La aniversară

Posted: 2010/10/19 in Uncategorized

Astăzi, 19.10.2010, acest blog împlineşte un an. Poate n-o să mă creadă multă lume când spun că n-am intenţionat ca acest eveniment să coincidă cu a o suta carte pe care am citit-o de când scriu aici. Aşadar, după un an de bloggerit şi 100 de cărţi citite şi comentate, e vremea unui scurt bilanţ.

Voiam ca postarea asta să fie ceva mai veselă. Nu e. Dar asta n-are deloc legătură cu plăcerile pe care mi le provoacă blogul. E o chestiune colaterală, pe marginea căreia n-am să brodez.

Deci, momentul de sinceritate 1: a fost mai mare decât 100 numărul cărţilor pe care le-am citit. Nu cu mult mai multe, pentru că nu mi-ar fi permis timpul. Însă despre unele romane pur şi simplu n-am avut ce să scriu. Şi m-am mirat. N-am putut, de exemplu, să scriu nici măcar o impresie despre Saul Bellow şi „Iarna decanului”. Nu mi-a plăcut deloc, deşi toate premisele o arătau. Subiectul mă pasionase (mizeria cotidiană comunistă în România), scriitura era în regulă (autorul e nobelizat, ce dracu’…), însă nu m-a mişcat absolut deloc. N-am avut putere nici măcar să „desfiinţez” cartea. Era inutil. Mă gândeam că n-am putut intra în atmosferă, că nu m-am pliat cum trebuie pe subiect etc. Adică mi-am transferat în totalitate vina de a nu-mi fi plăcut Saul Bellow. Din respect pentru cei care-l gustă, evident. După aceea, a mai fost o carte pe care am luat-o doar pentru că mă intrigase. Era „Sextingul” Loredanei Groza. Pfuuu… De departe cea mai proastă carte pe care am citit-o vreodată. Poate oricând sta la loc de cinste în topul celor mai jalnice încercări scriitoriceşti. Vă daţi seama că nici despre cartea asta n-am putut scrie nimic. Ce era să scriu? Că Loredana îi explică fetiţei ei că, atunci când se fac copiii, tati îi dă lui mami un sos special, ca la McDonald’s? Naaah… Nu se poate. Totul are o limită. Mai ales eu! 🙂

Momentul de sinceritate 2: sunt de acord că lista celor 100 cu care se încheie acest prim an de blogăreală despre cărţi e oarecum ciudată. Am renunţat, cel puţin în anul care a trecut, la cărţile mari, la „bulevardele” literaturii. Nu-mi stă mereu în fire lucrul ăsta. Mai am mulţi clasici de devorat şi nu mă voi feri de ei în viitor. Nu vreau să spun, prin asta, că mă angajez să-i citesc pe X şi pe Y. Pentru că singurul criteriu al lecturii este, la mine, plăcerea. Spuneţi-mi hedonist, dacă vreţi, dar cititul e, în cazul meu, aşa cum am spus-o şi cu alte ocazii, singurul viciu mărturisibil.

Momentul de sinceritate 3: Nu vă promit nimic pe mai departe. Nu ştiu dac-o să vă placă ce voi citi de-acum încolo, nu ştiu dacă veţi fi dezamăgiţi sau nu. Contează prea puţin. Dacă unul sau doi oameni se simt mânaţi către o carte ca urmare a ceea ce scriu eu aici, sunt deja mulţumit. Blogul şi-a atins scopul. Nu vreau să dau indicaţii la tăt cartieru’.

Momentul de sinceritate 4: pe parcursul ultimului an, blogul ăsta mi-a făcut bine. Şi, din nou, nu voi intra în detalii. Pot să spun doar că am cunoscut mai bine nişte oameni pe care-i apreciam oricum, că am primit semnale pozitive de la persoane cu care nu credeam vreodată că voi ajunge să vorbesc face-to-face, că am fost cooptat în nişte proiecte care m-au onorat şi că nu vreau să mă opresc. Cel puţin deocamdată.

Hai, că v-am ameţit deja. Şi mai am şi alte treburi pe lângă lauda de sine.

La mulţi ani, blogule!

Anunțuri
Comentarii
  1. La mulţi ani blogului şi stăpânului lui! Ţine-o tot aşa, calcă-n continuare cu carte pe carte, că bine-o faci! Cheers! 🙂

  2. La multi ani blogului si felicitari pentru verticalitate in opinii!

  3. Nora spune:

    Te felicit Danut!!! Un blog de top!
    Apropo de „momentul de sinceritate 3”, in ceea ce ma priveste, blogul tau isi atinge scopul cu brio 🙂 datorita tie am descoperit-o pe Iris Murdoch. Thanks!

  4. danboeriu spune:

    @ mofturi de ochelarist
    mulţumesc!

    @ nora
    mersi! dacă iris murdoch te-a vrăjit măcar pe jumate din cât m-a înnebunit pe mine, eşti un om câştigat! 🙂

  5. Maya spune:

    Felicitari! te citesc cu placere.

  6. dragos c spune:

    pai la multi ani atunci!

  7. als spune:

    la multi ani & multe pagini bune

  8. La multi anisori blogului. 🙂
    Il urmaresc din reader, dar nu prea comentez pentru ca de multe ori cartile nu sunt genul meu si eu oricum am un obicei prost de a nu citi recenziile inainte de a citi cartile.

    Dar imi place cum scrii si iti doresc spor la citit si la scris si la cat mai multe proiecte in lumea asta literara. 🙂

  9. lolablau spune:

    la multi ani blogului, multe realizari si multe carti bune citite( anul asta si mai multe si mai bune)! si eu mai intru aici ca sa citesc despre carti, felicitari.

  10. redsky2010 spune:

    la multi ani blogului si tie de asemeni!
    eu acum descopar banatatile de pe aici si ca lecturi sunt usor superficiala. imi place sa testez lucruri si genuri noi, dar cand obosesc, citesc usurel.
    de multe ori intrand in librarie m-a coplesit multitudinea cartilor si desi spicuiam cateva fragmente sau citeam pe coperta, ajungand acasa uneori eram dezamagita. cu ajutorul tau, sper sa fac alegeri mai bune.

  11. danboeriu spune:

    @ lolablau & redsky2010
    vă mulţumesc!

  12. idsabau spune:

    100 de carti intr-un an – asta inseamna 0,27 carti pe zi :)) Felicitari pt. rabdare, eu nu o mai am. Apropos, ai citit „Umili si obiditi” (Dostoievski)? Daca da, poate faci o recenzie, ar fi interesant. Daca nu, astept prezentarea pe viitor 🙂

  13. murdoc spune:

    uau, faza cu „atunci când se fac copiii, tati îi dă lui mami un sos special, ca la McDonald’s” e geniala.

    [fucking] brilliant.

    serios, dude, tu ar trebui sa notezi chestii d’astea intr’un carnetzel special, moleskine.

  14. hoio spune:

    salut! mi-a adus aminte oana de blog / ref aniversara, keep walking! probabil cel mai anost lucru pe care pot sa-l fac e sa-ti recomand o carte – J.Hasek – Serata abstinetilor sau… m-a facut sa rad in cvasihohote, citind-o intr-o cafenea. cheers!

    • danboeriu spune:

      hasek? ne-om mai gândi, da’ dacă zici că te-o apucat râsul isteric prin cafenele (aşa cum mi s-a întâmplat mie cu sorin stoica), probabil că vom marşa pe idee… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s