La recitire

Posted: 2010/05/23 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Nici nu vă puteţi închipui ce plăcere mi-a provocat această carte a lui Mircea Cărtărescu. O citisem cu câţiva ani în urmă şi n-aş fi recitit-o (nu prea-mi place să mai trec o dată prin cărţile deja mestecate) dacă Humanitas-ul n-ar fi venit cu ideea aceasta drăguţă de a o oferi publicului sub forma unei mini-book.

E atât de micuţ formatul nou al Nostalgiei, încât o poţi purta cu tine oriunde. Şi, cu ocazia asta, am descoperit un lucru nou: n-aş fi bănuit ever că pot fi sedus de astfel de manevre simple de marketing. Uite că s-a putut! Nici n-am stat pe gânduri când am văzut bijuteria asta de volumaş (la propriu şi la figurat), aşteptând smerit pe tejgheaua librăriei. Am cumpărat-o imediat şi, cum trebuia mai întâi să onorez alte cărţi deja începute, am purtat-o în buzunarul din spate al blugilor. Da, atât de mică e! Am încercat să pun şi „Duma Key” în buzunarul pantalonilor, dar, nu ştiu de ce, n-am reuşit…

Şi acum, despre carte. Mi-e destul de greu să scriu despre o carte pe care am citit-o, iată, a doua oară. Am înţeles ideea conform căreia citim aceeaşi carte diferit, în funcţie de vârsta la care o facem. Că, vorba aia, în fiecare zi eşti alt om. Ce n-aş da să fie adevărat… 🙂  Prima mea întâlnire cu Nostalgia a fost prin 2004, dacă nu mă înşel, şi ţin minte că am fost uluit de curajul autorului. Nu e puţin lucru să scrii cu dezinvoltură despre vise (pe care le atribui, fireşte, altor personaje), despre uşoare forme de hermafroditism (accentuate în Travesti, un roman excepţional, după părerea mea), să inventezi lumi feerice din nimic (o Dacie nenorocită şi o orgă banală, în Arhitectul), să încerci să creezi suspans neabătându-te de la stilul care te-a consacrat (Ruletistul are pasaje care-ţi taie respiraţia) ş.a.m.d. Nostalgia este, din acest punct de vedere, un tur de forţă.

Dacă, totuşi, la prima citire a cărţii mi-au plăcut mai mult povestirile în care se reconstruieşte, într-o viziune fantastică, o copilărie trăită în perimetrul anost al Bucureştiului (REM, Mendebilul) sau în care ne întâlnim cu tinereţea la fel de surprinzătoare (surprinsă în contrast cu cenuşiul decorului unui oraş comunist – Gemenii) a unor tineri în căutare de identităţi, de data asta am fost mai impresionat de Arhitectul şi Ruletistul. Ambiţia maladivă a arhitectului Emil Popescu de a-şi transforma Dacia într-un adevărat studio cosmic şi nesăbuinţa strălucitoare a ruletistului de a-şi pune viaţa în joc în fiecare seară, contra unei sume de bani, mi-au plăcut extraordinar de mult. Le-aş reciti oricând, cu aceeaşi plăcere.

Aş putea spune, cu maximă sinceritate, că deseori pe parcursul lecturii mi s-a părut că Nostalgia bate Orbitorul. Evident că nu prin dimensiuni, ci, dimpotrivă, prin puterea de concentrare a miracolului. Dacă Orbitor e desfăşurarea unei obsesii pe o pânză imensă, de o valoare inestimabilă, Nostalgia e strălucirea puternică a fantasticului într-o simplă mărgea…   

(Mircea Cărtărescu, Nostalgia – minibook, 574 p., ed Humanitas, 2009)

Anunțuri
Comentarii
  1. arhitectul mi-a placut si mie cel mai mult. dar vreau sa recitesc rem…

  2. păi nu compara şi tu o mână de nuvele cu ditamai trilogia 😀 în orbitor tocmai asta a vrut (crez io): să zică mai pe larg ce-a zis în nostalgia mai pe scurt mie-mi plac amândouă în egală măsură. aşa, ca felul 1 şi felul 2 la o masă 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s