Ascensor către cele sfinte

Posted: 2010/04/27 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Văd cum clipeşte bara asta verticală care mă îndeamnă să scriu câteva rânduri despre romanul lui Petru Cimpoeşu, „Simion liftnicul (roman cu îngeri şi moldoveni)”. Nu mă prea pot urni, pentru că sentimentele sunt diverse.

Mi-a plăcut foarte mult stilul în care a fost scrisă cartea. E un contrast foarte plăcut între construcţia minuţioasă şi umorul care, de obicei, se pretează la stiluri mai frivole. Asta a dat un plus de veridicitate poveştii, savuroasă până-n pânzele albe.

Un bloc comun, din Bacău, pe strada Oilor (fostă Euler), în care unul dintre locatari se blochează în ascensor şi-i uimeşte pe ceilalţi proprietari cu pornirile sale mistice. Despre asta e vorba. De altfel, ultima parte a cărţii e plină de „pilde ale lui Simion”, personaj controversat, pantofar de la parter care, într-o zi, hotărăşte să se izoleze în lift. Noua lui casă le provoacă celorlalţi locatari (cu nume dintre cele mai ciudate: Evlampia, Temistocle, Alis, Pelaghia, Eftimie, dar şi Ilie, Ion-şeful-de-scară, Vasile şi Gheorghe) în primă fază uimire şi nervozitate, în a doua fază – o plăcută surpriză, pentru că Simion, asumându-şi postura de înger de scară, are pentru fiecare o vorbă bună, un sfat revigorant ori o pildă lămuritoare. După 2 săptămâni de ascetism, Simion dispare, zvonindu-se ba că a emigrat, prin Loteria vizelor, în SUA, ba că s-a mutat la rudele sale, în Bârlad, ba că s-a retras la o mănăstire. Cursul vieţii fiecăruia îşi urmează traseul firesc, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Romanul e mai mult decât atât, fireşte. E plin de metafore care au drept ţintă viaţa cotidiană în primii ani de după ceauşism, e condimentat cu episoade sporadice de prostie omenească (Ilie îşi reasamblează motocicleta în apartament, iar în momentul în care încearcă să o pornească, vecinii, adunaţi la etajul 8 ca să discute cu Simion, cred că e vorba despre un cutremur şi se reped, orbeşte, pe scări, călcând totul în picioare), e o aluzie perpetuă la lipsa de repere în societatea complet debusolată (oamenii îşi pun toate speranţele la loto, spre pildă) etc.

Vorbesc despre sentimente amestecate pentru că, dincolo de toată frumuseţea cărţii, există perpetuu un gust amar pe care ţi-l lasă micimea omenească, prostia candidă şi puseurile puerile de orgoliu ale unor oameni care văd în blocul lor de locuinţe reprezentarea în mic a întregului Univers. Adică nombrilismul ca instinct de supravieţuire şi idioţia ca şmecherie ieftină. Simpatică, e drept, dar tot ieftină. Băcăuanii din poveste sunt inocenţi, dar duplicitari, inculţi, dar bovarici, cumsecade, dar ineficienţi. O Românie în mic, de fapt. Cu atât mai surprinzătoare, cu cât se dezvăluie mai mult şi mai adânc.

O carte frumoasă, comică, revigorantă. O lectură plăcută.

(Petru Cimpoeşu, Simion liftnicul, 308 p., ed. Polirom, 2007)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s