Etică, my ass!

Posted: 2010/07/12 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Nu citisem nimic scris de John Steinbeck. Mă şi gândeam, la un moment dat, să inaugurez o nouă pagină pe blog, care să se cheme „restanţe”, şi care să cuprindă luuuuunga listă de autori pe care, cel puţin până acum, nu i-am citit. N-o să-i enumăr (faptul că i-am omis până acum din lecturile mele e foarte jenant, recunosc), pentru că n-are niciun rost. Dac-o să-i citesc, o să scriu despre ei la timpul potrivit. Dacă nu, nu.

Şi tot din categoria spovedaniilor, admit că s-ar putea ca eu să fi distrus „Iarna vrajbei noastre”. Am citit-o într-un timp nepermis de lung (deh, vara, estivalu’, grătaru’ etc.) şi am mai şi citit alte cărţi între timp (despre care, of course, voi scrie). Cert e că nu m-a dat pe spate deşi, probabil, dacă aş fi citit-o altcândva, mi-ar fi plăcut.

Ethan Hawley e un tip provenind dintr-o familie cunoscută în zona în care locuieşte dar care, datorită evoluţiei lucrurilor, n-a reuşit să-şi păstreze aura de „privilegiată”. Aşa încât personajul nostru e un biet ajutor de băcan, angajat la prăvălioara imigrantului italian Marullo. E căsătorit cu Mary, are doi copii (Ellen şi Allen) şi o duce destul de greu, financiar vorbind. Ei, şi-acu’ e-acu’. Pentru că i se pare că presiunea nevăzută din partea familiei e din ce în ce mai mare, se hotărăşte să le dea-ncolo de cinste, omenie şi moralitate şi să-ncerce să facă bani mulţi, prin mijloace mai puţin ortodoxe. Pentru asta, îl implică şi pe amicul său Danny, un ratat solemn, care, oricum, nu mai avea nimic de pierdut. Ajunge să-l escrocheze chiar pe Marullo, să intre în proprietatea prăvăliei şi să devină şi proprietarul unui imobil pe care conducerea oraşului îl doreşte pentru construirea unui aeroport. Ethan devine, din omul cinstit, care nu şi-ar fi trădat în veci prinţipurile, un afacerist veros, capabil să calce în picioare totul. Semnalul de alarmă e tras abia în finalul romanului, când i se aduce la cunoştinţă că fiul său a câştigat un concurs şcolar prin fraudă. Mai exact, prin copierea neruşinată (încă de pe atunci exista moda copy-paste, chiar şi fără calculator!) a unor pasaje din discursuri ale notabilităţilor, pe care le-a inserat, fără a numi sursa, într-o lucrare proprie. Ethan e surprins atunci de faptul că nu regăseşte propriile remuşcări în atiutudinea sfidătoare şi agresivă a fiului său. O nouă eră se deschide aşadar. America, etica e for stupid people… 

Satira e mult prea subtilă pentru a putea fi asimilată. Drept dovadă, nu cred că vreun om s-a împuşcat în cap pentru că s-ar fi regăsit în substratul moralizator al romanului lui Steinbeck. E drept că Ethan Hawley e un arhetip şi că, la urma urmei, povestea se constituie într-o pildă cu pretenţii de avertizare. Cred, însă, că şi-a ratat ţinta. America n-are remuşcări. Aţi auzit-o vreodată recunoscându-şi erorile? Naaaah…

(John Steinbeck, Iarna vrajbei noastre, 420 p., ed. Polirom, 2010, trad. de Mihu Dragomir şi Tatiana Maliţa)

Anunțuri
Comentarii
  1. dragos c spune:

    eu am citit demult steinbeck (la rasarit de eden), mi se pare pueril (bine versus rau) – asa cum tie ti se pare pynchon prea ermetic 🙂

    cred ca e bun pt adolescenti.

  2. danboeriu spune:

    cam aşa zic şi eu. steinbeck e un autor „corect” şi-atât. mă mir c-a luat nobelul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s