De ce minţim femeile

Posted: 2010/08/12 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Citisem, anterior, Ignoranţa lui Kundera. Nu mi-a provocat cine-ştie-ce mari plăceri. Şi nici despre cărticica asta nu pot să spun prea multe cuvinte. După ce am închis-o, mi-am zis „iată o carte în care nu se întâmplă nimic!”. M-am răzgândit, însă, atunci când mi-am dat seama că are de-a face mai mult cu vieţile interioare ale protagoniştilor decât cu descrierea amănunţită a unor păţanii interesante.

Chantal şi Jean-Marc sunt un cuplu căsătorit, aflat la o vârstă a nedumeririlor. Nu, nu despre copilărie e vorba, ci despre acea etapă a vieţii în care simţi nevoia să verifici pe propria piele dacă mai eşti „valid” din punct de vedere social. Cum se manifestă lucrul ăsta? Păi, ne spune Kundera, la femei vine momentul în care se plâng că nu mai întorc bărbaţii capul după ele pe stradă. De aici se nasc conflicte intense, vzibile prin roşeaţa accentuată a pielii feţei atunci când, în sfârşit, ai impresia că un bărbat te-a fixat cu privirea. În rest, linişte. Chantal trăieşte dureros drama de a nu mai fi tânără. Jean-Marc observă frământările soţiei sale şi se decide să-i trimită răvaşe, ca din partea unui anonim, în care admiraţia să fie declamată fără echivoc. Adică o minciună nevinovată şi cu intenţii onorabile. Chantal, ca orice femeie cochetă, ascunde scrisorile în sertarul cu lucruşoare intime. După o vreme, îşi dă seama că autorul misterioaselor scrisori poate fi Jean-Marc şi, luându-şi inima în dinţi, se duce la un grafolog. Când iese la iveală adevărul, Chantal decide să nu-l confrunte direct pe soţul ei, ci să-şi imagineze o plecare la Londra, pe nepusă masă. Jean-Marc recunoaşte în sinea lui că poate n-a făcut cel mai inteligent lucru şi încearcă să repare ce mai e de reparat. Surprinzător e faptul că Chantal nu se simte, în final, umilită, ci decide să-şi continue viaţa alături de soţul ei, având o grijă sporită faţă de lucrurile/persoanele care-i sunt apropiate. Un fel de capitulare sub sloganul „dacă n-ai ce-ţi place, să-ţi placă ce ai”.

Şi cam atât. Subţire, nu? Eh, în carte se mai găsesc câteva panseuri care mi-au atras atenţia. Spre pildă, Kundera ne spune la un moment dat, anticipând mica dramă a personajului feminin, că femeile nu se mulţumesc niciodată cu dragostea unui singur bărbat. Că, indiferent de sentimentele pe care un singur mascul le are faţă de ea, îi va fi întotdeauna sete de a fi admirată la un nivel mai larg, socialmente vorbind. Chiar dacă, declarativ, orice doamnă se arată consternată că un puştan a fluierat golăneşte după ea, în forul ei interior se va simţi extraordinar de măgulită. Boooon. A doua chestiune drăguţă, şi acum vorbesc serios, e definiţia pe care autorul o dă prieteniei. Ni se spune că prietenii nu sunt altceva decât nişte depozitari ai amintirilor. Carevasăzică, nu omul ţi-e drag, ci dovedirea ca reală a amintirii care vă însoţeşte pe amândoi, care vă leagă într-un mod indestructibil. Prietenia este, deci, continuitatea între ceea ce ai fost şi ceea ce eşti. Fără ea, viaţa se transformă în fragmente inconsistente de prezent, elemente disparate şi izolate. Prietenia adevărată împiedică fărâmiţarea vieţii în bucăţi inerte în care, după o vreme, nu te mai recunoşti, pentru că n-ai avut pe nimeni lângă tine care să-ţi consemneze realitatea trăirilor. Frumos.

(Milan Kundera, Identitatea, 152 p., ed. Humanitas, 2008, trad. din lb. franceză de Emanoil Marcu)

Anunțuri
Comentarii
  1. Ovidiu spune:

    Altcineva spunea ca relatiile cele mai dificile le ai cu prietenii. Pentru ca te cunosc si ii cunosti. De aceea, prietenia este, practic, cu neputinta. 🙂

  2. Adriana spune:

    Desi modul in care descrieti cartea, si mai ales ceea ce v-a trezit lectura ei, nu indeamna neaparat la a o citi 😀 (asa cum o face in cazul altor carti), totusi, intrigata suficient, am pus mina pe ea. Si ajunsa pe la jumatate, am simtit nevoia sa spun: multumesc 🙂 E ceva vreme de cand o carte mi-a placut atat de mult, ca stil, ca si continut. Astept cu nerabdare ragazul de a citi si cealalta jumatate. Si ceva imi spune ca voi incerca si alte carti ale autorului.

    • danboeriu spune:

      mă bucur că impresiile mele (înşelătoare au ba) v-au împins către carte. până la urmă, ăsta e scopul acestui blog: să-i facă pe oameni să citească. aşadar, punct ochit, punct lovit! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s