-l numesc roman, pentru că nu e decât o suită de dialoguri. Dar e o lectură plăcută pentru o duminică dimineaţă, în care pacră toate lâncezesc. te mai scoate din amorţire.

N-am prea mare încredere în talentul scriitoarei Amélie Nothomb. Citesc stupefiat că „scoate” câte un roman în fiecare an. Genul ăsta de dozare inginerească a talentului mi se pare prea lucrativă ca s-o pot lua în serios. Cu toate astea, nu pot să neg că măcar unele dintre cărţile ei îţi pot provoca momente de „uitare-de-sine”, la care toţi tânjim din când în când (să nu-ndrăzniţi să combateţi ideea asta, că n-aveţi cum!). Am citit şi „Cosmetica duşmanului” (care mi-a plăcut mai mult decât „Igiena asasinului”, cartea de faţă), şi „Antichrista” (şocantă doar prin titlu, că-n rest…).

„Igiena asasinului” prezintă, aşa cum am spus mai sus, dialogul dintre bătrânul scriitor arogant, meschin şi funciarmente nepoliticos, aflat cu doar 2 luni înainte de moarte, cu câţiva jurnalişti dornici de a-i smulge autorului un ultim şi genial interviu. Date fiind elocinţa şi refuzul de a vorbi cu oameni care-i sunt inferiori, toate demersurile ziariştilor eşuează. Cel puţin până în momentul în care, aidoma basmelor în care prâslea reuşeşte să-l dovedească pe zmeu, pragul casei îi este călcat de o tânără jurnalistă care pare să-şi fi făcut temeinic temele în ceea ce-l priveşte pe Pretextat. De aici începe, de fapt, acţiunea cărţii. Discuţia dintre cei doi capătă conotaţii adânci, creşte în intensitate, e presărată cu injurii, cu rugăminţi, cu schimbări brutale de rol şi de forţă. Secretul teribil al scriitorului (un asasinat justificat prin dorinţa de a-i dărui prietenei lui, care se întâmplă să-i fie şi verişoară, darul eternităţii şi al încremenirii într-un decor paradisiac) se dezvăluie treptat, într-un bine calculat dozaj al intensităţii. Nu voi dezvălui nici conţinutul discuţiilor (care fac dese trimiteri la divinitate, la rostul existenţei, dar şi la literatură şi la autorii ei), nici finalul în care dialogul devine un simplu monolog al celui mai puternic.

În ceea ce priveşte stilul… Hmm. Fiind vorba de o carte construită pe scheletul unui dialog spumos, farmecul ei derivă mai degrabă din puterea de convingere a personajelor (unul împotriva celuilalt) decât din brodarea indirectă a autorului care doar consemnează faptele. Pare că urmăreşti un meci de tenis, mutându-ţi privirea sacadat, dintr-o parte într-alta a terenului, curios de intensitatea replicii adversarului. Adică aici avem verb, nu adjectiv.

Nu e o carte mare, evident. E doar o plăcută metodă de a pierde timpul de duminică dimineaţa cu un pic de folos. Şi lucrul ăsta chiar că nu-i de lepădat. Mai ales că eu sunt un maestru al pierderii timpului fără niciun folos, de cele mai multe ori. 🙂

(Amélie Nothomb, Igiena asasinului, 202 p., ed. Polirom, 2009, trad. de Giuliano Sfichi)

Anunțuri
Comentarii
  1. Maya spune:

    Parca” ne-am vorbit in carti” :))
    tocmai ce-am citit doua carti de-ale ei „Sabotaj din iubire”(care mi s-a parut marcata de mult prea multa violenta pentru gustul meu livresc 😀 ) si „Antichrista”(asta da, mi-a placut , cel putin descrie o situatie pe care se prea poate sa o intalnesti si in real)

  2. Antichrista am citit-o si eu. Si am citit si Dictionar Robert de nume proprii, care parca a fost mai rasarita decat Antichrista. Nici eu nu consider ca Amelie Nothomb e o scriitoare cu S, dar macar nu m-a facut sa spun ca mi-am pierdut timpul cu cartile ei. Cum a facut-o Hemingway, de ex.

  3. Monica Tarţa spune:

    Am început Amelie Nothomb cu Dictionar Robert de nume proprii şi apoi nu m-am oprit până nu i-am citit toate cărţile pe care le-am găsit la bibliotecă 🙂

  4. danboeriu spune:

    @ maya
    nu ne-am vorbit în cărţi, c-ar fi prea simplu. 🙂 cred că am dat iama în cărţi şi ne-am întâlnit la acelaşi colţ al bibliotecii!

    @ tomata cu scufiţă
    ţi-ai pierdut timpul cu hemingway? hmmm, cred că eşti prima persoană pe care o aud spunând lucrul ăsta. bine, contează şi ce anume ai citit. că mie, unul, „bătrânul şi marea” mi-a plăcut, dar nu ştiu dacă toate romanele lui au ritmul şi mirosul ăla de nisip şi de scoici… 🙂 iar în ceea ce-o priveşte pe nothomb, ai dreptate: nu e o mare scriitoare, dar îţi poate oferi momente plăcute. ceea ce nu e de ici, de colo.

    @ monica tarţa
    şi nu ţi s-a părut că există un „ceva” care face ca toate cărţile autoarei să sufere cam de aceleaşi vicii?

  5. Am terminat Adio, arme zilele trecute si am fost de-a dreptul suparata pe el. nu mi-a placut deloc, da’ deloc. am scris putin despre ea, fara a putea numi postul respectiv o recenzie pentru ca n-am povestit nimic despre subiect, doar despre cat de mult m-am incapatanat sa o citesc. batranul si marea a fost un pic mai ok, desi nu pot spune ca mi-a placut nu stiu cat nici aia. poate ii mai dau o sansa cu Pentru cine bat clopotele, desi nu ma prea atrage ideea dupa dezamagirea asta… 😦

    • danboeriu spune:

      da, am văzut ulterior postarea ta legată de hemingway. na, ce să zic? cred că ar trebui să nu-l mai citeşti deloc, dacă nu-ţi place. că vieţile e scurte şi autori faini mai îs, căcălău! 🙂

  6. […] ceea ce mie mi se pare mare lucru. Întâlnindu-mă zilele trecute cu Amelie Nothomb pe un blog, mi-am dat seama că şi Coelho e cam la fel ca ea. Mă rog, ea e o maşină de scris romane, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s