Lecţii de iubit

Posted: 2010/10/02 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Sau poate că n-am ales bine titlul, că nu-s chiar „lecţii”, ci mai degrabă o radiografie corectă a unei relaţii oarecare de iubire, de aici şi de oriunde.

Alain de Botton are o scriitură ciudată. Nu ştii exact unde să-l încadrezi. De multe ori, în timp ce citeam aceste „Eseuri de îndrăgostit” mi se părea că am în faţă nişte colaje din revistele pentru femei. Şi asta pentru că stilul e accesibil (nu cade în facil, totuşi), direct, fără zorzoane. Chiar şi în momentele în care autorul ne povesteşte despre conceptul de frumuseţe la Platon (care credea într-o „canonizare” a standardelor estetice, pornind de la teoria simteriei formelor, mă rog, prea lungă discuţia ca s-o inserez aici, ştiţi voi la ce mă refer) ori despre alte lucruri care, la prima vedere, n-au prea multe de-a face cu simpla iubire, scriitura e naturală, curge, umple cu graţie golurile lăsate de întrebările nerostite ale cititorului curios.

Da, sunt de acord că Alain de Botton scrie inteligent. Numai că, din punctul meu de vedere, lucrul ăsta nu e suficient ca o carte să fie bună. De aceea, „Eseurile de îndrăgostit” nu constituie, după capul meu, literatură în adevăratul sens al cuvântului. Capitolele par să facă parte dintr-o tentativă de literatură motivaţională, nimic mai mult. Sigur că povestea are farmec şi o anume candoare, dar, repet, parcă nu e suficient.

Naratorul se îndrăgosteşte, în avion, de Chloe, cu care va trăi o frumoasă poveste. Ceea ce atrage la această carte e modul extraordinar de… „aplicat”, că nu ştiu să-i zic altfel, în care personajul-narator îşi descrie stările. Orice om de pe lumea asta care a trecut prin chinurile îndrăgostelii se va regăsi cu o foarte mare uşurinţă (şi cu un acut sentiment al confortului izvorât din similitudinea poveştii narate cu cea proprie) în descrieriel scurte, succinte, dar cu „miez”, ale lui de Botton. Cu minuţiozitate aproape academică sunt descrişi fiorii care te cuprind când ştii că eşti pe punctul de a te culca pentru prima oară cu persoana care ţi-a căzut cu tronc. Stângăciile inerente actului în sine, faptul că-ţi mai amorţeşte un picior într-o poziţie ciudată, mustrările pe care le ai pentru că te gândeşti că nu faci ceva bine (deşi, pentru că iubirea e ideală, lucrurile ar trebui să meargă ca unse – nu vă gândiţi la tâmpenii, vă rog!), toate acestea sunt fapte despre care poţi zice, la oricare pagină, been there, done that! Şi ai mai bifat un capitol!

Mda, pe de altă parte nu mă regăsesc în postura sinucigaşului ratat (care ia 20 de pastile de vitamina c, crezând că e vorba de nişte somnifere puternice) ori în aceea a singuraticului care-şi ia, de Crăciun, o cameră la hotel, pentru că Chloe a lui s-a culcat cu un amic de-al său, Will. Povestea de dragoste are, evident, şi un final. Datorat trădării. Ei, aici deja nu mă mai regăsesc… Şi sper să nici nu mă-ntâlnesc cu aşa ceva. Chloe îl înşală pe autor, cei doi se despart, personajul nostru e în pragul disperării (după cum am arătat mai sus), însă treptat îşi revine şi, la finalul cărţii, aflăm că dragostea-i surâde din nou. Sau îi zâmbeşte dintr-un colţ. Şi că o cheamă Rachel. End of story.

E o carte drăguţă, presărată cu trimiteri docte la politică şi filosofie, dar nu e ceva după care să mă dau în vânt. O lectură agreabilă, dar cam atât. Partea frumoasă e , aşa cum am spus, faptul că te regăseşti în multe dintre ipostazele descrise. Dar asta nu înseamnă aproape nimic, cu excepţia faptului că sentimentele omeneşti nu au într-o asemenea măsură amprenta originalităţii pe cât îşi închipuie posesorii lor. Şi că întotdeauna există cel puţin două faţete ale aceluiaşi lucru. Depinde din ce parte priveşti, vorba unui banc vulgar, care nici nu-mi e pe plac, de altfel. Ah, da, ca în cazul iepurelui-raţă al lui Wittgenstein (desen care se află în carte pentru a sublinia perspectivele diferite pe care le poate înfăţişa acelaşi subiect)! Iată! Voi ce vedeţi în imaginea de mai jos?

(Alain de Botton, Eseuri de îndrăgostit, 244 p., ed. Humanitas, 2003, trad. de Oana Cristescu)

Anunțuri
Comentarii
  1. voroncas spune:

    si eu am senzatia ca alain de botton, la cat de cultivat si inteligent e, ar putea sa scoata mai mult – si literar, si eseistic.
    totusi, „eseuri de indragostit” (citita acu cativa ani buni) e peste „sex, shopping & un roman” (da, strategii facile, de tip cosmopolitan & co.) sau „consolarile filozofiei” (aia da scriere motivational-frivola. nici macar de popularizare n-as putea-o numi).

  2. als spune:

    n-ati citit ce tbuia 😛
    recomandarile mele ar fi ‘arhitectura fericirii’ (aparuta, deci, si in romaneste), ‘how proust can change your life’, ‘kiss & tell’ (excelenta parodie/pastisa a genului biografic, cu poze/desene cu tot!), ‘status anxiety’, ‘the pleasures & sorrows of work’…
    ps ‘eseurile de indragostit’ nu e tocmai rea – e numai buna de citit pe avion 😉

    • danboeriu spune:

      se pare că eu tot aşa păţesc. cred că i-am distrus şi pe francoise sagan, şi pe pascal quignard prin alegerile proaste. 🙂
      mulţumesc pentru recomandări!

  3. als spune:


    (k tot zicea voroncas – mai sus – k ‘the consolations of philosophy’ e o scriere ‘motivational-frivola’… poate varianta video (= mult condensata) sa functioneze k un ‘promo’ ;P)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s