Arhivă pentru 2010/02/11

Tabieturi

Posted: 2010/02/11 in Uncategorized

se citeşte da domnule se mai citeşte

unde / în bucătărie în spaţiul dintre masă şi peretele cu peşti / în dormitor pe partea stângă a patului sub lampa cu un singur picior şi doi ochi / în baie în vană îngropat până la piept în apa tot mai rece / în hol între haina de iarnă şi încălţările nepotrivite pentru anotimp (o să răceşti aşa n-asculţi niciodată eşti prost)

cum / întins pe-o parte cu mâna stângă sub cap până la amorţirea completă / pe spate cu picioarele ridicate la piept / pe burtă pe pat cartea pe jos / în maşină preferabil când nu sunt la volan / luând forma unui vagon de marfă tolănit pe banchetă / sub cireşul din curtea părinţilor în hamac / doar primăvara

ce / orice / cărtărescu / llosa / mcewan / blandiana / saramago / murdoch desigur / vlădăreanu ce tare / roth / merge şi negrici / nietzsche da’ numa’ dacă eşti odihnit / allende / pessoa / unamuno / bălăiţă / pleşu / dostoievski / gogol oh da 

cu ce / pepsi din greu / ice tea de lămâie / chips-uri picante / popcorn / merge şi o vodcă mică / atenţie să nu pierzi şirul rândurilor / băi ai scăpat cartea pe jos / râzi ca un neghiob

când / oricând