Nobelul hăituit

Atmosferă gri. Blocuri ceauşiste. Rufe spânzurate la ferestre. Haine ponosite, umblând somnambule pe stradă. Pisici înfometate. Şefi libidinoşi. Comitetul Central. Sex în fabrică. Furtul sub fustă. Picioare de vulpe retezate. Unul câte unul. Securitate. Intimidare. Violarea intimităţii.

Chei misterioase. Adina. Învăţătoare dârză. O Herta mai cuminte. Nu vrea să colaboreze. Ejectare. Societatea nu poate trăi cu măsele stricate. Ilie, soldatul cu iarba în gură. Pavel şi Paul. Clara, prietena fără prieteni. Laşa. Turnătoarea. Spăşita. Prea târziu.

Apartament cuprins de îngheţ. Mingea copiilor rămasă între crengile copacului din faţă. Ceaţa peste tot. Cozile de la carne. Bărbaţi mici, cu bâte groase. Pitici bine intenţionaţi. Cântecele obscene. Mizerie. Portarul vigilent. Soarele care nu arde.

Satul uitat de lume. Câini. Gâşte. Zgomot care să estompeze sunetul gloanţelor. Care sună ca o cracă ruptă. Numai că un pic altfel. Nuntă interzisă. Meseni speriaţi. Perdele multe. Grele. Etanş. Fiecare cu pizda mă-sii.

Decembrie. Da, acela. Elicopterul salvator. Decolare în cerul alb-gri. Liniştea de după. Focul cu cravate. Cu poza cu onduleul lucios al dictatorului. Mă, v-am iubit ca o mamă. Ruşine! Târgovişte. Doi bătrâni căzuţi lângă un zid. Baticul într-o parte. Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Foarte bine. Poc! 

2009. Stockholm. Nobel pentru literatură. Herta Müller. Chip alb ca varul. Încadrat de bucle negre ca smoala. Zâmbet stingher. Nu ştiu ce să spun. Surprindere. Lăsaţi-mă să mă gândesc un pic. O să-mi închid telefoanele. Reveniţi peste două zile. Lăsaţi-mă să respir un pic. Nu mă hăituiţi. Nu fiţi vulpi. 

(Herta Müller, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, ed. Humanitas, 2009)