De vacanţă

Posted: 2010/07/23 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

Am auzit undeva că nu-mai-ştiu-cine are despre un altcineva o părere „dalmaţiană”, adică nici brutal neagră, dar nici extaziat-albă. Cam aşa aş putea să mă raportez şi eu la Alex Ştefănescu.

În ciuda criticilor pe care şi le-a atras odată cu publicarea Istoriei literaturii române contemporane, 1941-2000, pot să spun cu sinceritate că mie tomul respectiv mi-a plăcut foarte mult. Se poate să-mi fi plăcut pentru că eu n-am analizat-o ca pe o lucrare cu pretenţii sintetice referitoare la literatura română din cea de-a doua jumătate a secolului trecut (nici n-aveam cum, pentru că nu sunt critic literar), ci mai ales pentru că eu am socotit-o un îndrumar de lectură. Alex Ştefănescu se pricepe nemaipomenit să facă reclamă cărţilor şi autorilor care-i plac lui. E un adevărat promotor de literatură. Stilul cronicilor sale este lejer (deseori acuzat, pe nedrept, ca „neserios” şi „neprofesionist”), căutând mai degrabă să convingă decât să laude or să desfiinţeze (aşa cum îmi pare că face, spre pildă, Daniel Cristea-Enache). În fine… Mi-au plăcut şi Jurnalele secrete ale lui Alex Ştefănescu, chiar dacă pe alocuri „lunecă” înspre glumiţe care nu-mi plac în orice circumstanţe. Cât despre Cum să te ratezi ca scriitor. 250 de cărţi proaste, e un deliciu. (A scris şi Dragoş despre).

Bărbat adormit în fotoliu conţine, aşa cum îi spune şi subtitlul, întâmplări din viaţa autorului. Există în toate un ceva anume care face ca istorisirea să merite dezvăluită cititorilor. De cele mai multe ori, umorul e punctul central. E monumentală întâmplarea poliţistului care-l opreşte pe Alex Ştefănescu să-i dea flori pentru soţia acestuia din urmă (având, evident, o înţelegere prestabilită), în timp ce criticul nostru i se plânge, cu numai 5 minute înainte de eveniment, lui Gabriel Dimisianu că de la o vreme toţi poliţiştii îl opresc şi-i oferă buchete! Ni se cere să ne imaginăm figura lui Dimi în momentul în care poliţaiul îi trage pe dreapta şi săvârşeşte acest act incredibil. Sigur că există şi mici răutăţi în carte. Ni se spune, de pildă, că invitat fiind în biroul lui Octavian Paler (despre care Ştefănescu nu are o părere prea bună, neincluzându-l măcar în Istoria… sa, şi despre care spune că, din această cauză, nici nu îl mai saluta, lucru pe care nu pot să-l cred), acesta din urmă va mânca tacticos dintr-o farfurie plină vârf cu căpşune, fără a-l servi pe pofticiosul din faţa lui. Mă rog, aşa o fi fost…

Lectura e uşoară, plăcută. Însă peste tot adie aerul acela al „uşurătăţii” (nu ştiu cum să-i spun mai clar), al banalului ridicat la rang de eveniment. Alex Ştefănescu e savuros acolo unde vrea, dar e şi exagerat acolo unde n-are alte arme (într-un meci de fotbal arbitrat de… Ana Blandiana, el le cere fetelor, spre groaza lui Nicolae Manolescu, să-l aclame din tribune în felul următor: „În materie de sex / Cel mai tare e Alex!”. Aş fi dat venitul meu pe o lună să văd figura Blandianei la aceste icnete sălbatice al fetişcanelor…). Şi, judecând după faptul că-l consideră pe Paler, ca scriitor, un veleitar, în timp ce Păunescu e autor de „bulgări de aur”, parcă-mi mai scade stima. Nu într-atât, totuşi, încât să nu-l consider pe Alex Ştefănescu, şi pe mai departe, un autor care merită citit.

P.S. Nu mi-au plăcut deloc desenele din carte, chiar dacă, probabil, au fost făcute de fratele autorului (Florin Ştefănescu). Îmi aduc aminte de revistele cu rebusuri de dinainte de 1989…

(Alex. Ştefănescu, Bărbat adormit în fotoliu – întâmplări, 208 p., ed. Curtea Veche, 2010)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s