Frumuseţea drumului

Posted: 2010/05/16 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , , ,

O s-o mai spun o dată: nu sunt completamente de acord cu strategia de marketing adoptată de Humanitas (şi de alte edituri), conform căreia umflăm iresponsabil titlurile de noi apariţii doar în preajma câte unui târg de carte. Anul trecut am rămas pround şi neplăcut surprins de cărticica lui Neagu Djuvara, Amintiri şi poveşti mai deocheate, care putea foarte bine să lipsească din palmaresul istoricului.

Despre cartea lui Andrei Pleşu, „Note, stări, zile”, am o părere mixtă: pe de o parte apreciez stilul cărţii, miraculoasa iscusinţă a autorului de a mânui cuvintele limbii române, precum şi seninătatea seniorială a reflecţiilor sale. Din cei 40 de ani de gânduri, stări şi emotivităţi, rămâne frumuseţea parcursului. De mai multe ori întâlnim în carte ideea aceasta, valabilă atât în planul vast al culturii, cât şi în acela, mult mai pretenţios, al religiosului: că mai important decât ţelul final al cunoaşterii este privilegiul fantastic al drumului. Căutarea este, aici, un scop în sine. Nu finişul aduce izbăvirea, ci continua dibuire a acestuia. Nu certitudinea te aduce mai aproape de adevăr, ci permanenta întâlnire cu dubiul. Plăcerea oricărui demers derivă, deci, nu din isterica obsesie a performanţei finale, ci din chibzuinţa aşezată şi deschizătoare de noi poteci. Sintetizând, viaţa este, mai înainte de toate, o kinezie frenetică, nu proiecţia seacă a unui punctus terminus.

Pe de altă parte, în mod paradoxal, calităţile cărţii pot fi privite şi ca defecte ale acesteia: multitudinea temelor abordate, înţeleasă ca un preaplin al dobândirii de-a lungul timpului, poate fi privită şi ca o vioaie fugă de idei, nu mai puţin valoroase, totuşi. Există o incongruenţă a notelor, o lipsă de coeziune a ideilor, care izvorăsc din acumulările unei personalităţi şi ale unui intelect în continuă perplexitate la întâlnirea cu lumea. Paginile ultime, acelea care se referă la recitiri în cheie nouă a unor pasaje (Caragiale, Ilf şi Petrov), vin să adauge panoramei ideatice un strop de legitimitate, dacă nu chiar de întărire tonică a sublinierilor personale ale autorului.

Andrei Pleşu nu are nevoie de prea multe tertipuri comerciale pentru a-şi vinde cărţile. Farmecul autorului stă în dozajul perfect pe care-l livrează între erudiţie, umor, o limbă română impecabilă, o duioşie în judecarea erorilor, un relativism născut din bună-cuviinţă şi o nedisimulată pledoarie pentru frumos. Aşadar, „Note, stări, zile” e, cu siguranţă, o carte reuşită.  

(Andrei Pleşu, Note, stări, zile, 264 p., ed. Humanitas, 2010)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s