Jurnal intim

Posted: 2010/03/31 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

O lectură dificilă, deseori întreruptă pentru a reciti pasaje aparent ininteligibile. Miguel de Unamuno nu e chiar „floare la ureche”…

Am luat cartea asta fără să mă fi gândit că e atât de impregnată de religios (deşi ar cam fi trebuit să-mi dau seama, cel puţin după imaginea de pe copertă, pictura lui Diego Velásquez). Şi am şi citit-o în Săptămâna Mare… Pun acest fapt pe seama acelor coincidenţe stranii, inexplicabile, care ni se întâmplă tuturor şi pe care, din frica de a părea iraţionali, evităm să le încadrăm unei anumite categorii de „întâmplări”.

Se spune, la un moment dat, într-o notă de subsol, că această criză mistică a autorului (deşi cred că l-a ţinut întreaga viaţă, n-a fost un moment izolat) îşi are originea în evenimentul nefericit al morţii premature a unuia dintre copiii săi. Această explicaţie mi se pare uşor vulgară; sugerează, într-un fel, că numai tragedia e capabilă să stârnească în om pulsiuni religioase. Mă îndoiesc că aşa stau lucrurile. Cred că autorul ar fi fost preocupat de astfel de subiecte indiferent de traiectoria destinului său social ori de familie. Vocaţia divinităţii nu depinde de împrejurări exterioare.

O opinie a autorului e, totuşi, şocantă, având în vedere puritatea gândurilor sale. La un moment dat, în carte ni se spune că a face rău cuiva şi a încerca să-i faci un bine sunt echivalente. În sensul că e la fel de nociv să-i faci unui om un bine, întrucât ideea ta despre „binele” lui e rareori cea mai corectă raportare şi că, prin binele făcut (după propria-ţi minte), s-ar putea să provoci un rău mai mare decât dacă ai fi lăsat persoana respectivă să acţioneze după bunul plac. E un fel de paradox a la Paleologu aici, însă pe mine nu m-a convins.

Cum nu m-a convins nici pasajul acesta: „Viaţa! Totul devine imnuri ale vieţii, exaltări ale vieţii. E o beţivăneală. Literatura asta blestemată produce iluzia fatală că viaţa nu se sfârşeşte, că ea continuă după moartea noastră. Nu, o dată ce tu ai murit, pentru tine nu mai trăieşte nimic aici pe pământ.” (p.181) Hmmm…

N-am postit. Am păcătuit în Postul Paştelui, la fel cum o fac în restul anului. Mă consolez totuşi cu ideea că am reuşit să parcurg „Jurnalul intim” al lui Unamuno. Asta e partea mea de patimi pentru acest sezon.

(Miguel de Unamuno, Jurnal intim, 304 p., ed. Polirom, 2007)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s