Clasic, clasic, clasic

Posted: 2010/03/29 in cu cartea pe carte călcând
Etichete:, , , ,

Ce-ai mai putea spune în plus despre unul dintre cei mai mari dramaturgi pe care i-a dat omenirea? Nu prea multe, aşa încât o să spun câte ceva despre mine, cel care s-a întâlnit zilele astea cu Cehov.

N-am prea avut obişnuinţa de a citi teatru. Preferam, acolo unde se putea, să văd piesele jucate, indiferent dacă spectacolul era bun sau prost. Până la o vârstă, nici nu prea puteam decela între o piesă de teatru jucată bine şi una interpretată mediocru. Credeam că teatrul, spre deosebire de celelalte forme de artă, nu poate da greş. O prejudecată, ştiu. La fel de penibilă ca aceea a oamenilor simpli care cred că orice lucru care are de-a face cu divinitatea e „frumos”. De aceea avem până şi brichete cu Isus Christos…

Oricum, „Livada de vişini” şi „Unchiul Vania” mi-au plăcut, la citire, foarte mult. Şi nu e doar datorită faptului că dramaturgia îţi dă şansa să guşti cel mai tare din „viu” (mult mai profund decât un roman, de exemplu, unde gândurile personajului sunt, de cele mai multe ori, „povestite” de autor), ci pentru că personajele lor sunt convingătoare, chiar dacă vin dintr-un alt timp şi chiar dacă sunt puse în faţa unor situaţii pe care eu, să zicem, nu le-aş putea trăi. Familia burgheză ajunsă în faliment din „Livada de vişini” are o anume eleganţă care, însă, o duce la pieire, pentru că stăpâna casei (Liubov Andreevna) pare mult prea aristocrată pentru a-şi bate capul cu probleme minore (achitarea unor datorii) şi, astfel, livada de vişini va fi vândută fiului unui fost lucrător al pământului, ajuns moşier (o ironie des întâlnită în literatura epocii). Excepţională scena finală, unde bătrânul Firs, lacheu, rămâne închis în casă, după ce toată lumea pleacă, aşteptându-şi, parcă, sfârşitul, în sunetul înfundat şi sacadat al tăierii copacilor.

„Unchiul Vania” e o bucată mai aplecată înspre dilemele şi frământările unui om ajuns la o anume maturitate, care-şi dă seama că întreaga lui viaţă a tânjit la altceva. Aşa ajunge s-o iubească pe noua soţie a fostului lui cumnat (Elena Andreevna, o femeie sub 30 de ani) şi să încerce să-l omoare pe soţul acesteia (Serbreakov) când acesta din urmă sugerează că ar trebui să vândă moşia. Legat de glie şi de propriile frustrări în aceeaşi măsură, Vania acceptă umilit plecarea celor doi de la moşie şi, chiar dacă izbânda e doar una parţială, eroul principal rămâne convins că viaţa nu i-a rezervat, pe deplin, ceea ce meritase.   

Asta zis aşa, pe scurt, pe foarte scurt chiar. Cehov merită citit şi, spre deosebire de marea majoritate a autorilor de oriunde şi oricând, merită oricând REcitit. 

Mi s-a făcut brusc un dor nebun de teatru.

(Anton Pavlovici Cehov, Livada de vişini. Unchiul Vania. Pescăruşul, 272 p., ed. Adevărul Holding, 2010)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s