Butterfly effect

Posted: 2010/08/31 in cu cartea pe carte călcând

Aproape nu mai are rost să dau numele autoarei, într-atât v-aţi obişnuit deja cu ea pe blogul ăsta.

„Maşina de iubit, cea sacră şi profană” este un roman rotund din punctul de vedere al construcţiei. Nimic spectaculos până aici, mai ales dacă ne gândim că majoritatea romanelor lui Iris Murdoch sunt astfel de exemple de arhitectură romanistică. Ceea ce surprinde aici este, iarăşi, modalitatea prin care autoarea pătrunde în gândurile ascunse ale personajelor şi le confiscă trăirile, punându-le pe tavă pofticiosului cititor. Nu există un personaj central al romanului, pentru că amalgamul de relaţii amoroase, sociale ori de familie dintre protagonişti sunt atât de strânse între ele încât, pe rând, fiecare dintre ei devine punct de referinţă. În mare, vorbim despre Blaise, psihiatru, căsătorit cu banala Harriet (ale cărei bunătate şi loialitate par, deseori, mai degrabă semne de prostie decât de dragoste nedisimulată), cu care are un băiat, David, ajuns la vârsta pubertăţii. Vecinul lor este Montague Small (Monty), scriitor aflat la vârsta marilor bilanţuri, care ascunde un secret teribil în legătură cu moartea soţiei lui, Sophie (care se dovedeşte, ulterior, că l-a înşelat de nenumărate ori). Singurul căruia i se va confesa va fi enigmaticul Edgar, profesor, care a fost, pe rând, îndrăgostit şi de Sophie, şi de Harriet. Blaise are o relaţie extraconjugală cu Emily, ce datează de suficientă vreme ca să mai aibă un urmaş, în persoana lui Luca. De aici încolo, lucrurile sunt mai greu de explicat. Blaise se decide să-i spună adevărul lui Harriet şi e surprins de reacţia ei: va încerca să şi-i apropie atât pe Emily, cât şi pe Luca (pe care aproape că-l va adopta) şi să construiască un univers în care păcatul adulterului să fie iertat. Lumea pare să accepte faptul, însă relaţiile dintre ei se schimbă. Blaise se hotărăşte s-o părăsească pe Harriet şi să-şi trăiască pe mai departe zilele cu Emily, însă micul Luca se simte atât de ataşat de Harriet încât rămâne la ea. Moartea lui Harriet forţează deznodământul, acordându-le fiecăruia şansa nesperată de a-şi retrasa liniile hotărâtoare ale destinului individual. Blaise e cuprins de remuşcări dar, în acelaşi timp, se simte uşurat într-un mod vinovat; Monty se decide să părăsească oraşul şi să se stabilească în Italia, lăsându-l pe Edgar pradă celor mai negre gânduri. Edgar îl ia pe David şi se stabilesc la Oxford.

Pentru că am citit, deja, 8 romane ale celebrei scriitoare, încep să găsesc tipologii de personaje care se repetă de la carte la carte. Există şi aici personajul-sanitar, care se hrăneşte din durerile celorlalţi şi care nu poate trăi liniştit dacă nu are în preajmă un suflet pe care să-l spioneze, a cărui viaţă să încerce s-o influenţeze. Atât Pinn (legată ombilicat de Emily), cât şi Edgar (legat, la fel de puternic, de Monty) sunt oameni-cheie în destinele celor doi. Nimic din ce li se întâmplă nu le e străin. Postura de actori din umbră nu e un rol pe care l-au ales de bună voie; este însăşi raţiunea lor de a fi. Nu pot trăi în lipsa celor pe care îi însoţesc, la tot pasul. Ieşirea dintr-o astfel de buclă se face fie renegându-ţi brutal „idolul” (aşa cum face Pinn, care se împrieteneşte mai mult decât ar trebui cu Kiki, din cauza căreia Emily fusese nevoită să iasă din învăţământ), fie prin plecarea intempestivă a celui pe care l-ai servit. Două modalităţi distincte de a lupta cu o obsesie.

De ce zic „butterfly effect”? Pentru că, aşa cum se întâmplă de obicei, cursul unor vieţi distincte ia o cu totul altă întorsătură printr-un fapt care ar fi trebuit să aibă incidenţă particulară. Moartea lui Harriet, de pildă, deşi un eveniment tragic, ar fi trebuit consumată în intimitatea familiei sale, fără vreo repercusiune asupra destinelor celor care o înconjoară. Numai că măiestria lui Iris Murdoch de a despica firul în patru (nu e un sens peiorativ) şi de a te face părtaş la cele mai intime păcate ale personajelor (în care, cu un fior pe şira spinării, te regăseşti şi tu), dezvăluindu-ţi, astfel, complexitatea uriaşă a legăturilor sentimentale şi sociale de aici şi de oriunde, te convinge de realitatea şi, mai ales, de justeţea unor decizii care, la o privire exterioară, ar părea de neînţeles.

Şi aş tot vorbi… Numai că trebuie singuri s-o citiţi pe Murdoch. Trebuie, vă jur! La mine, lucrurile sunt simple: AMR 2 cărţi ale ei de citit… 😦 Adică numai două însemnări despre Murdoch şi gata. Pe urmă, am terminat-o! Asta numai dacă n-o să mă bată gândul să le iau la rând pe cele care nu sunt traduse în română şi să le citesc în original. 🙂 Who knows?

(Iris Murdoch, Maşina de iubit, cea sacră şi profană, 496 p., ed. Polirom, 2010, trad. de Virgil Stanciu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s