Arhivă pentru 2010/02/14

Mi se întâmplă uneori să întrerup lectura unei cărţi mari (ca dimensiune, nu neapărat ca valoare) pentru a citi o altă carte, mai uşurică, mai accesibilă. De existenţa cărţii despre care scriu acum nici nu ştiam până joia trecută, când am intrat în librărie. Mi s-a părut interesantă, provocatoare şi am cumpărat-o.

Volumul de interviuri al lui Ovidiu Şimonca (Pot să vă mai enervez cu ceva?), redactor-şef adjunct al Observatorului cultural, conţine 25 de dialoguri cu personalităţi ale lumii culturale româneşti, chestionate în perioada 2005-2009, cu excepţia discuţiei inedite cu Al. Paleologu, care datează, ni se arată, din 1999.  Trebuie să spun că nu mă dau în vânt după revista Observator cultural, în paginile căreia au fost publicate aceste interviuri. Publicaţia mi se pare vag superficială, subţirică intelectualmente şi ultra-vocală în probleme care mie-mi par minore. Nefiind un cititor asiduu al ei, e firesc că pentru mine majoritatea interviurilor cuprinse în volumul lui Şimonca au fost noi.

Ineditul e dezvăluit tocmai din titlu. Întrebarea Pot să vă mai enervez cu ceva?, adresată (cui altcuiva decât) lui Gabriel Liiceanu (un vechi amic al revistei la care Şimonca scrie), dezvăluie o impură raportare a autorului la scopul oricărui interviu cultural. În definitiv, de ce să vrei să-l enervezi pe interlocutor? Această mentalitate, de hărţuitor popular, nu mi se pare compatibilă cu spiritul unei dezbateri culturale, indiferent cât de antipatic îţi este preopinentul. Interviul central al cărţii a şi stârnit, la vremea lui, reacţii pătimaşe din partea prietenilor lui Liiceanu, îl numesc de pildă pe A. Pleşu, care a scris un editorial dilematic având exact acest titlu („Pot să vă mai enervez cu ceva?”), cu referire directă la stilul (sau non-stilul) lui O. Şimonca. E adevărat că interviul cu Liiceanu pare făcut cu maxilarul încleştat. Iar subiectele alese (cum stă editura Humanitas cu plata datoriilor către stat, de exemplu) sunt din categoria soft-tabloidă a unui anumit gen de presă culturală. Păcat, putea ieşi un interviu mai acătării…

Există şi surprize în carte. Nu ştiam, de pildă, că Neagu Djuvara aprecia, în 2005, strategia politicii externe a lui Băsescu (celebra axă Washington-Londra-Bucureşti); nu ştiam nici despre relaţia (amicală? mai-mult-decât-amicală?) dintre Gabriela Melinescu şi Nichita Stănescu; nu ştiam că Livius Ciocârlie suferă de modestie cronică; nici că Antoanetei Ralian, cea care l-a tradus pe Henry Miller în româneşte, îi e jenă până şi astăzi să rostească unele cuvinte pe care le-a folosit în traducerea lui Sexus şi Plexus; sau că tot A. Ralian a cunoscut-o bine pe (şi a avut o corespondenţă de 25 de ani cu) Iris Murdoch…; nu ştiam că Nora Iuga, traducătoarea Elfriedei Jelinek în româneşte, n-a putut să se întâlnească niciodată cu autoarea nobelizată, pentru că aceasta ar fi o persoană extrem de respingătoare şi dificlă şi pentru că a refuzat cu încăpăţânare să-şi cunoască traducătorii… ş.a.m.d. Interviuri interesante mai sunt cele cu Dumitru Ţepeneag (supărat că Liiceanu i-ar fi cerut în 1990 suma de 1000 de dolari ca să-i publice o carte), Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian (înţepându-l once again pe Alex Ştefănescu), Victor Rebengiuc.

Interviurile cuprinse în volumul de faţă nu sunt cursive. Deseori se ghiceşte fie stânjeneala celui care întreabă, fie greutatea trecerii de la un subiect la altul. N-aş spune că e vorba despre amatorism, pentru că nu sunt expert în materie. E o simplă opinie de cititor. Duetele acestea, dirijate şi orchestrate de Ovidiu Şimonca, par pe alocuri murmurate de un personaj aproape afon, care nu ştie sau nu înţelege că dialogul e un regal al confesiunii benevole, nu o încercare de pătrundere sub fusta interlocutoarei. Vi se pare în regulă ca, fie şi într-un interviu mai liber, Ovidiu Şimonca s-o întrebe pe Nora Iuga (o autoare aflată nu chiar în floarea vârstei) ce rol a avut şi are sexul în viaţa ei? Click! şi Cancan, Şimonca o să vă ia pâinea de la gură!  

(Ovidiu Şimonca, Pot să vă mai enervez cu ceva? Interviuri între vehemenţă şi emoţie, 424 p, ed. Cartier, 2009)