Destinatarul mut

Posted: 2010/07/05 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Ar fi multe lucruri de spus despre cartea aceasta. Numai că, aşa cum mi se întâmplă de obicei, nu ştiu cu ce să încep şi, cu siguranţă, nu ştiu cum voi încheia această însemnare. Îmi dau seama tot mai mult că Gabriel Liiceanu are dreptate când spune că de cele mai multe ori află ceea ce gândeşte despre un anumit subiect abia atunci când scrie despre acesta. Ordonarea gândurilor în pagină limpezeşte haosul din mintea celui care scrie. Cred şi eu lucrul ăsta.

Poate că aşa au crezut şi Monica Pillat (fiica lui Dinu Pillat), şi Lily Teodoreanu (scriitoarea Ştefana Velisar Teodoreanu, soţia lui Ionel Teodoreanu), atunci când şi-au scris misivele către Pia Pillat (soră a lui Dinu, fiică a lui Ion Pillat şi a Mariei Pillat-Brateş). Cartea, „Minunea timpului trăit”, cuprinde scrisorile trimise de nepoată (Monica) şi prietenă (Lily) persoanei dragi aflate în străinătate (Anglia), Pia Pillat-Edwards. Destinul Piei este fascinant şi e schiţat în partea introductivă a volumului. Pia Pillat, personalitate nonconformistă, se mărită de tânără cu aviatorul Ilie Arapu, pe care-l părăseşte pentru că se îndrăgosteşte de prietenul acestuia, Mihai Fărcăşanu, una dintre ţintele sigure ale noii conduceri comuniste, pentru că era şeful tineretului liberal. Urmează o prigoană nebună, răstimp în care cei doi sunt adăpostiţi periodic chiar de familia Teodoreanu. Reuşesc să fugă în străinătate, unde relaţia lor se destramă. Pia se recăsătoreşte cu Tony Edwards, medic, şi se stabileşte în Anglia. În 1995, soţul ei decedează, iar Pia se retrage într-un sanatoriu din sudul Londrei, unde trăieşte şi astăzi. De-a lungul timpului, a scris romane pe care le-a publicat în străinătate, a fost o prezenţă activă a Vocii Americii, s-a implicat în acte caritabile şi, mai presus de toate, a creat un adevărat cult al familiei.

Ea este destinatarul mut al acestor scrisori. Spun „mut” pentru că în acest volum nu găsim vreun răspuns al Piei la scrisorile Monicăi ori ale lui Lily. Cele două expeditoare, de-a lungul a peste 40 de ani (Monica) şi 10 de ani (Lily), trimit Piei, aflată departe, picături din viaţa lor cotidiană, însă poleite cu aur. E atâta calofilie aici, încât iniţial mi-am spus că nu poate exista în realitate un asemenea schimb de epistole. Totul e văzut printr-o lentilă care parcă transformă praful în pulbere de diamant. E o sensibilitate dusă la extrem, la marginea siroposului. Pentru cine nu e obişnuit cu un astfel de stil, cartea e pe bună dreptate nedigerabilă. La fel, mă gândeam la început că aceată metodă de învelire a realului în bucăţi de paradis autocreat e o metodă de a escamota urâtul din viaţa în regimul comunist. Numai că felul în care personajele acestea vorbesc (Monica, pentru că numai scrisorile ei de după 1989 sunt redate în carte, ale lui Lily se întind pe o perioadă de 10 de ani, 1967-1977) se propagă şi dincolo de 1989. Parcă bariera istoriei nici n-a trecut prin vieţile lor. Monica îşi trimite pe mai departe gândurile într-o duioasă rupere de realitatea înconjurătoare, în scrisori de o bunătate şi o puritate fără margini, care pot părea ipocrite ori „leşinate” (cu un termen uşor argotic) dacă se scot din context. De aceea evit să citez vreun pasaj din carte. Scrisorile reprezintă un tot, chiar dacă volumul e scris la două mâini. Factorul coagulant în tot acest amestec de puritate şi înţelepciune feminină este Pia, personalitate atât de pregnantă încât e capabilă să stârnească adulaţie şi admiraţie în rândul unor reprezentante din generaţii complet diferite.

Interesantă şi prefaţa lui Horia-Roman Patapievici, light metodistă (mergând cu pedanteria până acolo încât ne explică aproape matematic relaţiile dintre cele trei femei care compun cartea) şi exhaustivă. „Minunea timpului trăit” e o carte care nu poate fi citită în autobuz, nici în tren, nici în metrou. E genul acela de volum care îţi ghidează paşii într-o cameră veche, cu mobilă clasică, într-o răcoare a înecputului de primăvară, într-un fotoliu larg, cu o fereastră deschisă către livada proaspăt înflorită. Cu ipod-ul în urechi, cu siguranţă nu le poţi citi pe Monica Pillat şi Lily Teodoreanu… Aşa că nu puneţi mâna pe ea decât dacă aveţi darul teleportării.

(Monica Pillat, Lily TeodoreanuMinunea timpului trăit – corespondenţă cu Pia Pillat, 332 p., ed. Humanitas, 2010)

Anunțuri
Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s